Ambasadoarea Olandei, MINCIUNILE DIPLOMATICE și KOVESI. Dan Andronic: „Nu o să vedeți în niciun dosar compania Microsoft implicată”
- Jeanina Năstase
- 6 martie 2018, 16:00
Centrul pentru Investigatii Media (CIM) a organizat marți o conferință de presă pe tema recuperării prejudiciilor din cadrul dosarelor DNA care s-au soldat cu condamnari definitive. La eveniment a partiicipat și Laura Codruta Kovesi, șefa DNA și ambasadorul Olandei Stella Ronner Grubacic, cea care a fost fotografiată de "Cancan" petrecând în compania a cel puțin două persoane ce intră în categoria "corupților". Asta în contextul în care ambasadoarea susține cu surle și trâmbițe lupta anticorupție, presa vorbind despre prietenia acesteia cu șefa DNA și interesele apărate urmare acestei prietenii.
„Nu o sa vedeți în niciun dosar compania Microsoft implicată. Ambasadorii nu sunt prieteni, nu au decât interese. Exista o anumită filieră olandeză și în acest caz. (n.r.-caz Nelu Iordache)”, a declarat jurnalistul Dan Andronic la Antena3, referindu-se la posibilele interese dintre ambasadorul Olandei și cazul lui Nelu Iordache.
Ambasadoarea Olandei NE MINTE DIPLOMATIC! Nu este prima petrecere la care a participat alături de "corupți". AMĂNUNTE INCENDIARE
Jurnalistul este și cel care a devoalat și faptul că ambadoarea nu era la prima petrecere alături de Nelu Iordache și familia acestuia, așa cum a fost surprinză în fotografie de jurnaliștii de la cancan.ro.
Ambasadoarea Olandei, la masă cu corupții...
„Ambasadoarea Olandei a fost fotografiată de "Cancan" petrecând în compania a cel puțin două persoane, ce intră în categoria "corupților". O fotografie care a stârnit reacții puternice, atât din partea presei, cât și din partea oficialilor olandezi. Care au spus că a fost o întâmplare. Numai că EvZ a descoperit că nu este prima petrecere alături de familia Anca și Nelu Iordache! Deci, unde-i întâmplarea?„, scria Dan Andronic.
Potrivit fotografiei publicată de Cancan, ambasadoarea Olandei, Stella Ronner-Grubacic a petrecut noaptea de Revelion alături de familia lui Nelu iordache, persoană ce poate intra în categoria "corupților" potrivit standardelor afișate de ambasadoarea Ronner-Grubacic.
Nelu Iordache, condamnat în 2017
Omul de afaceri Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost condamnat în decembrie 2017 de Tribunalul Bucureşti la 6 ani şi 3 luni închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad. Deci cu câteva zile înainte ca ambasadoarea Olandei să chefuiască alături de el.
Reacția Ministerului de Externe olandez a fost previzibilă: aceștia ne-au spus că hotelul unde a fost cazată familia ambasadoarei “a organizat o cină cu ocazia Revelionului, la care au participat sute de invitaţi” şi că “nu a existat nicio consultare prealabilă cu doamna ambasador cu privire la amplasarea la masă”.