Votul din Parlamentul de la Pristina privind transformarea Forțelor de Securitate din Kosovo – KSF în Armată națională, cu o creștere în 10 ani de la 3000 de oameni la 5000 de militari și 3000 de rezerviști, cu un buget de 98 milioane de Euro, în regiunea cu 1,8 milioane de oameni, majoritatea albanezi kosovari, este o lovitură directă dată Uniunii Europene. Reacția regională a fost unanimă, chiar cu diatribe belicoase la Belgrad, dar cu rezerve și regrete pentru momentul nepotrivit din partea UE și a NATO. În schimb, Statele Unite au salutat legea care ar fi un gest natural, de consolidare a suveranității prin crearea armatei de apărare a teritoriului.

Transformarea forțelor de securitate în armată regulată în următorii 10 ani e una lentă și chiar finalul estimat al acestei schimbări nu prezintă amenințări majore pentru regiune. Cei 5000 militari și 3000 de rezerviști, într-o forță ușoară și fără structuri și armamente relevante, nu reprezintă o amenințare pentru armata sârbă de 28.000 de oameni, iar orice gest de a utiliza forța militară pentru a-i epura pe sârbii din provincie(ai căror reprezentanți în Parlamentul de la Pristina, 10 la număr, au boicotat votul) s-ar lovi de confruntarea directă cu KFOR, forțele NATO de pe teren, inclusiv americane. De altfel, pe podul celebru din Kosovska Mitrovica, KFOR și-a desfășurat trupele în imediată legătură cu votul pentru înființarea Armatei kosovare, pentru a liniști spiritele și a menține încrederea minorității sârbe că nu urmează un asalt asupra ei, așa cum anunțau liderii de la Belgrad.

 

Mai complicat este faptul că înființarea Armatei kosovare încalcă două documente fundamentale: Rezoluția 1244 a ONU, cu care s-a încheiat războiul din Kosovo în 1989-1999 și Constituția votată de noul stat, Kosovo, a cărui independență a fost declarată unilateral și recunoscută de un număr mare de state, nu și de România, alături de alte 4 state europene. Astfel, potrivit Rezoluției 1244, se desființează UCK – forțele paramilitare de apărare kosovare, iar misiunea de pace este preluată de către KFOR, misiune a NATO în regiune menită să asigure pacea interetnică. Acestei misiuni i s-a adăugat EULEX, misiunea UE pe dimensiunea statului de drept, care au asigurat urmărirea criminalilor de război și aducerea lor în fața Curții Internaționale de Justiție, dar și crearea unor instituții de urmărire penală și justiție independente și urmărirea regulilor separării puterilor în stat și supremației legii în regiune.

 

Chiar și potrivit Constituției din Kosovo, întocmită după retragerea armatei sârbe și a poliției de la Belgrad în vara lui 1999 din regiune, NATO este singura forță armată care e autorizată să opereze în regiune. Trupele KFOR – misiunea de menținere a păcii din Kosovo a NATO, care are 5000 de oameni dintre care 600 soldați americani – au dezarmat și dezintegrat, ulterior i-au demobilizat și reintegrat civil în sociatate pe membrii gherilei albaneze UCK – Armata de Eliberare din Kosovo – care a luptat împotriva Armatei sârbe, dar care a făcut și multiple victime la nivelul minorității sârbe din Kosovo. Potrivit ONU și Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate, suveranitatea în Kosovo aparține Serbiei-prin succesiunea la tratate față de fosta Yogoslavie - dar după genocid, este administrată, până la un acord Belgrad-Pristina, de către UNMIK- Misiunea ONU în Kosovo.

 

Dacă amenințarea nu e directă și imediată ci mai ales simbolică, crearea Armatei din Kosovo vine după un set de acțiuni care au subminat procesul și dialogul de pace administrat de către Uniunea Europeană. Astfel, am avut o escaladare continuă, care a blocat procesul de normalizare a relațiilor dintre Serbia și Kosovo, respectiv dialogul sub egida UE: mai întâi, Serbia a făcut lobby pentru a nu primi Kosovo în Interpol și a continuat o campanie pentru a convinge statele să revoke recunoașterea independenței declarată unilateral la Pristina. În contra-partidă, Guvernul kosovar a introdus o taxă de 100% pentru importurile de produse sârbești, o mișcare ce afectează în primul rând regiunea, date fiind mișcarea inversă adoptată la Belgrad. Premierul kosovar Ramush Haradinaj a spus că taxele vor fi ridicate doar atunci când Serbia va recunoaște independența Kosovo. Mișcarea înființării juridice a Armatei kosovare vine pe același trend, cu motivație puternică în politica internă din regiune unde liderii Ramush Haradinaj și Hashim Thaci – legați de război și ororile acesuia, reprezentanți ai vechiului Kosovo, corupt și angrenat în crime de război, trafic de organe și de droguri - încearcă să-și reconstruiască sprijinul public.

 

Totuși cea mai puternică lovitură a primit-o Uniunea Europeană, cea care administra procesul de pace, respectiv dialogul Belgrad – Pristina. Într-adevăr, eforturile sale și concentrarea mai redusă pe temele Balcanilor de Vest și a extinderii ca proces au dus la situația curentă când pârghiile sale de influență în Balcanii de Vest sunt reduse sau nerelevante de-a dreptul, odată ce Pristina trece peste propriile sale recomandări și poziții și adoptă un asemenea pas. Crearea unei armate în Kosovo nu face altceva decât să dea un nou imbold imaginii de neputințe a Uniunii Europene în a gestiona această temă.