Angajări la Vamă. Sunt sute de posturi disponibile. Examenul constă în două probe
- Emanuel Nițulescu
- 11 octombrie 2024, 08:04
Autoritatea Vamală Română (AVR) a anunțat că va organiza concursuri pentru ocuparea a peste 500 de posturi disponibile în cadrul instituției, în ultimele luni ale anului 2024. Concursurile vizează atât funcții de execuție, cât și funcții de conducere, în diverse regiuni ale țării, precum și la nivelul aparatului central.
Concursuri de recrutare pentru funcții de execuție
În cadrul concursurilor de recrutare sunt posturi disponibile și în direcțiile regionale vamale din mai multe orașe. Astfel, primele examene pentru funcțiile publice de execuție vor avea loc pe 27 noiembrie 2024 în cadrul direcțiilor vamale Brașov și Craiova. De asemenea, în perioada 27-29 noiembrie, vor fi organizate concursuri pentru direcțiile din Cluj, Galați, Iași și Timișoara.
Pentru aparatul central al AVR, concursurile sunt programate pe 28 noiembrie și 3, 5 și 10 decembrie 2024. În plus, Direcția Regională Vamală București va organiza examenele pe 12 și 17 decembrie.
Angajări la Vamă. Posturi disponibile și pentru funcții de conducere
În ceea ce privește concursurile de promovare pentru posturi disponibile pentru funcții de conducere, acestea vor avea loc la începutul lunii noiembrie, în intervalul 11-22 noiembrie 2024. Probele scrise se vor desfășura atât pentru aparatul central, cât și pentru structurile teritoriale ale AVR.
Cei interesați de aceste oportunități de angajare trebuie să respecte termenele de înscriere și să parcurgă procedurile de evaluare, care includ depunerea dosarelor, proba scrisă și interviul. Toate informațiile necesare, inclusiv foile de înscriere și alte detalii despre concursuri, sunt disponibile pe site-ul Autorității Vamale Române, arată avocatnet.ro.
Aceste angajări vin într-un moment important pentru AVR, care continuă să se dezvolte și să își extindă capacitățile administrative, în contextul necesității unui management vamal eficient la nivel național.