Anunţ ŞOC de la BCR pentru cei cu credite în EURO

Anunţ ŞOC de la BCR pentru cei cu credite în EURO

Câţiva clienţi ai BCR, care au contractat credite prin Programul Prima Casă, au fost înştiinţaţi sâmbătă seara printr-un sms de la bancă că rata aferentă lunii decembrie va fi mai mare chiar şi cu 20%, “urmare a modificării EURIBOR”, potrivit unor informaţii obţinute de EVZ.

Cu toate astea, o astfel de creştere motivată de EURIBOR - în funcţie de care se calculează dobânzile la creditele în moneda europeană - este imposibilă, în condiţiile în care rata EURIBOR la 3 luni este negativă de la începutul anului. 

“Era sâmbătă (pe 1 octombrie – n.red.) seara, pe la ora 22.00 când am primit sms-ul. Am sunat impacientat la bancă, pentru că diferenţa era mare, de 80 euro. La call-center domnişoara care a răspuns mi-a zis că abia luni vin colegii ei care se ocupă de problemă şi că vor investiga de ce acest sms a fost trimis la acea oră, în week-end”, ne-a declarat un client al băncii. 

Acesta ne-a arătat şi sms-ul primit de la BCR, care sună aşa: “Vă informăm că din 08.12.2016, rata creditului ipotecar/imobiliar la care sunteţi titular va fi de 446,6 EUR, ca urmare a modificării EURIBOR. Vă mulţumim, BCR”.

Rata curentă este de 366 de euro, aşadar creşterea este de 80 de euro. Alt client, tot prin programul Prima Casă, a fost informat de o creştere a ratei de 116 euro. 

Ulterior, BCR şi-a informat clienţii că rata este aceeaşi, în plus fiind doar comisionul de administrare perceput de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi care se plăteşte o dată pe an.