Puterea economică uriașă, războiul comercial cu Statele Unite și dorința de a deveni o superputere mondială, acestea sunt motivele pentru care autoritățile de la Beijing și-au propus să facă din China o putere militară formidabilă, comparabilă, dacă nu superioară Statelor Unite ale Americii. Ambițiosul obiectiv a fost fixat pentru 2050, dar schimbările au început deja.

Primul pas este de a adapta Armata Populară de Eliberare a Chinei (un colos de circa 2,5 milioane de soldați și rezerviști) într-o structură adaptată contextului geopolitic actual. Ca urmare, Beijingul a modernizat departamentele, a redus forțele terestre și a consolidat sectoarele specializate, cum ar fi serviciile de transport aerian și maritim și a adoptat o structură care permite o mai bună colaborare între diferitele sectoare.

Din 2016, s-au stabilit cinci teatre de operațiuni, fiecare cu propriul comandant. Aceste teatre coincid cu zonele fierbinți unde China s-ar putea confrunta cu amenințări. Comandamentul estic se află la Nanjing și este pregătit în cazul unui conflict armat cu Taiwanul sau Japonia. Pentru zona vestică, cea mai mare din punct de vedere teritorial, sediul se află în Chengdu. Acest comandament are drept obiectiv să contracareze India și să elimine terorismul uighur. De la Gangzhou, un alt comandament controlează situația din Marea Chinei de Sud și din Asia de Sud-Est. Zona de nord are cartierul general la Shenyang și dispoziții ferme să monitorizeze situația din Peninsula Coreea și de la granița cu Rusia. Capitala Beijing are propriul ei comandament. Dar reforma administrativă nu este decât o parte infimă din planul revoluționar de transformare militară a Chinei. Cheltuielile militare ale țării au crescut cu 83% în perioada 2009-2018. Există un plan ambițios de înzestrare cu armament de ultimă generație. Mai mult, vechea structură de tip sovietic a fost de multă vreme abandonată.

Acum Armata Populară Chineză amintește în multe privințe de armata americană. Cuvântul de ordine al reformelor este „colaborare”; pentru că scopul este ca diversele structuri să lucreze într-o manieră coordonată și eficientă. Chinezii nu vor o creștere cantitativă, ci una calitativă. Din 2015, forțele terestre au pierdut aproximativ 300.000 de posturi, în timp ce efectivele marinei s-au triplat.

Marea problemă pentru ambițiosul plan este că soldaților și structurilor de comandă le lipsește botezul focului. Chinezii nu au mai luptat cu americanii din 1979, când cele două armate s-au înfruntat în Vietnam. Dacă americanii își tot testează soldații, armele și structurile de comandă în diferite teatre de operațiuni din lume, chinezii s-au mulțumit să vândă echipament militar. Militarii chinezi au o prezență modestă peste hotare (numai în Djibouti și Tadjikistan). Ca urmare, pentru armata chineză, un război cu rolul de test ar fi extrem de util, în acest sens, dar e greu de presupus că liderii politici ar antrena țara într-o asemenea aventură, mai ales în situația geopolitică actuală.

Te-ar putea interesa și: