Anchetă rapidă. Brancardierul e singurul vinovat pentru moartea pacientei decuplată de la aparate și trimis în judecată

Anchetă rapidă. Brancardierul e singurul vinovat pentru moartea pacientei decuplată de la aparate și trimis în judecată

În ceva mai mult de o lună și jumătate, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus punct cercetărilor în cazul brancardierului de la Spitalul Clinic ”Dr. Victor Babeș”, din Capitală, acuzat de uciderea unei paciente.

Singurul vinovat în această poveste tragică este doar acest cărător cu targa, un personaj necalificat, trimis să ridice un cadavru din Secția de ”Reanimare”. Asta spun anchetatorii că au indicat probele. Nesupravegheat de cineva din rândul medicilor sau al asistentelor, bărbatul a comis o uriașă și fatală eroare și a decuplat de la aparate o femeie vie care suferea de COVID-19.

A încurcat pacientele. Pe cea moartă, cu cea vie!

Nenorocirea s-a întâmplat la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, la amiază. Atunci, brancardierul care avea să comită o încurcătură cum rar se poate vedea a fost trimis de unul dintre medicii de gardă să ridice un cadavru din Secția ”Reanimare”. Era vorba de o femeie care tocmai decedase din cauza complicațiilor cauzate de infecția cu cronavirus. Cel mai probabil, brancardierul trebuia să ducă acel trup la morga spitalului. Numai că, acolo, în salonul ATI, ceva s-a întâmplat și bărbatul avea să facă o greșeală care a dus la moartea unei paciente, la rându-i, bolnavă de COVID-19. A încurcat pacientele. Pe cea moartă, cu cea vie!

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe brancardier nu l-a supravegheat nimeni când a acționat

Nesupravegheat de personalul calificat, așa cum poate ar fi fost normal - fie de cel de la ”Reanimare”, fie de cel din gardă (care l-a trimis după cadavru), brancardierul a acționat așa cum l-a tăiat capul. Fără să realizeze că are în față o pacientă vie, a decuplat-o de la toate aparatele de la care primea oxigen. ”(...)Dând dovadă de o gravă neglijență, a confundat pacienta decedată cu altă pacientă (persoana vătămată S.M.R.), aflată în același salon și, din proprie inițiativă, cu nerespectarea dispozițiilor legale și cu depășirea flagrantă a competențelor sale, a procedat la deconectarea acesteia din urmă de la ventilatorul mecanic prin scoaterea sondei de intubare oro-traheale, fapt ce a condus la decesul persoanei vătămate prin asfixiere”, este concluzia procurorilor.

În ceva mai mult de o lună și jumătate, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus punct cercetărilor în cazul brancardierului de la Spitalul Clinic ”Dr. Victor Babeș”, din Capitală, acuzat de uciderea unei paciente.

”Pacienta din patul din stânga”

Inițial, în malaxorul anchetatorilor au intrat vreo opt-zece peroane. Brancardierul, a cărui vină este de necontestat, dar și doctori și asistente care erau în tură. Finalul anchetei l-a găsit vinovat doar pe personajul necalificat care a fost trimis să ridice un cadavru în baza unor descrieri de genul ”femeia din patul din stânga”. Fără o verificare de ultim moment.  În fața legii, brancardierul este, evident, vinovat. A ucis, chiar dacă din culpă. Însă, poate acest episod tragic ar fi putut fi evitat dacă bărbatul ar fi fost însoțit de o asistentă sau de un medic, măcar pentru câteva minute, până înțelegea ce are de făcut. Cu siguranță încurcătura nu s-ar mai fi produs. Însă nimeni din acea secție nu l-a întrebat cine l-a trimis la ATI și pentru ce.

Medicii și aistentele au dat năvală când au început să sune alarmele

Medicii și asistentele de la ”Reanimare” au sărit ca arși abia atunci când alarmele au indicat decuplarea pacientei de la aparatura care o ținea în viață. Manevrele ulterioare de resuscitare au fost inutile. Femeia, a cărei stare de sănătate era extrem de gravă, a murit la scurt timp.

Brancardierul, singurul vinovat de moartea acelei paciente pe care a ucis-o dintr-o gravă eroare, a fost transferat din arestul Poliției la închisoare unde așteaptă să înceapă procesului în care va fi judecat pentru ucidere din culpă.