Când Ambasada SUA în Marea Britanie se mută din Grosvenor Square, Londra, într-o altă locație, în luna ianuarie, va părăsi o zonă de care americanii sunt legați în Londra, de sute de ani.

Primul ambasador în Marea Britanie, cel care avea să devină președinte al SUA, John Adams, a trăit în acea clădire din 1978 până în 1788.

Ambasada americană a fost găzduită de mai multe clădiri din centrul Londrei, până să se mute în Grosvenor Square în 1938 și în actuala clădire în anii 1950. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost cunoscută sub numele „Mica Americă”, după ce generalul Dwight D Eisenhower și-a stabilit cartierul general vizavi de clădirea diplomatică.

Statele Unite au decis acum să-și mute reședința din motive de securitate, într-o eră în care ambasadele devin mini-fortărețe. A fost imposibil să fie instalate controale de nivelul celor cerute de guvernul american într-o clădire din inima istorică a Londrei, iar vecinii au respins ideea unei securități excesive, scrie The Guardian.

Ca simboluri ale guvernelor aflate la distanță, ambasadele au fost întotdeauna destinații pentru proteste legate de politica țării respective, dar și ținte ale unor atacuri sângeroase.

Pentru că Statele Unite sunt o superputere mondială, ambasadele sale au fost de multe ori în centrul atenției, în centrul unor astfel de evenimente. Iată câteva dintre ele, amintite de publicația britanică.

Grosvenor Square, Londra, 1968

Ambasada pe care SUA o lasă acum în urmă și care va deveni un hotel de lux și-a câștigat faima în 1968, când a avut loc o demonstrație împotriva războiului din Vitenam, soldată cu violențe.

Circa 8.000 de protestatari, majoritatea tineri, au participat la o demonstrație în Piața Trafalgar, în 17 martie, alături de actrița și activista Vanessa Redgrave, care voria să transmită o scrisoare ambasadei. Protestatarii au intrat într-o piață supraglomerată, unde așteptau 1.000 de polițișii și 2.000 de spectatori, inclusiv conservatori care le strigau demonstranților: „Trădare” și sloganuri pro-război, cum ar fi „Bombadardați, bombardați Vietnamul!”.

Au început apoi violențele, care au durat mai mult de o oră. Demonstranții au forțat intrarea pe peluza ambasadei, aruncând pietre, noroi, petarde și bombe cu fum. Polițiștii au răspuns și 80 de oameni - polițiști și protestatari - au fost răniți, alții 200 fiind arestați.

Saigon, Vietnam, 1975

Fotografia cu mulțimea disperată care încearcă să urce pe o scară metalică la bordul unui elicopeter al CIA care pleacă din Saigon, a fost făcută de un fotograf olandez, în 29 aprilie 1975, și a devenit una dintre imaginile definitorii pentru războiul din Vietnam.

Circa 7.000 de oameni, doar o parte dintre ei americani, au fost luați cu elicoptere din ambasadă și alte locuri din Saigon, înainte ca orașul să cadă în mâinile dușmanilor.

Retragerea aceasta a pus capăt haosului operațiunilor americane din Vietnam și a devenit un simbol al eșecului politicilor din acel război, în care au murit milioane de vietnamezi civili și soldați și circa 60.000 de militari americani.

După evenimentele respective, ambasada SUA din Saigon a fost închisă timp de 20 de ani. Când relațiile diplomatice au fost reluate între cele două țări, în 1995, capitala vietnameză s-a mutat în nord, la Hanoi. Fosta ambasadă a fost retrocedată SUA, dar vechile clădiri au fost demolate, iar acum acolo este un parc și consulatul general SUA în orașul care acum se numește Ho Chi Min.

Teheran, Iran, 1979

În noiembrie 1979, Ambasada SUA la Teheran a devenit centrul ueni drame care probabil a grăbit sfârșitul președinției lui Jimmy Carter și a înrăutățit relațiile cu Iranul decenii întregi.

Studenți militanți au intrat cu forța în ambasadă, am luat prizonieri diplomați, într-o operațiune care urma să duireze câteva zile. Dar vestea a făcut înconjorul lumii rapid, fiind publicate fotografii cu prizonierii legați la ochi și scoși din clădire, toate acestea stârnit mânie la nivel internațional. Pe plan intern, însă, în Iran, operațiunea a fost aplaudată.

