Anunț crucial pentru români! A cerut de urgență majorarea veniturilor. E de-a dreptul rușinos
- Maria Miron
- 3 februarie 2022, 12:18
Avocatul Poporului, Renate Weber, anunță că va cere măsuri urgente pentru majorarea veniturilor, asta pentru că actuala sumă stabilită nu îndeplinește necesitățile angajaților plătiți cu un salariu minim pe economie, mai ales dacă luăm în considerare cumpărăturile de strictă necesitate, ce înregistrează o diferență considerabilă de preț.
Conform unei Hotărâri de Guvern din octombrie 2021, salariul minim pe economie a crescut cu 10,8%, la 2.550 lei brut, de la începutul acestui an. În urma plătirii taxelor către stat, salariul minim pe economie net, adică ceea ce primește angajatul în final este de 1.524 de lei, adică cu 138 de lei mai mare față de cât era la finalul anului precedent.
Salariul minim pe economie brut, mai mic față de coșul minim de consum
În urma analizării datelor colectate de Fundațiile Friedrich Ebert România și Syndex România, din noiembrie 2021, Avocatul Poporului a publicat un raport din care reiese că salariul minim pe economie brut este mai mic față de coșul minim de consum al cetățenilor.
„Apreciem că se impune luarea de măsuri urgente pentru stabilirea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată decent, care să asigure salariaților o protecție corespunzătoare prin raportare la nevoile reale ale acestora și familiilor lor”, a subliniat Avocatul Poporului.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, ar trebui să devină salariul minim brut pe economie
În raport se stipulează că pentru un trai decent, o persoană adultă singură trebuie să utilizeze suma de 2.708 lei pe lună; o familie de doi adulți fără copii are necesități de 4.417 lei pe lună; o familie de doi adulți și un copil are nevoie de 5.993 lei pe lună; iar o familie de doi adulţi şi doi copii avea nevoie, în septembrie 2021, de 7.234 lei pe lună.
Propunerea legislativă referitoare la modificarea Ordonanței de urgență, privitor la valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent a ajuns la Camera Deputaților și a primit afiz favorabil din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, arată raportul.
Conform acestei propuneri, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, calculată de Institutul Național de Statistică, pentru o persoană adultă, ar trebui să devină salariul minim brut pe economie, garantat în plată.
Astfel, începând din anul 2024, angajatorii vor trebui să le plătească salariaților mai mult decât minimul stabilit, după un contract de muncă valabil de cel puțin doi ani, conform unei Ordonanțe de Urgență emise la finalul lunii decembrie.