Apropiat al șefului CJ Hunedoara, cercetat pentru fraudă cu fonduri europene. Unde mergeau banii
- Iulia Moraru
- 18 iunie 2024, 09:49
Un cunoscut al șefului CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, este cercetat într-un dosar de corupție transfrontalieră pentru fraudă cu fonduri europene, iar prejudiciul se ridică la aproximativ zece milioane de euro.
Procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi au efectuat mai multe percheziții, inclusiv la Ovidiu Daniel Draia, un afacerist din Hunedoara și proprietarul firmei Metalprod West.
Aceasta a câștigat, împreună cu compania spaniolă Masecons 2010 SL, două licitații organizate de Spitalul Orăștie și Apa Serv Valea Jiului.
Anturajul președintelui CJ Hunedoara, cercetat pentru fraudă
Licitațiile, care au beneficiat de finanțare din fonduri europene, ar fi fost adjudecate pe baza unor documente și declarații falsificate, care certificau că firma din Spania deține experiență tehnică și capacități adecvate pentru realizarea proiectelor.
În plus, fondatorul firmei din Spania, Carlos Alberto Gonzales Alvarez, a primit o condamnare de trei ani de închisoare de la Curtea de Apel Cluj pentru o fraudă în valoare de 4,2 milioane de euro.
Acesta era implicat în obținerea de fonduri europene prin folosirea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete.
La data de 7 iunie 2024, au avut loc șase percheziții în județul Hunedoara și una în provincia Andaluzia din Spania, în cadrul investigației transfrontaliere referitoare la o fraudă în valoare de zece milioane de euro.
Anchetatorii investighează două licitații câștigate de firma hunedoreană Metalprod West, în parteneriat cu firma spaniolă Masecons 2010 SL.
Prima licitație a fost organizată și câștigată de Spitalul Municipal Orăștie în anul 2018. Cealaltă licitație a fost atribuită de către Apa Serv Valea Jiului SA, companie la care CJ Hunedoara deține o participație majoritară.
În plus, conform procurorilor, sunt investigate trei persoane și două companii, dar s-a dispus sechestrul pe bunuri în valoare de zece milioane de euro.
Licitații suspecte câștigate de firma Metalprod West
În anul 2018, Spitalul Municipal Orăștie a organizat o licitație pentru îmbunătățirea eficienței energetice, un proiect finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional. În cadrul licitației au fost depuse două oferte, iar una dintre ele a fost respinsă ca inacceptabilă.
Contractul a fost atribuit exclusiv firmei Metalprod West, în colaborare cu Masecons 2010 SL. Metalprod West, ca titular al contractului, era responsabil pentru furnizarea forței de muncă și echipamentelor, în timp ce Masecons 2010 SL aducea expertiza necesară. Lucrarea a fost finalizată și recepționată la sfârșitul anului trecut.
„Nu au fost percheziții la spital. Lucrările sunt finalizate. S-au încheiat la finalul anului trecut.
Era vorba de inițierea procedurii, nu era vorba de derularea contractului. Se fac verificări, habar nu am. Le-am dat documentele”, a declarat Maria Lăcrămioara Uibariu, actualul manager al Spitalului Municipal Orăștie.
Al doilea proiect menționat de procurorii europeni viza reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în localitățile Aninoasa și Vulcan.
Licitația, lansată de compania controlată de CJ Hunedoara, împărțită în două loturi, a fost câștigată la începutul anului 2020 de către firma Metalprod West, cu sprijinul companiei Masecons 2010 SL.
Proiectul se ridică la aproximativ 7,32 milioane euro, finanțați prin Programul Operațional Infrastructură Mare al Fondului de Coeziune.
„Au fost niște documente pe care le-am predat la Poliție. Atât! Nici un fel de percheziție. Documente pe care le-au mai cerut și în 2022. Le-am predat ca de fiecare dată când ne cer documente. E contractul cu Metalprod. Contract finalizat din punctul nostru de vedere, recepționat de jumătate de an”, a declarat Cristian Andrei Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.
Care e legătura cu președintele CJ Hunedoara
Metalprod West este controlată de afaceristul hunedorean Ovidiu Daniel Draia. La scurt timp după ce firma a câștigat licitația de la Apa Serv Valea Jiului, Draia a transferat 49% din acțiunile Metalprod către o altă societate, Proactiv SRL.
Gabriel Teodor Doda este patronul Proactiv SRL și un apropiat al lui Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara și lider al PSD Hunedoara.
Pe 25 aprilie 2023, compania condusă de Doda i-a returnat părțile sociale lui Ovidiu Daniel Draia și a ieșit din acționariatul Metalprod West.
Întrebat de DeFapt.ro, Ovidiu Daniel Draia din Hunedoara a confirmat că procurorii au efectuat percheziții la locuința sa și la sediul firmei.
„Nu s-a întâmplat nimic. Și eu nu sunt acuzat de nimic. Nici nu m-au audiat pe mine. Au făcut percheziții la sediul firmei, la mine acasă. S-au făcut!
Dar nimeni nu m-a audiat în nici o calitate. Nici de suspect, nici de martor, nici de nimic. Procurorul mi-a spus în ce dosar se fac percheziții, mi-a spus despre ce este vorba, dar nu am fost audiat. Mai multe nu știu să vă spun pentru că nu știu ce este în dosar”, a declarat Ovidiu Draia.
Acesta a ținut să sublinieze că în acest dosar nu e implicat CJ Hunedoara, iar suspecții principali sunt spaniolii, asociații lor.
Cu toate acestea, Ovidiu Daniel Draia și Gabriel Teodor Doda par să fie implicați în activitățile firmei din Spania care au contribuit la câștigarea contractelor în valoare de cel puțin zece milioane de euro din bani europeni.
De exemplu, Ramona Marcău a fost angajată ca economist la firma Drupo în perioada septembrie 2009 - septembrie 2011, societate controlată de Gabriel Teodor Doda. Din septembrie 2011, Marcău a preluat funcția de director economic la firma Masecons 2010, poziție pe care o ocupă și în prezent.