Asalt la frontiera de vest. Trei tunisieni și 13 irakieni au fost prinși

Asalt la frontiera de vest. Trei tunisieni și 13 irakieni au fost prinși

Trei cetăţeni tunisieni au fost depistaţi la frontieră cu Serbia, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară. Alți 13 irakieni au fost opriți, în alt punct de trecere a frontierei. Tentativele eșuate de trecere frauduloasă a frontierei au avut loc seara trecută și urmează unui val care a inclus 17 sirieni și un turc.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat trei cetăţeni din Tunisia, ce intenţionau să intre ilegal în România pe jos, pe la frontiera verde.

În urma verificărilor preliminare efectuate s-a stabilit că aceştia aveau vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, și nu dețineau documente de identitate. Tinerii au declarat că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei.

De asemenea, polițiștii de frontieră de la Nădlac au oprit din drum 13 irakieni și călăuzele lor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.