Andi Moisescu a avut o iubită, care astăzi este MILIONARĂ ÎN EURO

Andi Moisescu a avut o iubită, care astăzi este MILIONARĂ ÎN EURO

Fosta iubită a lui Andi Moisescu, în perioada 1998 - 2003, a devenit între timp milionară în euro.

Mirela Bucovicean a fost iubita lui Andi Moisescu până în 2003.A reuşit să se concentreze pe carieră şi pe afacerea pe care a dezvoltat-o, ajungând să aibă un adevărat imperiu financiar.

Fosta iubită a lui Moisescu are astăzi o afacere care merge foarte bine şi care a făcut-o milionară în euro, scrie Bugetul.info.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mirela Bucovicean deţine un magazin online unde sunt comercializate creaţii ale celor mai renumiţi designeri români.

“Când am început relaţia cu Mirela, am făcut-o fiindcă eram foarte atras de ea. E foarte important pentru mine să fiu foarte atras şi fizic de o femeie ca să existe o relaţie. Şi, în cazul nostru, atracţia există. A existat din plin, din prima clipă, şi mai exista şi azi”, declara Andi, într-un interviu de pe vremea în care formau un cuplu, potrivit apropotv.ro.