Editura Evenimentul si Capital

Ambiția și onoarea Julietei. Beatrice Rubică. Noul val al teatrului românesc

Autor: | | 0 Comentarii | 747 Vizualizari

În suflet se simte o Julietă. Vrea să-i și transpună respirația pe scenă. Frumusețea duiosului personaj e cel puțin egalată de caracterul actriței Beatrice Rubică. Atunci când vorbește despre propriu-i destin lacrimile îi joacă în priviri. Sunt anii ei de muncă, de temeri, de căderi și ascensiuni. Ea, cea care stă în teatru chiar și zece ore pe zi, la repetiții. Și curajoasă în a refuza roluri unde arta e pusă între paranteze de comercialul nudității.

Povestea ei este și cea a noii generații de actori ai României. Sunt oameni care odată ieșiți pe poarta facultății se întreabă ce au de făcut, încotro să se îndrepte. Unii reușesc să-și găsească busola, fie în teatre de stat, fie în cele particulare sau prin seriale ori reclame. Alții clachează și o iau spre cu totul altă profesie, iar interlocutoarea mea știe și de asemenea cazuri.

”Muncesc foarte mult pentru ceea ce îmi doresc”

Beatrice a reușit. Dar are chiar putera să spună că, într-un fel, a fost mai bine așa, că a trecut prin răscruci și a deschis bariere. ”Au fost niște răscruci de drumuri. Cred că dacă nu erau mi s-ar fi părut totul ușor. Și aș fi luat totul ca și cum mi se cuvenea. N-aș fi învățat că trebuie să muncesc foarte mult pentru ceea ce îmi doresc. Pentru ce vreau să fac în viața mea”.

Poate că o să vi se pară o banalitate. Îmi dădusem întâlnire cu ea la 14.30, eu ajungând un pic mai devreme în locul respectiv. Vreau să vă spun că fix la ora aceea primesc telefon, să se scuze, pentru că întârzie cinci minute. Clar, da? Cinci minute! Pentru mine nu e deloc o banalitate...

Pe scenă cu temperatură de 40 de grade

Cine esti tu, Beatrice Rubică? O fată care s-a născut în Galați și care de la 11 ani le-a spus părinților că vrea să se facă actriță. E o fată care la 15 ani, pe când făcea parte din trupa licean-studențească ”De ce ficatul?”, urcă pe o scenă din Iași, în cadrul unui festival al tinerelor talente, și joacă, deși avea febră 40 de grade, de la o răceală rebelă care îi afectase amigdalele.

Înainte de spectacol nu putea nici să mănânce, doar să bea lichide. Era o reprezentație care se numea ”Neranțula”. Avea un rol secundar, însă nu putea să lipsească din întregul angrenaj. Doar ce i-a spus unui coleg să aibă grijă, dacă o vede că se clatină. Nu s-a clătinat deloc.

Când a intrat pe scenă, adrenalina i-a topit instantaneu durerea din gât și fierbințeala din corp, Și-a dus rolul până la capăt. Când s-a întors în culise a căzut din nou în brațele durerii. Însă cel mai important pentru ea a fost că și-a făcut datoria, așa cum promisese celorlalți din trupă.

”Nuditatea în artă trebuie făcută foarte asumat, dacă e necesară”

Cine ești tu, Beatrice? Te întreb din nou. ”Sunt ambițioasă. Responsabilă. Muncesc foarte mult. Îmi plac corectitudinea, dreptatea. Nu-mi plac minciunile, ipocrizia și compromisurile”.

Mai ales compromisurile. În cariera ei, abia la început de drum fiind, pentru că și-a finalizat studiile în 2014, s-a întâmplat să respingă două roluri. Poate să pară ciudat să auzi așa ceva, când concurența este acerbă. Are un principiu la care nu renunță. Actul artistic e mai presus de orice.

Se duce la un casting, câștigă rolul, dar abia după aceea află că, între altele, vor fi și scene de nuditate. Nu are o problemă legată de nuditate, mă asigură că nu există false pudori. Numai că în acel moment și-a dat seama, discutând cu regizorul, că la mijloc nu este un act artistic, că erau scene de goliciune pur și simplu, forțate.

