ANAF avertizează! Contribuabilii riscă să fie păcăliți prin SMS

ANAF avertizează! Contribuabilii riscă să fie păcăliți prin SMS

Google a inclus deja o avertizare pentru cei care accesează adresa de e-mail către care sunt redirecţionaţi pentru a completa date personale şi financiare, în urma unei notificări care ar proveni din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), informează Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), într-o postare publicată vineri pe pagina de Facebook a instituţiei.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avertizează utilizatorii asupra unei campanii de tip #phishing care foloseşte identitatea vizuală a instituţiei. Tentativa de păcăleală începe cu un SMS primit pe telefon, în care eşti notificat despre faptul că poţi revendica suma de 1.783,92 lei din impozitul pe venitul anual. După accesarea acelui link, eşti redirecţionat către o pagină cu un formular unde sunt solicitate, în numele ANAF, un număr considerabil de date personale şi financiare (nume, prenume, data naşterii, adresa completă, CNP, serie ID, e-mail, telefon, număr card, data expirării şi CVV).

S-au efectuat toate demersurile necesare blocării acelui site care găzduieşte această tentativă de păcăleală, iar Google a inclus deja o avertizare pentru cei care accesează acel link”, se precizează în informare.

În acest context, specialiştii CERT-RO sfătuiesc persoanele care deja au introdus datele solicitate să verifice tranzacţiile de pe contul bancar anexat cardului, pentru eventuale plăţi suspecte, să notifice acest lucru cât mai rapid băncii emitente a cardului, pentru a-l bloca şi emite altul, cu alte date, şi nu în ultimul rând să depună o plângere la cea mai apropiată secţie de Poliţie, în cazul în care au suferit pagube financiare în urma unui astfel de incident.

Joi, 13 iunie, ANAF a precizat, într-un comunicat de presă, că în această perioadă contribuabilii pot cădea victime ale unei posibile fraude, în sensul că persoanele fizice recepţionează sms-uri sau email-uri, în care sunt informaţi că pot primi bani de la Fisc, potrivit Agerpres.

„Persoanele sunt sfătuite să acceseze un site, la care este disponibil un formular, în care sunt solicitate, în numele ANAF, date personale, inclusiv date ale conturilor şi PIN-urile acestora. Rugăm contribuabilii să nu acceseze site-ul din sms-urile primite şi, totodată, le reamintim că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu transmite informaţii nesolicitate prin sms, iar portalul oficial al instituţiei este www.anaf.ro !”, a precizat instituţia. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News