Arnold Schwarzenegger este deranjat de relaţia dintre fiul său şi Miley Cyrus. Ce crede actorul despre ea
- Otilia Luca
- 8 decembrie 2014, 18:27
Arnold Schwarzenegger şi fosta sa soţie, Maria Shriver, nu sunt de acord cu relaţia dintre fiul lor Patrick şi cântăreaţa Miley Cyrus, considerând că aceasta are o influenţă negativă asupra lui.
"Miley este de-a dreptul îndrăgostită de Patrick, dar familia lui este mai puţin încântată de noua relaţie. Ei nu sunt de acord cu felul sălbatic de a fi al lui Miley", a declarat o sursă apropiată familiei.
"Maria l-a avertizat pe Patrick că Miley ar putea deveni o influenţă negativă şi nu vrea ca fiul ei să se îndrepte spre un drum greşit", a mai declarat sursa, care susţine că nici Arnold Schwarzenegger nu este de acord, întrucât nu îi place faima pe care o are Miley şi nu îşi doreşte acest tip de relaţie pentru fiul său, scrie Mediafax citând contactmusic.com.
Pe de altă parte, prietenii cântăreţei spun că Patrick se foloseşte de Miley pentru faima sa.
Cântăreaţa americană Miley Cyrus are de câteva luni o relaţie cu Patrick Schwarzenegger, fiul cel mare al actorului Arnold Schwarzenegger, cei doi fiind fotografiaţi, în noiembrie, în timp ce se sărutau în public, la un meci de fotbal care a avut loc în Los Angeles.