Guvernul iranian a preluat frâiele operațiunii din mâinile studenților șui de 14 ostatici au fost eliberați, alți 55 au fost ținuți aproape un an, în condiții insalubre. Au îndurat izolarea, umilințe și chiar și execuții false, puse la cale pentru a-și bate joc de ei, până când au fost eliberați în ianuarie 1981, la câteva ore după ce Ronald Reagan a devenit președintele SUA.

Clădirea ambasadei nu a fost niciodată returnată SUA. A fost transformată în muzeu cu expoziții cu avioane de spionaj care Iranul spune că s-ar fi practicat din interior, și o grădină-muzeu a „anti-aroganței”. Demonstrații sunt organizate anual la aniversarea luării de ostatici, iranienii strigând „Moarte Americii!” în continuare.

Piața Tiananmen, Beijing, China 1989

A doua zi după ce tancurile au redus la tăcere protestele democratice din Piața Tiananmen din China, la început de iunie, iar studenții au fugit înapoi la casele lor, unui dintre cei mai cunoscuți dizidenți ai Chinei și-a părăsit universitatea pentru a căuta un refugiu la ambasada SUA din Beijing.

Fizicianul Fang Lizhi și soția sa,  Li Shuxian, erau numărul 1 și numărul 2 pe lista guvernamentală a celor căutați pentru rolul lor în instigarea la „rebeliunii contrarevoluționare”. La început speriați de această solicitare, ulterior diplomații americani, cu acceptul Washingtonului, i-a primit pe cei doi în reprezentnața diplomatică.

Au rămas acolo aproape un an, oaspeți oarecum ciudați pentru o administrație care dorea să păstreze relații bune cu China, ca un aliat anti-sovietic. Un om de știință și intelectual respectat, Fang Lizhi și-a continuat munca de cercetare, fiind, practic, în arest la domiciliu. a scris și un eseu în care spunea că revolta va fi uitată curând, pentru că Partidul Comunist ciontrolează mass-media și educația, o previziune ce s-a dovedit corectă.

În negocierile privind scoaterea din țară a cuplului chinez a fost implicat Henry Kissinger, diplomatul american, guvernul japonez, care a promis că va relua împrumuturile, dacă se rezolvă această problemă. A fost transferat în SUA, în cele din urmă, unde și-a petrecut restul vieții.

Nairobi, Kenya, și Dar es Salaam, Tanzania - 1998

Ambasadele SUA în Kenya și Tanzania au fost devastate de atacuri cu bombă simultane în dimineața zilei de 7 august. Atacurile au ucis 224 de oameni și au rănit alte 4.000, fiind cele mai sângeroase atacuri asupra unei misiuni a SUA, în timp de pace.

Atunci au apărut pentru prima oară în atenția întregii lumi ambițiosul saudit în exil Osama bin Laden și gruparea sa teroristă, Al-Qaida.

Atacurile au deschis o nouă eră a apărării și fortificațiilor, misiunile SUA chiar cele aflate departe de zona de război crescând măsurile de securitate. Ambasada din Nairobi a fost mutată în zontă mai sigură.

Benghazi, Libia - 2012

În 11 septembrie, misiunea SUA din Benghazi, mai degrabă consulat decât ambasadă, pentru că nu se afla în capitala țării, a fost atacată și incendiată, într-un raid în care a fost ucis ambasadorul SUA, Chris Stevens, și alți trei americani.

La început a fost tratat ca un atac al unei mulțimi înfuriate de un film american islamofob, dar ulterior s-a dovedit a fi un atac terorist. Un lider al miliției a fost condamnat, la începutul acestui an, de un tribunal american, pentru rolul pe care l-a avut în aceste violențe.

Atacul a urmărit-o pe Hillary Clinton, pe atunci secretar de Stat, și la candidatura sa la prezidențiale, în 2016. A avut loc o anchetă de 7 milioane de dolari în Congres, la final ea fiind declarată nevinovată. Criticii ei, printre care și Donald Trump, au continuat să o atace pentru eșecul din acel moment și mușamalizarea afacerii.

Ambasadorul Stevens venise în Libia în anul respectiv, după revoluția în care a fost alungat de la putere dictatorul Muammar Gaddafi, dar ațara era dominată de violențe și extrem de instabilă.