Pe 24 februarie 1993, puțin după miezul nopții, Alexandru Lulescu „boteza” primul număr al „Bulinei albastre”, nr.204 – din ediția de prânz a EVZ. Astăzi, la aproape un sfert de veac distanță, marele comic își deapănă amintirile, cum altfel, tot în Evenimentul zilei

Când apărea pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, sau în vreo scenetă la televizor, te umfla râsul până să apuce să deschidă gura. Actorul acesta făcea stand-up comedy, în anii ’60-’70-’80, înainte ca genul să se fi născut. Acum, comicul a rămas printre ultimii corifei ai generației sale, alături de Stela și Arșinel. Rând pe rând, mulți s-au dus lângă muza lor, Thalia: Jean Constantin, Mircea Crișan, Nae Lăzărescu și alții, printre care și marele său partener Nicu Constantin. El continuă să joace și azi, la 85 de ani, în nu mai puțin de patru spectacole. Nu mai aude el foarte bine, dar are o memorie senzațională, fiind în stare să recite cuplete învățate acum 60 de ani. Iar tolba sa de amintiri e burdușită cu momente care mai de care mai amuzante. Marele comediant Alexandru Lulescu are un spirit mai viu ca mulți dintre urmașii săi de pe scena teatrului de revistă. O legendă în viață.

Aplaudat la Paris, în sala Olimpia, acum 52 de ani

Alexandru Lulescu tocmai a împlinit, în vară, 85 de ani. Cât de comică mai este viața unui actor de revistă la această vârstă? Răspunde, hâtru: „Amuzantă, pentru că vezi că ceea ce ai reușit tu să faci în viață le-a folosit celor dragi și celor mulți pe care îi puneam să obosească aplaudând la glumele mele”. Nea Sandu, cum îi spun apropiații, scoate dintr-un sertar niște afișe vechi de jumătate de secol: „Uite, aici eram cu toate vedetele teatrului la Paris, unde am avut spectacol, în Sala Olympia, în 1965”. Realizezi, brusc, că omul din fața ta era aplaudat, în cea mai celebră sală de spectacole pariziană, acum 52 de ani!

„Eu trăiesc din glume! Nu dorm nopțile să găsesc poante bune. Textieri de «revistă» nu prea mai sunt.” ALEXANDRU LULESCU, un actor care a făcut să râdă trei generații

La etatea sa, o întrebare firească, naturală și de bun simț, este cum îi merge cu sănătatea? Nu se abține să nu glumească, cu fină autoironie: „Dacă sănătatea nu merge, fac toate eforturile să merg eu și, până la urmă,văd că-mi merge. M-am operat la un picior, dar capu’ e cel mai important. Eu aș face comedie din orice...”.

Nicu Constantin și Alexandru Lulescu au format unul din cele mai apreciate cupluri de comici în anii ,80 FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Nostalgia după camaradul său

Mai joacă pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”? Dacă da, când și ce roluri are? Se mândrește, dar nu uită să și mulțumească: „Da, grație minunaților Stela Popescu, Arșinel și Vasile Muraru – mari talente ale genului – care mă solicită, cu sufletul lor bun, să apar în spectacolele Teatrului «Constantin Tănase». Joc, deocamdată, în patru spectacole: «Viva revista! », «Lasă supărarea-n hol!», «Hai, zâmbește!» și «Aer bun de Savoy». Am vreo patru-cinci apariții pe lună”.

Aformat un cuplu vestit și cunoscut atât pe scenă, cât și la TV, cu regretatul Nicu Constantin. Cât de mult îi lipsește fostul său camarad? Oftează: „Sigur că sufletește îmi lipsește. Nu e ușor să pierzi un partener de cuplu cu care ai avut succes 20 de ani. Dar, profesional, am reușit să mă descurc binișor”. Ei se despărțiseră, totuși, înainte de Revoluție. De ce? Dă din umeri: „Pentru că așa am simțit. Neam separat pentru că am găsit femeile, copiii și problemele...”.

De la bal direct în arestul Miliției

Care este cea mai frumoasă amintire cu Nicu Constantin? Se foiește pe scaun, ca un copil scos la tablă. Își aduce aminte că, după spectacole, erau invitați la câte o recepție și că, odată, prin anii ’70, i-au chemat milițienii, la Caru cu Bere, de ziua lor: „Era aproape și de teatru și de sediul Miliției. Vizavi... Pe drum mi-a venit ideea să ne punem cătușe și să ne bage în scenă, cu milițieni, ca pe niște arestați, iar noi să le spunem generalilor: «La mulți ani! Noi am venit aici de bună voie și nesiliți de nimeni!». Și să le arătăm cătușele”. Râde când rememorează cum un milițian le-a spus cătușele și i-a escortat până la intrarea în restaurant unde i-a predat altuia, înainte să plece, ordonându- i: „Du-i înăuntru!”. Și ăla i-a dus, numai că în arestul Miliției, din apropiere. „Când i-am spus ofițerului de serviciu că suntem actori i-a tras ăla una lu’ Nicu de i-au pornit ștergătoarele de parbriz la ochelari! Și ne-a mai luat și la bătaie când i-am sus că adresa noastră e la teatru. Că noi acolo dormeam, în cabine, că n-aveam case”. Povestește, râzând cu lacrimi, cum i-a scos comandantul din arest, când a venit dimineața, la serviciu: „I-a făcut dobitoci pe toți și le-a zis că îi degradează și ăia, nu și nu, că, cică, aveam fețe de infractori”. Distracția mare e când au ajuns la teatru și portarul le-a spus că i-a căutat miliția de trei ori în noaptea aia și el i-a protejat spunându- le că nu doarme nimeni la teatru: „Era un oltean de care nu trecea nici musca. Ce era să-i facem? L-am înjurat rău!”.

