Anchete epidemiologice tardive, pe litoral. Cazuri de infecții, ignorate de autorități

Anchete epidemiologice tardive, pe litoral. Cazuri de infecții, ignorate de autorități

Nelu Tătaru, contrazis de autoritățile de la mare

Anchetele epidemiologice pe litoral încep abia după ce tinerii ajung acasă, în județele de proveniență, când este prea târziu. Iar declarația recentă a ministrului Nelu Tătaru, conform căruia „litoralul este o zonă în care populaţia vine, îşi petrece o săptămână, se infectează, se reîntoarce în judeţele de baştină, şi acolo putem vedea creşterile”, oripilează autoritățile de pe litoral. Acestea susțin contrariul. Că turiștii aduc, de fapt, infecția pe litoral.

Normal ar fi ca asemenea deplasări, în grupuri mari, omogene, să fie anunțate, în prealabil, de către organizatori, autorităților de pe litoral sau de la munte, pentru monitorizarea situației și verificarea măsurilor de protecție. Pe de altă parte, ar trebui să existe interes și din partea autorităților sanitare gazdă, ceea ce nu se întâmplă.

Se limitează doar la a raporta, guvernanților, numărul de infecții. Când jurnaliștii de pe litoral i-au informat pe Ludovic Orban și ministrul Nelu Tătaru despre lipsa de comunicare a autorităților sanitare din Constanța, având în vedere că turiștii trebuie informați înainte de a veni la mare, cei doi oficiali au promis că situația se va schimba. A rămas aceeași.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News