Astăzi, biserica şi spitalul încearcă să supravieţuiască timpului necruţător şi dau tăcute lecţii de istorie trecătorilor care îşi ridică privirea. Turnul Colţei a dispărut, fiind dărâmat în 1888 pentru că "nu avea utilitate istorică sau arhitectonică". Numai în cărţi şi documente mai păzeşte intrarea în curtea ansamblului.

Cele zece coloane care susţin pridvorul bisericii sunt sprijinite în piedestale simetrice. Pe bârnele de lemn stau încolăcite cabluri lungi, semn al lucrărilor de renovare. Dale mari, de piatră, pardoseau întregul interior. Astăzi, cei care îi trec pragul în zi de sărbătoare pot lăsa câte un bănuţ într-o cutie de carton "pentru mobilier şi mochetă."

Urme palide din vechea pictură în frescă poartă amintirea unei existenţe marcate de un incendiu, mai multe cutremure mari şi o revoluţie.

Biserica a fost închisă, din ordinul autorităţilor comuniste, în perioada 1986-1989. În timpul manifestaţiilor din 1989 a devenit loc de refugiu pentru revoluţionari. Lângă corpul nordic al spitalului, o troiţă aminteşte de cei ucişi în Piaţa Universităţii.

"Pentru bucureşteanul de azi, nu mai înseamnă mare lucru"

În curtea spitalului, Mihai Cantacuzino, în straie boiereşti, veghează tăcut bulevardul. Statuia ctitorului sprijinit în spadă se înalţă deasupra plasei care delimitează şantierul. Un panou anunţă că lucrările vor continua, cel puţin pe hârtie, până pe 11 februarie 2011.

Deşi a supravieţuit trei secole furiei naturii, biserica aproape a pierdut lupta cu timpul implacabil. Lucrările de consolidare au început, iniţial,  în 1996, însă au fost întrerupte de mai multe ori, din lipsă de fonduri.

“Dacă ne raportăm la indiferenţa cu care trece pe lângă aceste monumente, constatăm că pentru bucureşteanul de astăzi nu mai înseamnă mare lucru”, crede istoricul Alin Ciupală, pentru care ansamblul Colţea este  “o urmă importantă a trecutului şi a identităţii noastre”.

Acesta constată cu regret că “în Bucureşti şi în provincie, monumentele istorice sunt lăsate în paragină sau chiar demolate intenţionat pentru a face loc unor interese imobiliare”.

“Există două aspecte- pe de o parte, anumite interese imobiliare foarte precise, iar pe de altă parte este şi o lipsă de educaţie”, subliniază istoricul.

"Toată politica aceasta de nepăsare denotă şi modul în care românii se raportează la propriul trecut şi la propria identitate", Alin Ciupală, istoric

Cu greu ne putem imagina cum arătau împrejurimile mănăstirii Colţea cu trei secole în urmă. Mahalaua în care se înălţa biserica era străbătută de uliţe înguste, cu case cu curţi "bolovănite", care serveau drept fortăreţe timide în faţa pericolelor.

Pe locul de astăzi al spitalului a fost ridicată o biserică de lemn, cu câteva chilii, construită de Udrea slugerul, pe la 1641, cu hramul Sfintei Paraschieva. După moartea ctitorului, biserica a rămas fratelui său, Colţea Doicescu. De la acesta şi-au luat numele biserica şi mahalaua.

În spatele lăcaşului, se întindea o viţă de vie, iar în apropiere negustorii se strângeau la "Târgul Cucului".

Pentru a fi recunoscut drept “un binefăcător al celor în suferinţă”, Mihai Cantacuzino, unchiul domnitorului Constantin Brâncoveanu, a cumpărat de la Colţea Doicescu, pentru 800 de taleri de argint, locul cu biserica mică a Colţii şi a început zidirea mănăstirii.

Mistuite de flăcări şi zguduite de cutremure

În 1696 sunt construite şi casele din jur, în care a funcţionat o şcoală de slovenie, "unde cei care poftesc a nu-şi pierde în zadar vremea tinereţelor, în dar vistierul învăţăturii să poată să cîştige". Şcoala era destinată "atât locuitorilor pămînteni cît şi altor streini, ce ar năzui spre învăţătură".

Se pare că mănăstirea a găzduit între zidurile sale şi tipografia domnească.

În privinţa spitalului, cele mai vechi documente atestă existenţa clădirii la 1708. Conceput ca un spital de mică chirurgie, primul de acest fel din Bucureşti, aici îşi găseau alinarea "bolnavii sărmani cu rane", dar şi "boierii scăpătaţi şi unii negustori străini şi localnici". Două pavilioane, unul pentru bărbaţi şi altul pentru femei, unite printr-un paraclis, cuprindeau 24 de paturi, "pentru odihna celor neputincioşi".

