Vaccinurile ar putea fi compensate de CNAS. Ce boli și ce categorii de persoane sunt vizate

Vaccinurile ar putea fi compensate de CNAS. Ce boli și ce categorii de persoane sunt vizate Sursă: Stratum | Dreamstime.com

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat că una dintre priorități este o nouă politică în domeniul vaccinurilor care nu întotdeauna ajung la toţi oamenii. Din acest motiv, spune ministrul, a discutat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate despre posibilitatea de a compensa unele vaccinuri.

Ministerul Sănătății vrea să crească accesibilitatea la vaccin şi a iniţiat discuţii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru compensarea anumitor vaccinuri, precum cele care se adresează pacienţilor cu boli cronice şi cele de tip HPV, a anunţat ministrul Alexandru Rafila.

„Vaccinarea este singura care poate să evite apariţia unei boli, gândiţi-vă mai ales la persoanele vârstnice care au diverse comorbidităţi şi la care, de exemplu, o infecţie pneumococică ar putea să pună probleme foarte serioase în ceea ce priveşte starea de sănătate şi uneori chiar supravieţuirea.

Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile, am discutat şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate acest aspect, cred că există disponibilitate şi am putea să ne gândim măcar pentru unele dintre vaccinurile care se adresează pacienţilor cu boli cronice sau alte tipuri de vaccinuri, cum ar fi vaccinul de tip HPV, să poată să beneficieze de un sistem de compensare, pentru că scopul este să creştem şi accesibilitatea la vaccin - pe de o parte informare, pe de altă parte accesibilitate”, a mai sus ministrul Sănătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Persoanele în vârstă vor avea acces gratuit la vaccinul anti-gripal

Ministrul Sănătății a dat asigurări că vaccinul anti-gripal va fi livrat în toamnă, începând, de data aceasta, cu luna septembrie, precizând că anual, cantități importante de vaccin au fost aruncate din cauză că au ajuns mult prea târziu, iar oamenii nu s-au mai vaccinat.

„Diferenţa este că în acest an vom asigura accesul, începând cu luna septembrie, ca să nu mai ajungem în situaţia să livrăm vaccinuri în ianuarie, când nimeni nu se mai vaccinează, şi în fiecare an statul român a cheltuit foarte mulţi bani pentru vaccinuri care n-au fost utilizate”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a anunţă pe SICAP trei licitaţii pentru achiziţia de vaccinuri BCG, împotriva hepatitei B şi diftero - tetano - pertussis acelular, în valoare totală de până la 155 de milioane de lei. Ministerul vizează achiziţia a 400.000 de doze de vaccin BCG, cu o valoare totală estimată la 2.532.000 lei. Contractul va avea o durată de şase luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 26 iulie.

Ce spune ministrul despre taxarea obiceiurilor nesănătoase

Cu privire la taxarea obiceiurilor nesănătoase, Alexandru Rafila a spus că ar trebui aplicate politici publice pentru a colecta fonduri la casele de sănătate.

„Sunt elemente foarte importante, preventive, care ar trebui sprijinite prin politici publice. Utilizarea tutunului în forma clasică sau prin încălzire trebuie limitată şi eliminată până într-un anumit moment. Sigur că politicile fiscale legate de o taxare suplimentară pentru băuturile care conţin o cantitate mare de zahăr pot să întregească tabloul (...) şi cred că este o abordare raţională”, a concluzionat ministrul Rafila, potrivit Agerpres.