Regizorul o ținea pe a lui, că trebuie să fie așa. Ea și-a apărat punctul de vedere. ”Un principiu al meu e că dacă nu simt ceva pentru un lucru, nu îl fac. Nuditatea în artă trebuie făcută foarte asumat, dacă e necesară”.

A durut-o clipa aceea, recunoaște, pentru că totuși câștigase un rol. E un episod petrecut cu vreo doi ani în urmă. Se gândește că e posibil ca acel regizor să nu mai vrea să aibă de-a face cu ea vreodată. ”Eu totuși țin la o anumită ștachetă în artă. Și cred că e mai bine să avem principii și să ținem la ele”.

O minciună constructivă

Patinăm amândoi printre ani. Și aduceri aminte. Ea, fetița care se juca cu ceilalți copii printre blocuri, în orașul natal. ”Fac parte din generația cu cheia de gât”. Câte generații n-au fost așa! În joaca lor dădeau diverse roluri păpușilor. Beatrice era cea care lansa tonul, inventând felurite povești.

Pe când avea 11 ani vede un anunț. Se fac cursuri de actorie la Casa de Cultură a Sindicatelor, susținute de soții Oana Preda și Cristian Gheorghe, actori la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” din Galați.

Să vedeți ce face domnița noastră! Cursurile erau pentru copii cu limita minimă de vârstă de 13 ani. Așa, și tu ce ai făcut? Păi ce să facă? A mințit. Că are 12 ani, așa, mai spre 13. Bravo! Și ei te-au crezut? ”Da”.

”Toată cariera mea de actriță a însemnat să trec prin teste”

N-a fost numai asta. Trebuia să treacă și printr-o probă. ”Toată cariera mea de actriță a însemnat să trec prin teste, prin castinguri. Numai așa mi s-au întâmplat lucrurile. Nu aveam pe nimeni care să mă recomande. Mama și tata nu sunt din domeniu”. Uite deci primul tău test, pe când erai de-o șchioapă. Să spui poezii. Le învățase dianinte. Face o bună impresie și e admisă.

Cât a mers la cursurile acelea, șase luni, a învățat ce înseamnă lucrul în echipă. ”Era o atmosferă foarte plăcută. Eram ca o familie. Copiii mai mari aveau grijă de cei mai mici”. Au prăgătit un spectacol după ”Schițele” lui Caragiale, pe care l-au prezentat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Piesă impovizată în gară

Parcursul ei teatral continuă în Liceul Pedagogic. Era și aici o trupă de mici artiști. În timpul acesta participă la un concurs de teatru, pe plan local. Ceva legat de domeniul francofoniei. Candidații fiind așteptați cu o probă filmată a unui moment pe care ei îl improvizau. După ideea proprie.

Și tu ce faci? Se duce în gară. Prin îmbrăcăminte și machiaj își ia alura unei femei care aproape că își pierduse mințile. Câțiva colegi veniseră cu ea. Scenariul era legat de o mamă rămasă fără copil. Micuțul plecase cu un tren. Mama nu știa unde. Și venea în fiecare zi în gară, sperând că odrasla ei se va întoarce acasă.

Asta s-a întâmplat pe când era în clasa a X-a. Unul dintre colegi o filmează. ”Mama” se tânguie, țipă, își strigă odorul. Normal că lumea din gară se adună să vadă ce se întâmplă. E primul ei contact adevărat cu publicul. Și nu are trac. Face față cu brio privirilor surprinse din jur.

Trimite înregistrarea către juriul concursului și, nu după mult timp, vine rezultatul. A obținut premiul întâi la categoria ”cea mai bună actriță”. Un imbold mai important pentru a merge pe calea ei nici că se putea!

”Dacă nu intram la Teatru”...

În 2011 pleacă la București, să dea examn la UNATC. Zece zile a stat în Capitală, în căminul universității. Au fost patru probe întinse în acest interval. Părinții ei rămăseseră acasă. Normal, cu multe telefoane. ”Ce-ai făcut, cum a fost?”. E drept că ai săi ar fi vrut să aleagă altă meserie. Discuția era legată în special de partea financiară. ”Dar părinții m-au susținut în alegerea mea”.

