Înainte de 1989, pe seama dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu, dar și pe cea a copiilor lor, au circulat o mulțime de povești. Se vorbea despre opulența și luxul în care trăiau, despre scandalurile în care erau implicați cei mici, în special Nicușor, dar și despre obiceiuri scandaloase. Pentru o populație sărăcită, care suferea de tot felul de lipsuri, multe dintre acestea erau revoltătoare. După Revoluție, multe dintre lucrurile care circulau pe seama cuplului dictatorial s-au dovedit simple legende, altele s-a confirmat într-o măsură mai mare sau mai mică.

Cuplul dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu, dar și familia lor, au fost subiectul a numeroase povești înainte de 1989. Într-o Românie sărăcită, în care oamenii trăiau în condiții precare, lipsiți de bunuri de strictă necesitate, dar și de cele mai elementare drepturi, bancurile și bârfele pe seama conducătorilor comuniști erau singurele forme de defulare.

Pe seama lui Nicolae și Elena Ceaușescu circulau tot felul de povești, unele conforme cu realitatea altele mai puțin. Multe dintre acestea au provocat și au întreținut o stare de indignare în rândul populației oprimate. Iar cel mai bine s-a văzut în decembrie 1989 când românii, scăpați de sub control, au distrus tot ceea ce le amintea de dictatură. Tablouri, busturi și fotografii cu cei doi au fost distruse, cărțile omagiu și operele tovarășilor au fost rupte sau arse etc.

Ulterior, după ce lucrurile s-au liniștit, iar românii au putut privi înapoi fără mânie, au fost dezvăluite și demitizate mai toate legendele care circulau în epocă pe seama celor doi. Acum, după mai bine de trei decenii de la căderea comunismului, multe dintre faptele care ne revoltau atunci ni se par banalități ori chiar comice.

În cele ce urmează o să vă prezentăm câteva din miturile care circulau pe seama lui Nicolae Ceaușescu și a soției sale.

Parabolicele care au enervat-o pe Elena Ceaușescu

În ultimii ani ai dictaturii, programul de televiziune era redus la două sau trei ore pe zi. Iar cea mai mare parte era ocupată de reportaje despre marile realizări comuniste, de programe patriotice și de jurnalele în care era prezentată activitatea cuplului dictatorial și erau lecturate rezoluțiile partidului.

În aceste condiții, românii își căutau alternative pentru a-și umple timpul. Mulți construiau antene sau diferite dispozitive cu care captau posturile de televiziune din țările vecine. Urmăreau filmele de la bulgari, emisiunile ungurești sau programele televiziunii din Moldova ori URSS.

Alții se strângeau și urmăreau filme înregistrate pe casete video. De-a lungul vremii s-a vorbit mult desrpe traficul cu videocasete și aparate de redare.

Existau și unii care, având acces în străinătate, își aduceau echipamente și antene parabolice pe care le montau oarecum ilegal. Oficial, accesul la astfel de echipamente era interzis, la fel ca și vizionarea filmelor pe casete video. În realitate, autoritățile închideau ochii, mai ales că mulți mahări ai partidului comunist făceau același lucru.

Ceaușeasca, iritată de antenele îndreptate spre occident

În municipiul Deva, sute de familii aveau acces la programele occidentale de televiziune cu consimţământul tacit al Securităţii. Lucian Văceanu, un fost șef al acestei instituții, din anii 1980, din judeţul Hunedoara, a relatat, într-o publicație a SRI despre „nebunia” antenelor parabolice.

El a vorbit despre reacția Elenei Ceauşescu care le-a observat cu prilejul unei vizite pe care cuplul dictatorial a întreprins-o în zonă.

Potrivit fostului securist cu o zi înainte de vizita cuplului Ceauşescu, angajaţii primăriei Deva și chiar primarul au mers din ușă în ușă și au cerut localnicilor să-și ascundă parabolicelede pe balcoane. Unii au făcut-o, alții, însă, nu s-au conformat. Chiar și așa, însă, din elicopterul prezidențial, Elena Ceaușescu a observat „ligheanele” îndreptate spre vest, dar și cablurile trase printre blocuri și de la un apartament la altul. Ea a cerut măsuri urgente pentru îndepărtarea lor.

Mitul costumelor purtate doar o singură dată

Despre Nicolae Ceaușescu se spunea că îmbrăca un costum doar o singură dată. Acest mit a fost întărit de faptul că în garderobele sale au fost descoperite, în decembrie 1989, zeci sau poate chiar sute de costume. Pentru românii care își procurau cu greu o piesă de îmbrăcăminte de calitate, acest lucru părea revoltător.

