Băgat până în gât în rețeaua Obama - Burisma – Putin, Joe Biden face pe Niznaiul
- Adrian Pătrușcă
- 10 decembrie 2019, 07:26
Dosarul de punere sub acuzare al lui Trump se învârte în jurul sulfuroasei afaceri Burisma. Joe Biden l-a luat pe NU în brațe și susține că habar nu avea de învârtelile fiului său în Ucraina. Faptele îl contrazic flagrant, iar ramificațiile ajung până la Vladimir Putin.
De la începutul procedurii de „impeachment” împotriva lui Donald Trump, cea mai mare parte a presei americane s-a făcut că uită de la ce a început totul. Respectiv, de la afacerile murdare ale fostului vicepreședinte american Joe Biden și ale fiului mai mic al acestuia, Hunter, în Ucraina. Afaceri pentru investigarea cărora Trump i-a cerut omologului său ucrainean, Zelinski, colaborarea Justiției de la Kiev.
Pe măsură, însă, ce dosarul de „impeachment” al lui Trump avansează, mizeriile familiei Biden în Ucraina nu mai pot fi ascunse sub preș. Presiunea publică asupra lui Joe Biden, candidat la președinție pentru 2020, este în creștere. Iar fostul vicepreședinte al lui Barack Obama începe să dea înapoi.
El a ajuns acum să se scuze că nimeni din echipa sa nu l-a avertizat că angajarea fiului său în consiliul de administrație al companiei ucrainene de gaze reprezintă un conflict de interese.
Într-un interviu la National Public Radio, Biden senior a declarat vineri: „Nimeni nu m-a avertizat despre vreun potențial conflict de interese”, sugerând că echipa sa nu a dorit să deschidă subiectul, deoarece, la vremea respectivă, fiul său cel mare, Beau, se afla în faza terminală a unui cancer la creier. „Fiul meu era pe moarte, cred că de aceea… Dar… ar fi trebuit să-mi spună.”
O scuză lacrimogenă pentru a îngropa scandalul
Ignoranța lui Joe Biden este contrazisă de declarațiile lui Amos Hochstein, unul dintre consilierii principali ai fostului vicepreședinte. Hochstein, fost trimis special al administrației Obama pentru afaceri energetice, declara în iulie pentru New Yorker că a abordat subiectul Hunter Biden - Burisma cu fostul vicepreședinte în decembrie 2015.
Pe când „Joe Biden se pregătea să revină în Ucraina, colaboratorii săi procedau la o nouă analiză a relațiilor lui Hunter cu Burisma”, nota revista americană. „Amos Hochstein, trimisul special al administrației Obama pentru afaceri energetice, a deschis acest subiect în fața lui Biden, dar nu a mers până acolo încât să îi recomande lui Hunter să părăsească board-ul.”
Dacă memoria lui Hochstein este bună, atunci fostului vicepreședinte i s-a explicat conflictul de interese cu Burisma cu mai bine de șase luni înainte de moartea lui Beau, în mai 2016.
George Kent, un fost important oficial al Departamentului de Stat, care a fost audiat în noiembrie, în timpul procedurii de „impeachment”, a declarat și el că și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu prezența lui Hunter Biden în consiliul de conducere al Burisma.
„În februarie 2015, mi-am exprimat îngrijorarea că statutul lui Hunter Biden ca membru al consiliului de conducere ar putea crea percepția unui conflict de interese”, a spus Kent.
În cadrul audierii, Kent a mai precizat: „Mesajul care mi s-a transmis atunci a fost că fiul vicepreședintelui, Beau, era pe moarte din cauza unui cancer și că nu se mai puteau discuta probleme legate de familie în acea perioadă”.
De ce să plătești regește o nulitate?
Toată afacerea a început în luna mai 2014, când Hunter Biden a fost primit în consiliul de administrație al companiei Burisma, deși nu avea nici un fel de experiență în domeniul energiei, nici al problemelor Ucrainei. După cum arăta Peter Schweizer în cartea sa, „Secret Empires: How the American Political Class Hides Corruption and Enriches Families and Friends” (Imperii secrete: Cum clasa politică americană ascunde corupția și își îmbogățește familiile și prietenii), experiența lui Hunter Biden în investiții bancare, lobby sau fonduri de investiții era nulă în comparație cu a celorlalți membri ai CA.
Faptul că, în ciuda totalului său „pafarism”, Hunter era plătit regește (83.000 de dolari pe lună) a ridicat suspiciuni că rolul său era de a-i influența pe liderii occidentali să renunțe la anchetele lor asupra activității comerciale a Burisma. În aceeași lună în care Hunter Biden a fost recrutat în consiliul de administrație, Marea Britanie a înghețat conturile fondatorului Burisma, Mikola Zlocevski, suspectat de spălare de bani.
Taxă de protecție în stil mafiot
Oleksandr Olisicenko, un înalt oficial ucrainean, recunoștea în octombrie că singurul motiv pentru care Hunter Biden fusese angajat era de a „proteja” compania de investigațiile străine. Afirmația trebuie coroborată și cu faptul că Joe Biden, vicepreședinte al SUA, fusese numit de Barack Obama drept reprezentant special al administrației în relațiile cu Ucraina.
Joe Biden a recunoscut public că a amenințat Ucraina cu anularea unui credit de peste un miliard de dolari din partea Statelor Unite, dacă guvernul de la Kiev nu îl demite pe procurorul general Viktor Șokin, în 2016. Acesta tocmai demarase o anchetă privind activitatea Burisma și a lui Zlocevski.
În acea perioadă, economia ucraineană era la pământ și nu avea nici o șansă să supraviețuiască fără ajutorul american. Cu mâna sucită la spate, Kievul l-a demis pe Șokin și a oprit ancheta. Să precizăm și că Zlocevski, angajatorul lui Biden Junior, face parte din cercul de oameni de afaceri apropiat de Vladimir Putin.