Pe 27 februarie 1739, clădirile de la Colţea "mănăstirea toată cu spitalurile, cu spiţăriile ce era cu doftorii pentru săracii din spital şi cu biserica, cu câte trei paraclise" au ars. Acoperişul şi interiorul bisericii au fost refăcute în acelaşi an. Cutremurele din 1802 şi 1838 au fisurat zidurile mănăstirii. Din cauza stării foarte proaste după seisme, spitalul a fost dărâmat şi refăcut. Spitalul actual a fost construit între 1867-1868 de un arhitect de origine olandeză.

Turnul Colţei, clopotniţă cu ceasornic şi foişor de foc

Din ansamblul Colţea a fost “rupt” tocmai simbolul său- un turn clopotniţă, "de dimenisiuni nemaiîntîlnite în Ţara Românească şi care a atras atenţia nu numai localnicilor ci şi călătorilor străini".

În faţa bisericii, cam pe unde trece astăzi bulevardul Brătianu, era Turnul Colţei. Construit de un detaşament al armatei suedeze, în 1715, turnul era cel mai înalt edificiu al vremii. "Era o construcţie de plan pătrat. Peste bolta cea mare a intrării se ridicau trei caturi. Foişorul turnului, roşu pe dinăuntru, cu pardoseală de scânduri, avea laviţe împrejur. Acoperişul- parte ţiglă, parte tinichea- în patru ape, cu cîte un turnuleţ la cele patru colţuri era încununat de o enormă "băşică" (bulb baroc), în care se pătrundea printr-un capac închis cu lacăt." Astfel este descris turnul în documentele vremii.

Înălţimea lui neobişnuită pentru acele vremuri a făcut ca turnul să fie folosit drept reper în comparaţii comune. "Înalt cât Turnul Colţii!", exclamau adesea localnicii.

Se spune că turnul a fost şi obiectul unei farse pe care doctorul Rasty, tatăl fostului prefect al Poliţiei Capitalei, a jucat-o unui călător englez. După ce generalul i-a arătat călătorului turnul şi i-a povestit importanţa lui istorică, acesta s-a arătat dornic să îl cumpere. Doctorul l-a făcut să creadă că el este proprietarul turnului şi, primind preţul, l-a încurajat pe englez să se pună singur în posesie, spunându-i că nu mai e nevoie de nicio altă formalitate, că a lăsat el vorbă să fie primit de pompierii turnului. S-a făcut mult haz în societate pe seama englezului care, ducându-se să intre în posesia Turnului Colţei, s-a trezit cu baioneta santinelei la piept.

Ba chiar i-ar fi povestit doctorului român că plănuia să aducă din Suedia tot ce ar fi găsit ca aparţinând regelui Carol al XII-lea şi să amenajeze un muzeu. De atunci ar fi rămas zicala zeflemitoare pentru pretinşii proprietari: „E proprietar mare, are Turnul Colţea” sau „Se credea mare proprietar şi s-a ales cu Turnul Colţea”.

"Memoria morţii foloseşte vieţii"

Inscripţia grecească ce a stat la temelia Turnului, “Memoria morţii foloseşte vieţii”, rezumă soarta tristă a turnului, un simbol fantomă al unui Bucureşti pierdut.

Cutremurul din 1802 nu a cruţat nici turnul. "La şapte ceasuri din zi s-au surpat foişorul din jos şi cu un colţ de zid, până la foişorul de piatră". Etajele superioare i-au fost refăcute de lemn şi a slujit o vreme drept foişor de foc.

Edilii bucureşteni l-au socotit o clădire fără interes şi utilitate şi au decis demolarea lui pentru a face loc bulevardului. Demolarea turnului s-a făcut la cererea Eforiei Spitalelor Civile, academicianul Gheorge Sion arătând că importanţa istorică şi artistică a turnului era "nulă".

Deşi au supravieţuit cutremurelor din 1802, 1829 şi 1838, zidurile turnului au căzut în august 1888, în pofida unor ample proteste ale bucureştenilor.

"Peste turlele multe şi uşoare ale bisericii Sf. Gheorghe, ochiul se oprea cu admirare asupra celei mai înalte şi mai tari zidiri, turnul Colţii, care domina oraşul şi-şi arăta falnic crenelurile peste nori", Ion Ghica

PENTRU MAI MULTE IMAGINI ACCESAŢI GALERIA FOTO.

Citiţi şi:

Cinematografele Bucureştiului, o proiecţie în trecut | VIDEO

Cişmigiu, de la hotel pestriţ la hrubă | VIDEO

Hanurile de pe Lipscani, unde istoria s-a împiedicat de hârtii | VIDEO

Locul unde s-a născut Bucureştiul, între fastul de odinioară şi uitarea de acum | VIDEO

Spaniolii vor să reia lucrările în Centrul Vechi

Bucureştiul de sub ruine