De asemenea, la fel se vorbea despre Elena Ceaușescu care deținea colecții imense de bijuterii și haine de firmă. Preferatele sale ar fi fost creațiile Chanel.

Astăzi nu mai revoltă pe nimeni faptul că cineva deține o garderobă cu câteva zeci de costume sau sute de perechi de pantofi. Este o banalitate.

Obsesia lui Ceaușescu pentru siguranța personală

Nicolae Ceauşescu era obsedat de siguranţa lui şi de sănătatea lui. Ca orice dictator, se temea că ar putea fi victima unui complot menit să-l înlăture de la putere. Ca măsură de protecție, se spune că avea degustători care gustau din alimentele ce-i erau puse pe masă. Aceștia își riscau viața, credeam noi la vremea respectivă, ca să se asigure că nu există niciun pericol de îmbolnăvire sau de otrăvire. Astăzi se știe că există și alte soluții, mai puțin riscante, precum analizele chimice.

Un altmit care circula era legat de temerile sale despre un posibil atac sovietic menit să-l înlăture de la putere.

O poveste care circula pe seama lui Nicolae Ceaușescu era legat de defectul său de vorbire. În anii dictaturii, propaganda comunistă spunea că dictatorul comunist a fost torturat în închisoare la Doftana și din cauza chinurilor la care a fost supus a devenit bâlbâit. În cele din urmă s-a dovedit că nu era nimic adevărat. Comuniștii închiși la Doftana sau la Târgu Jiu aveau un regim privilegiat și nu le lipsea nimic.

Ceea ce nu se poate spune despre deținuții politici din din închisorile comuniste de mai târziu.

Case de protocol în care nu s-a locuit niciodată

O altă poveste care circula pe vremea aceea era legată de luxul din casele de protocol pe care le foloseau dictatorii atunci când mergeau în vizite de lucru în țară. Cea mai mare parte a românilor de rând nu puteau deține o locuință în proprietate. Apartamentele în care locuiau aparțineau statului – prin Fondul locativ – iar ei plăteau chirie. O astfel de poveste, despre casele de protocol și cabanele pe care le-ar fi deținut Ceaușeștii era revoltătoare. Cu atât mai mult cu cât în multe dintre acestea, cei doi dictatori nu au călcat niciodată.

Se spunea, însă că în fiecare dintre acestea aveau haine de schimb, încălțări, lenjerie etc. toate noi nouțe. În Tulcea, la ieșirea din oraș, există o casă, cunoscută drept vila Moruzov. Aceasta ar fi fost una dintre destinaţiile favorite ale dictatorilor. În realitate, cei doi nu ar fi dormit niciodată aici, deși aveau toate condițiile.

Muncitorii trebuiau să aibă încălțările curate

În județul Neamț, circula o altă poveste pe seama lui Nicolae Ceaușescu, a cărui meserie de bază era cea de cizmar. Se spune că la vizitele în fabricile din Neamţ obişnuia să privească încălțările oamenilor și se arăta deranjat dacă acestea nu erau curate și lustruite.

„La întrunirile pe care le aveam înainte de vizita soţilor Ceauşescu în fabrică ni se dădeau salopete noi şi ni se atrăgea atenţia să venim cu papucii lustruiţi”, îşi aminteşte Dan Apopei, un romaşcan care a lucrat la fosta Întreprindere Mecanică Roman.

Povestea este greu de crezut. Mai curând autoritățile locale se îngrijeau ca lucrătorii din fabrici să fie bine echipați și curați pentru ca să facă o impresie bună în fața dictatorilor.

Partide de vânătoare trucate pentru Ceaușescu

În Bistriţa-Năsăud soții Ceauşescu preferau să meargă la cabana Dealul Negru pentru relaxare. Cei care l-au servit la masă, în acea perioadă, îşi amintesc faptul că dictatorul adora să fie lingușit și să i se vorbească despre valoarea sa. Iar acest lucru se manifesta chiar și la partidele de vânătoare la care participa.

Se spune că animalele de trofeu, în special urșii, erau împușcați de lunetiști, dar erau atribuite dictatorului. Acesta se lăuda, ulterior, cu colecția sa de trofee vânătorești, deși toată lumea știa cum stau lucrurile.

De asemenea, se vorbește despre faptul că animalele erau prinse înainte și eliberate special în fața dictatorului, aflat în poziție de tragere. Oamenii partidului nu doreau să riște ca vreun animal trofeu, urmărit de Ceaușescu să nu apară la momentul potrivit și, astfel, să-l supere, conform mediaflux.ro.