ASALT al MIGRANȚILOR pe litoralul românesc. Sute de transfugi, opriți de Garda de Coastă

ASALT al MIGRANȚILOR pe litoralul românesc. Sute de transfugi, opriți de Garda de Coastă

Cel puțin 300 de migranți, aflați pe mai multe pescadoare, erau pregățiți să ia cu asalt litoralul românesc. Doar 100, afalți într-un pescador, au reușit să intre în apele teritirilae române, însă Garda de Coastă îi va preda autorităților din Bulgaria. Celelalte două ambarcațiuni, infoirmate de Garda de Coastă română, au fost prinse la timp de autoritățile din Turcia.

A fost noapte albă pentru polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă. O ambarcațiune cu cel puțin 100 de migranți la bord a intrat în apele teritoriale române, ajungând dinspre Bulgaria, chiar pe sub falezele abrupte ale țărmului. Pescadorul a fost observat prin sistemul de supraveghere în Marea Neagră. Garda de Coastă Constanța  va aduce pescadorul la Mangalia, urmând a se efectua procedurile specifice de triere și investigare ale transfugilor. În baza acordului de readmisie cu Bulgaria, Garda de Coastă va face demersuri ca migranții să fie predați autorităților bulgare.  

O altă ambarcațiune cu cel puțin 120 de migranți la bord a fost observată, în timpul nopții, in Marea Neagră la limita cu zona contiguă. Garda de Coastă a alertat autoritățile din Bulgaria și Turcia. Pescadorul a fost preluat de Garda de Coastă din Turcia care a ajuns de la 150 mile marine distanță și a prelua ambarcațiunea cu transfugi. A fost un succes pentru Garda de Coastă română, reușind astfel să prevină asaltul migranților. Si asta pentru că alti 70-80 de migranți aflați într-o a treia ambarcațiune, au fost prinși de Garda de Caostă din Turcia la granita cu Bulgaria, fiind informati de politistii de frontieră români.