Un document recent declasificat spulberă și ultimele iluzii în legătură cu inocența celui pe care presa americană îl numește „președinte ales”.
Biroul vicepreședintelui Joe Biden a fost avertizat în 2015 că Departamentul de Stat bănuia că oligarhul ucrainean al gazelor, a cărui companie l-a angajat pe Hunter Biden, este corupt și că Departamentul american de Justiție a strâns dovezi în sprijinul acestei concluzii, arată unele note diplomatice date publicității recent.
Ambasadorul american la Kiev din acea perioadă, Geoffrey Pyatt, i-a alertat pe principalii consilieri ai lui Joe Biden în legătură cu îngrijorările față de fondatorul Burisma Holdings, Mikola Zlocevski, cu puțin timp înainte ca vicepreședintele SUA să facă o vizită în Ucraina, în decembrie 2015.
„Presupun că toți aveți informațiile Departamentului de Justiție despre Zlocevski”, a scris Pyatt într-un e-mail către consilierii principali ai lui Biden de la Casa Albă, citat John Solomon pe site-ul său Just the News. „Versiunea scurtă neclasificată (într-o limbă nejuridică) este că Statele Unite și Marea Britanie cooperează într-o acțiune pentru a-i confisca activele corupte din străinătate (care au trecut prin SUA).”
Mită de 7 milioane
Pyatt a adăugat că acțiune de confiscare a bunurilor „s-a năruit” atunci când persoane din biroul procurorului general ucrainean „au acționat pentru a contracara acțiunea britanică”.
Notele de serviciu au fost date publicității săptămâna trecută în comisiile senatoriale care anchetează relațiile comerciale externe ale lui Hunter Biden.
În momentul în care Pyatt a scris e-mail-ul, unul dintre adjuncții săi de la ambasada din Kiev, George Kent, alertase deja FBI că responsabilii statului american credeau că procurorii ucraineni au primit o mită de 7 milioane de dolari pentru a contracara acțiunea de confiscare a bunurilor.
Kent a vorbit despre eforturile sale într-un mesaj adresat unui alt ambasador, un an mai târziu.
După un an, succesoarea lui Pyatt ca ambasadoare la Kiev, Marie Yovanovitch, le-a scris șefilor săi de la Washington că ambasada americană crede că Burisma a dat o nouă mită sub formă de gaz ieftin pentru a-i determina pe procurorii ucraineni să renunțe la restul investigațiilor împotriva companiei.
Toți consilierii au fost informați
E-mail-ul lui Pyatt, din 6 decembrie 2015, i-a fost transmis lui Kate Bedingfield, care era atunci șefa de Comunicare a lui Biden, lui Michael Carpenter, unul dintre consilierii săi pentru securitate, și lui Amos Hochstein, consilierul pentru energie.
Bedingfield a fost desemnată recent de Biden să ocupe postul de șef de Comunicare al Casei Albe, în administrația sa.
Mesajul lui Pyatt arată cu claritate despre informațiile cunoscute de apropiații lui Biden – și care au fost probabil cunoscute și de vicepreședintele SUA – în privința preocupărilor responsabililor americani în legătură cu Burisma și cu Zlocevski și cu frisoanele pe care trebuie să le fi avut despre angajarea lui Hunter Biden în această companie.
Ziaristul John Solomon scrie că mesajul lui Pyatt este unul dintre primele documente guvernamentale care vorbesc despre rolul pe care Departamentul de Justiție l-a jucat în confiscarea activelor lui Zlocevski în Marea Britanie, în 2014, în momentul în care Hunter Biden a fost angajat la Burisma.
Mai mulți responsabili americani au depus recent mărturie în Senat că angajarea lui Hunter Biden în consiliul director al Burisma aproximativ simultan cu momentul în care Joe Biden a început să se ocupe direct de relația SUA-Ucraina a creat impresia jenantă de conflict de interese, minând eforturile americane de a lupta împotriva corupției în fosta republică sovietică.
Pyatt rostise deja un discurs la Odessa, în septembrie 2015, în care i-a interpelat pe procurorii ucraineni pentru că au contracarat acțiunea britanică de confiscare a bunurilor lui Zlocevski.
Joe Biden a fost „antrenat” ce să spună
E-mail-ul său din decembrie 2015 era un răspuns la temele de discuție pe care le stabilise echipa lui Biden de la Washington, în care aceasta îi sugera vicepreședintelui să evite să vorbească de postul lui Hunter Biden în consiliul director, sau să-l dea pe Zlocevski ca exemplu de corupție în Ucraina.
„I-ați cerut lui Hunter să demisioneze din consiliu? A discutat el cu dvs?”, anticipau consilierii lui Biden întrebările care i s-ar putea adresa acestuia.
„Nu voi aborda subiecte private legate de familia mea. Hunter este un cetățean privat și are o muncă independentă”, i se recomanda lui Joe Biden să răspundă.
În cazul în care acesta ar fi fost presat cu o altă întrebare, dacă Joe Biden crede că „Zlocevski este corupt”, consilierii recomandau următorul răspuns: „Nu intenționeaz să fac nominalizări sau să acuz persoane individuale”.
Rușii acuză „frauda Biden”
La numai câteva zile după ce Pyatt expediase mesajul către biroul lui Joe Biden, în New York Times a apărut un articol care afirma că poziția lui Hunter Biden, în condițiile în care Burisma era anchetată de corupție în Ucraina, submina politicile anticorupție ale SUA în această țară.
Pe de altă parte, un organ pro-rus de presă din Ucraina a avut o abordare și mai dură la adresa a ceea ce a numit „frauda ucraineană a familiei Biden”.
Acest articol a determinat reprezentanții de stat să se agite pentru a transmite noi semnale de alarmă în Statele Unite.
Informații precum cele de mai sus, la care se adaugă și faptul că Hunter Biden este anchetat din 2018 pentru „spălare de bani”, îi dau apă la moară lui Donald Trump și acțiunilor sale de contestare a alegerilor.
În cele din urmă, ele se pot constitui într-un suport moral al opiniei publice, pentru ca Mike Pence să tranșeze alegerile în favoarea lui Trump.