O renumită artistă româncă: “Am vrut să-mi iau viaţa de mai multe ori!”

O renumită artistă româncă: “Am vrut să-mi iau viaţa de mai multe ori!”

O artistă româncă a recunoscut că a vrut să se sinucidă de mai multe ori din cauza evenimentelor nefericite pe care le-a trăit.

Este vorba despre cunoscuta cântăreață Dida Drăgan.

”Am avut nenumărate depresii, dar sunt o mare credincioasă. Dumnezeu nu m-a lăsat! Niciodată nu mi-a fost ușor. Trebuie să recunosc, am vrut să-mi iau viața de mai multe ori. Unul dintre momente a fost atunci când m-au acuzat pentru ce nu am făcut. Am fost acuzată de misticism, când am luat premiu cu piesa «Reaprindeți candela». Mergeam la biserică, e adevărat”, a afirmat Dida Drăgan.

"Dida a fost bolnavă, a avut o maladie nenorocită, care apare de regulă la femei, și, de aceea, a preferat să nu mai apară în public. Ea a și stat în Elveția și a mers la cei mai buni doctori de acolo să se trateze. Într-un singur an, artista s-a operat de două ori la o clinică privată, a făcut și ședințe de chimioterapie, totul pentru a putea să se vindece! Iar miracolul s-a produs, căci după chinuri îngrozitoare și lupte cu stările de anxietate, cântăreața s-a vindecat și se simte chiar foarte bine”, au mărturisit pentru WOWbiz.ro, prieteni de-ai vedetei.