Arhitecți italieni pentru Spitalul Regional Iași. Contractul a fost semnat de Ministerul Sănătății

Arhitecți italieni pentru Spitalul Regional Iași. Contractul a fost semnat de Ministerul Sănătății sursa foto. EVZ

O firmă de arhitectură din Italia va elabora documentația tehnică pentru viitorul Spital Regional Iași.

Contractul de proiectare pentru Spitalul Regional Iași a fost câștigat de o asociere de arhitecți din Italia. Ministerul Sănătății a semnat pe final de an angajamentul cu asocierea formată din Studio Altieri SpA (lider), Steam, Italconsult SpA, Proiect Consulting, Rheinbrucke, K-Box Construction Design. Această asociere de arhitectură a câștigat licitația organizată pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgență Iași.

Valoarea contractului este de 39 milioane lei, fără TVA, iar proiectul trebuie predat peste un an, în luna decembrie a anului 2022. Dacă lucrurile merg bine, în anul 2023 ar putea fi lansată și procedura de licitație pentru lucrările de construcție.

Spitalul Regional are finanțare asigurată de la Comisia Europeană, din fonduri nerambursabile, dar și de la Guvernul României, prin intermediul unui credit bancar.

Ne puteți urmări și pe Google News
Spitalului Regional Iași a primit undă verde

sursa foto. EVZ

De unde vor veni banii

Guvernul a adoptat în data de 19 august proiectul de lege pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi. Valoarea finanțării guvernamentale a fost estimată la 250 de milioane de euro și va fi asigurată în baza unui contract semnat între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).

Finanţarea acordată de BEI reprezintă aproximativ jumătate din costul net aferent acestui obiectiv de investiție. Diferența de bani, alți aproximativ 250 de milioane de euro, urmează să fie asigurată din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat, în funcție de necesități.

Cum va arăta viitorul Spital Regional Iași

Noul Spital Regional de Urgenţă Iaşi va înlocui în mare parte infrastructura învechită şi fragmentată a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”. Va fi construită o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural şi medical, al echipamentelor şi tehnologiei IT.

Spitalul regional va utiliza un nou model operaţional de management financiar, administrativ şi clinic, focalizat pe pacient. Acesta va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite şi va avea 850 de paturi de spitalizare continua.

Noua structură va mai avea 60 de paturi de urgenţă, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operaţie, Aici vor fi asigurate servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, endoscopie, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe etc.