După examen se întoarce în Galați, iar rezultatul e anunțat după câteva zile. Reușise! Ce ar fi fost dacă nu reușeai? Avea alternativa de a merge la Drept. Își depusese dosarul și acolo, mai ales că examenul la Actorie se dă în toamnă, față de alte domenii, unde pragul e încercat în toiul verii.

Îmi închipui ce furtună ar fi fost în sufletul tău dacă nu intrai la Actorie. Observ cum trec câteva umbre, în viteză, peste chipul ei. ”Dacă nu intram la Teatru, nu știu dacă mâhnirea m-ar fi lăsat să mai încerc încă o dată sau m-ar fi distrus”.

”E locul în care am trăit cele mai frumoase momente din viața mea”

În anii facultății află cât de mult ai de muncit cu tine însuți. E munca actorului, așa cum nu se sfârșește niciodată, pentru că în toată cariera găsești noi resorturi pe care să le îndrepți. Să construiești fiecare personaj în parte și să-l dezvolți, pornind de la textul de pe hârtie și ajungând la a-l simți pe acel om, a cărui viață o interpretezi. ”Scoți la lumină cele mai ascunse gânduri și emoții pe care le ai în tine. Facultatea este o perioadă în care te descoperi”.

O întreb ce este actorul, ce este scena, iar răspunsurile sunt legate în special de emoție. E despre felul cum reușești să transmiți publicului acest sentiment. ”E ceva care ține de control, de felul în care controlezi ce simți”, sunt și elemente de tehnică. ”Scena e un loc sacru. Un loc în care eu mă simt foarte bine, pe care îl prețuiesc. E locul în care am trăit cele mai frumoase momente din viața mea”.

Se ceartă pe ea însăși

Apropo de munca actorului cu el însuși. Înaintea fiecărui spectacol, cu trei ore, începe concentrarea maximă. Nu mai are nici telefon, nici altceva. Degeaba o cauți în acel interval pe Beatrice.

După ce coboară de pe scenă, se pornește un fel de magnetofon, cum zice ea, pe care il are în interiorul ei. Și ”obiectul” derulează tot ce a făcut mai devreme. Găsește unele neajunsuri. ”Uite, nu ai făcut asta și asta. De ce nu ai spus replica asta cum trebuie?”. Te cerți pe tine însăți? Admite că da.

Pragul psihologic

În facultate ești în priză, în fiecare zi, cu pregătirea teoretică. Stai la cămin, părinții te ajută cu bani și cu mâncare. Așa ai făcut și tu, ai așteptat ajutor de acasă? ”Nu”.

A muncit în timpul facultății. În week-end-uri organiza evenimente cu copiii. ”Simțeam nevoia să mă întrețin singură, nu să aștept mereu de la ai mei. Ei oricum s-au sacrificat ca să mă ajute”.

Ziua în care ai absolvit e departe de a fi o fericire. Sau e un sentiment care oricum trece repede. Pentru că imediat după aceea vine dilema legată de ce vei face în continuare. ”E un moment pe care nu-l anticipezi. Un prag psihologic. Poți să intri în depresie, dacă nu găsești de lucru în meseria ta”.

Bazele de date

E deja un obicei împământenit ca actorii să se înscrie în bazele de date ale agențiilor de casting. Sunt vreo zece baze de date, de amploare, la noi în țară. Te prezinți cu tot ce ai de oferit din punct de vedere profesional. Și poți fi căutat, să joci, de la reclame și seriale de televiziune, până la piese de teatru ori lungmetraje. Depinde ce fel de profil caută realizatorii acestor producții.

Eroina acestui reportaj se înscrie în toate marile baze de date încă din studenție. Dar nu doar aștepți telefoane sau emailuri de la producători. Te pui pe căutat. Pe rețelele de socializare sunt grupuri din lumea teatrului și filmului în care apar anunțuri pentru colaborarea într-un anumit proiect. Sau mergi pur și simplu prin teatre și vezi dacă există vreo oportunitate.

Rares Bogdan a dat LOVITURA! Veste DEVASTATOARE pentru Liviu Dragnea inainte de alegeri

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI