Cei din comunitatea BuzzFeed, care au lucrat în magazine de lux, au povestit cum a fost experiența lor. Povestirile sunt surprinzătoare.

1. „Am lucrat pentru un magazin de tip boutique orientat către mamele-de-fotbaliști-care-conduc-Maserati. Cineva a intrat cu amantul ei care avea 80 de ani. A stat și a arătat cu degetul tot ce voia să poarte așa că el a cheltuit 1.200 de dolari pe ținute pentru ea. A intrat cu soțul ei o săptămână sau două mai târziu, de parcă nu o recunoșteam de dinainte.”

 

2. „Am lucrat la Michael Kors, iar furturile erau ireale. În timp ce lucram într-o seară, un grup de infractori cunoscuți a intrat în magazin și a început să ia genți, în timp ce știau că angajații nu puteau face nimic în acest sens. Amenințau pe oricine se gândea măcar să încerce să-i oprească, iar clienții înghețau de frică. După ce totul a fost spus și făcut, au scăpat cu marfă de mii de dolari. Am sunat la poliția mall-ului, care a chemat poliția orașului, dar hoții dispăruseră de mult.”

 

3. „Am lucrat timp de șase ani pentru un magazin de lux de foarte mare clasă. Permiteți-mi să vă spun că fiecare persoană, inclusiv eu însumi, face lucruri dubioase. Marcarea „din greșeală” a articolelor, ascunderea stocurilor, furtul, cuplarea cu alți colegi și clienți în spate, cocaină în cabinele de probă, livrarea intenționată a articolelor la o adresă greșită etc. Cel mai rău a fost că am aflat că managerul magazinului nostru folosea registrul de clienți pentru a fura numere de cărți de credit și a fost arestat. Cu toate acestea, hainele de firmă sunt grozave.”

 

4. „Am lucrat la Nordstrom în centrul orașului San Francisco (care acum se închide), la secțiunea de designeri. Un celebru reporter de știri (care era căsătorit) a intrat cu o prietenă mai tânără și i-a cumpărat haine de 3.000 de dolari în aproximativ opt minute. Nordstrom are, de asemenea, un „club al vânzătorilor de un milion de dolari” pentru vânzătorii asociați care, în mod evident, vând peste un milion de dolari pe an; aceștia primesc asistenți speciali care îi ajută să vândă. Cea mai aglomerată perioadă a fost cea a vânzărilor aniversare, în care femei profesioniste din toată țara își făceau programări la magazinul nostru cu acești asociați pentru a veni să își ridice hainele sau pentru a le expedia.”

 

5. „Există clienți pretențioși - mai ales cei care pretind că au bani, dar nu-i au. Mulți dintre clienții recurenți, în special cei din lumea mondenă, cumpără adesea ținute scumpe pentru a le purta la o strângere de fonduri sau la un eveniment important și le returnează câteva zile mai târziu din tot felul de motive ciudate. Aceste doamne nu pot fi văzute din nou în aceeași ținută, așa că poartă și returnează constant articole de îmbrăcăminte. Odată, o doamnă a returnat o rochie scumpă de designer și a pretins că nu o purtase, dar a fost prinsă asupra faptului atunci când vânzătorul i-a arătat o fotografie cu ea în rochie din rubrica mondenă a unui ziar. Ea a fost uimită și a spus că uitase ce purtase la acel eveniment. Am văzut femei care probau haine scumpe și le aruncau într-un colț al cabinei de probă în loc să agațe haina înapoi pe raft sau să o așeze pe scaunul din cameră. Au fost femei care cumpărau aceeași piesă de îmbrăcăminte în altă parte la reducere și o înapoiau la magazin pentru a obține rambursarea întregului preț.”

 

6. „Fiți întotdeauna amabil cu asociatul care vă arată pantofii. Am lucrat la un magazin de lux și, de foarte multe ori, un coleg de-al meu venea în depozitul din spate, nu căuta un pantof și îi spunea pur și simplu clientului că nu-l avem pentru că 1) nu credea că va ajunge să-l cumpere, 2) clientul îl va returna într-o săptămână sau 3) pur și simplu nu-i plăceau (pe clienți).”

 

7. „O mulțime de articole de „lux” sunt fabricate în Asia, dar mărcile se folosesc de „portițe” care fac să pară că au fost fabricate în Europa sau în SUA pentru a da iluzia că nu au fost produse în masă alături de fabricile de exploatare Gap. Cu ani în urmă, a existat un mare scandal în legătură cu unele mărci care au comandat poșete fabricate în India și care au fost doar finisate în Europa, dar despre acest lucru s-a vorbit doar în cadrul industriei - nu a ajuns niciodată la cunoștința publicului. O mulțime de bijuterii „americane” de lux sunt fabricate în Hong Kong.”

 

8. „Un „sugar daddy” a venit în magazinul nostru cu cele două „copile” ale sale - erau surori, apropo. Îl îmbătaseră la prânz și s-au plimbat prin magazin alegând haine, genți și pantofi. De fiecare dată când întreba de prețul a ceva, ele îl sărutau pe obraz și îi șopteau lucruri la ureche pentru a-l face să tacă. A fost foarte deranjant. În final, a cheltuit vreo 20.000 de dolari pe ele. Cine știe ce a făcut sau cum a făcut rost de banii ăia. La final, toți păreau fericiți, așa că a funcționat, cred?”.

 

9. „Am lucrat ca asistentă a unuia dintre cumpărătorii personali interni la un magazin de lux din Beverly Hills. Unii dintre acești clienți extrem de bogați nu cumpărau nimic într-o mărime care era etichetată cu ceva diferit de mărimea pe care o credeau în capul lor. Așadar, eram trimisă la departamentul de modificări cu mai multe articole de couture care trebuiau să aibă etichetele de mărime „schimbate”. Le duceam haine de mărimea 8, iar ei scoteau etichetele interioare și le coseau o nouă etichetă de designer care să spună că este mărimea 2 - chiar dacă femeia care cumpăra hainele nu purta cu siguranță mărimea 2. Am fost șocată de faptul că șeful meu m-a obligat să fac acest lucru și m-am simțit ca și cum aș fi comis un fel de fraudă. Acum, mă uit în urmă și îmi pare rău pentru acele femei care trebuiau să fie hrănite cu o minciună pentru a cumpăra haine.”

 

10. „Am avut un client care cumpăra trei (bucăți) din același articol - unul pentru soția lui, celelalte două pentru „piesele” de lângă el. Spunea că achiziționează aceleași lucruri pentru a nu uita cui i-a dat ce articol sau pentru a nu le confunda și a-și da de gol acoperirea. Erau mulți, foarte mulți dintre acești tipi care făceau la fel. Am avut, de asemenea, o mulțime de achiziții în numerar care, de obicei, încă mai aveau reziduuri de droguri pe bancnote.”