Alexandru Rafila, despre evoluția epidemiei de gripă. La ce să ne așteptăm în următoarele săptămâni

Alexandru Rafila, despre evoluția epidemiei de gripă. La ce să ne așteptăm în următoarele săptămâni Gripa face ravagii în România. Mulți ajung la spital în stare gravă. Sursa: Arhiva EVZ

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ultima săptămână au fost 100.000 de noi cazuri de viroze respiratorii şi cazuri de gripă, faţă de 140.000 câte au fost cu o săptămână în urmă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a mai anunţat că numărul cazurilor de gripă şi viroză este în scădere, scăderea fiind, doar în ultima săptămână, de 25%. Cu privire la situaţia medicamentelor folosite pentru viroze respiratorii, Alexandru Rafila a spus că nu sunt probleme, deşi consumul este mai mare decât de obicei.

Când s-ar putea încheia epidemia de gripă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că numărul cazurilor de gripă şi viroză este în scădere în România. Potrivit ministrului, în ultima săptămână au fost 100.000 de noi cazuri de viroze respiratorii şi cazuri de gripă, faţă de 140.000 câte erau cu o săptămână în urmă.

„Mai suntem în epidemie, dar scăderea aceasta care este destul de rapidă este clar că reprezintă un trend descrescător care va duce în două-trei săptămâni la eliminarea situaţiei de epidemie cu care ne confruntăm. Cred că în două săptămâni putem să discutăm de finalul epidemiei de gripă”, a precizat Rafila.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi cazurile de Covid sunt în scădere. Cu toate acestea, un copil de numai şapte luni şi-a pierdut viaţa după ce a fost infectat. Deşi infecţiile respiratorii acute au scăzut în ultima săptămână, spitalele de pediatrie şi cele de boli infecţioase sunt în continuare pline. Sunt şi pacienţi care ajung cu forme severe de boală după mai multe episoade de gripă.

Cele mai multe cazuri, în Bucureşti, Iaşi şi Cluj

„Noi am prezentat cu acurateţe datele pe viroze şi aşa cum am estimat, numărul acestora a început să scadă. În ultima săptămână a scăzut cu 25 la sută, o scădere importantă, de la aproape 140.000 la 100.000. Aşteptăm ca acest trend descrecscător să continue şi odată cu aceasta să se termine şi problemele inclusiv cazurile grave sau decesele să se reducă”, a mai declarat ministrul Rafila.

Despre situaţia medicamentelor folosite în viroze respiratorii, Rafila a spus că nu sunt probleme, deşi consumul este mai mare decât de obicei.

„Este un consum mai mare decât de obicei, de medicamente. Dacă ne referim la medicamentele pentru viroze respiratorii, am reuşit să obţinem  acordul  Comisiei Europene pentru limitarea exporturilor unor molecule anti inflamatorii şi antibiotice pentru o perioadă de 3 luni. Nu am în momentul de faţă  semne că ar mai exista vreo problemă legată de aprovizionarea cu medicamente”, a adăugat Alexandru Rafila, potrivit antena3.ro.