Critici la adresa primarilor: 70% din orașele României ar trebui retrogradate la comune
- Andreea Răzmeriță
- 25 iulie 2025, 18:54
Sursa foto: PixabayEconomistul Andrei Caramitru atrage atenția asupra neaplicării legii privind pragurile de populație pentru orașe și municipii, susținând că majoritatea localităților urbane ar trebui să își schimbe statutul administrativ.
Orașe care nu respectă pragul minim de populație
Andrei Caramitru reacționează dur în contextul dezbaterilor despre reorganizarea teritorială a României, afirmând că legea privind pragurile populației pentru comune, orașe și municipii este sistematic încălcată. Conform legii, un municipiu trebuie să aibă cel puțin 40.000 de rezidenți, iar un oraș minim 10.000 de locuitori.
Totuși, în România, jumătate dintre municipii nu ating acest prag, iar 148 dintre cele 216 orașe (adică 70%) nu au populația minimă necesară și ar trebui retrogradate la statutul de comună.
Discrepanțe majore în clasificarea localităților

Comuna Rășinari/ Sursa foto Wikipedia
Caramitru subliniază că și în cazul comunelor există discrepanțe, aproximativ 500 dintre acestea având sub 1.500 de locuitori, ceea ce ar impune comasarea lor. Totodată, unele localități clasificate drept comune au o populație urbană suficientă pentru a fi elevate la statut de oraș, iar două comune, Florești și Chiajna, au o populație apropiată de cea a municipiilor. Această situație evidențiază incoerențe majore în aplicarea legislației administrative, explică economistul.
„Trăim într-o țară fără reguli fără logică fără aplicarea legii fără nimic. Banii de la buget să curgă. Reforma administrativ teritorială nu nu nu . ca ne stricați nouă combinațiile", a scris Caramitru într-o postare pe Facebook.
Apel pentru reformă și respectarea legii
Economistul condamnă vehement lipsa de aplicare a regulilor, considerând situația drept o „nebunie” și o dovadă a unei administrații fără reguli și logică. Caramitru critică cu tărie primarii care își apără pozițiile în ciuda încălcării evidente a criteriilor legale și susține că reforma administrativ-teritorială este esențială pentru o guvernare eficientă și corectă.
„E o NEBUNIE. O neaplicare a legii brutală. Și ăștia mai au tupeu să urle. Păi cum bre să ai primărie de oraș când tu ești de fapt comună. De municipiu când ești vai de lume mai sunt câțiva pensionari acolo ??? Cum să existe primărie unde nu ai 1500 de locuitori ? Cum ?” a afirmat acesta în postarea sa.