Camelia Mitoșeru, Alexandru Arșinel, Corina Chiriac și Alexandru Lulescu FOTO: MARIUS VLAD

Copleșitoarele amintiri ale comicului veteran

Comedianții vechi au murit. Inexorabil, în fiecare an, se mai stinge câte un hohot de râs. S-au dus la cele veșnice: Puiu Călinescu, Nicu Constantin, Jean Constantin, Radu Zaharescu, Nae Lăzărescu, Mircea Crișan și mulți, mulți alții... Au mai rămas puțini din vechea generație. El, Stela și Arșinel, spre exemplu. Cu cine mai vorbește dintre supraviețuitori? Bătrânul comic suspină, de ți se rupe sufletul: „Am o legătură artistică, de bună condiție, cu Arșinel, care e mangerul teatrului. Și cu Stela! Avem amintiri multe... Sunt singurele și cele mai prețioase bijuterii ale noastre. Așa, mai vorbesc cu Florin Piersic. Are și el 80 de ani...”.

Dar din ce trăiește vestitul comic? Ce pensie are? Alexandru Lulescu se rușinează să spună cât îi dă statul după o viață pe scenă: „Mă descurc... Mai joc și la teatru”.

După 1989, el și alți colegi de generație au apărut din ce în ce mai rar pe „sticlă”. În prezent, aproape deloc. Nu mai are lumea nevoie de umorul lor sau e vorba de o schimbare de paradigmă? Nu e de acord. „Nu cred că e vorba de o schimbare… Foarte mult tineret vine la teatrul de revistă. Ei, tinerii, deschid aplauzele. Sunt receptivi la glumele și poantele bune și la jocul nostru. Iar la televizor..., nu mai ai loc că tineretul se impune. Pe undeva e rândul lor”, e modest comediantul veteran.

„Știi ce bine e să fii nebun și să fii sus?”

În 2004, Alexandru Lulescu a fost decorat de Ion Iliescu cu „Ordinul Cultural” în grad de Cavaler. Ce beneficii i-a adus această decorație? Parcă a mușcat dintr-o lămâie pe stomacul gol: „Înainte de asta m-a decorat și Ceaușescu cu «Meritul Cultural Clasa I». Nici una, nici alta, nu mi-au adus niciun folos! Beneficiul a fost moral. Nimic material”. Unde le ține, într-o vitrină, undeva la loc de cinste? Se fâstâcește: „Nu mai știu, într- o cutie. Nu le-am arătat deocamdată, la nimeni...”.

Actorii de comedie, pe timpul comuniștilor, obișnuiau să improvizeze și să bage în cupletele lor așa-numitele „șopârle”, ironii, miștouri și bășcălii la adresa regimului. El când și cu ce s-a „riscat”? Dar alți colegi? Domnul Lulescu are ce povesti: „Jucam în «Pompiliu de Pompadour» și «nevasta» mea din scenă era Cristina Stamate, care mă bănuia cu ceva și alerga după mine, cu ștergătorul de praf, să mă bată. Eu făceam un efort mare și săream pe un șifonier. Și ea și un coleg de scenă mă rugau: «Dă-te jos, că te tai de la primă! Ești nebun?». Și îi spuneam: «Da! Știi ce bine e să fii nebun și să fii sus?». M-a chemat la Partid primul-secretar și m-a luat la rost că ce-i cu replica aia. I-am zis că nu mi se pare grav, da’ am scos-o...”. Securitatea și cenzura își băgau nasul în cupletele comicilor? Zice că mai puțin ca cei de la Partid: „Și Stela, și Arșinel aveau texte excelente, cu mesaj…”.

„Am votat și cu dreapta și cu stânga, da’ mai mult în sens giratoriu!”

Se uită, la televizor, la emisiunile de divertisment? Care e diferența dintre cele de odinioară și prezent? Venerabilul actor e conectat la prezentul breslei: „Da, mă uit. Și îmi plac. Astea-s mai frumoase că arată fundurile femeilor tot timpul!”. Dintre actorii de comedie tineri cine îi place și cine nu? În mare vogă sunt Bobonete și Bendeac. Cum i se par tinerii comedianți de azi? Alexandru Lulescu este mărinimos cu laudele: „Toți sunt buni! Au limbaj și comportament moderne”. Spune că noua generație de comedianți este foarte curajoasă: „Fac acrobație de umor… Uite, îmi place «Las Fierbinți». Îmi place firescul actorilor și că scenariul atacă probleme adevărate”.

Fiind o persoană cunoscută este de presupus că i s-au făcut oferte să intre în politică. Dacă da, cine și când l-a ofertat? „Aș fi intrat, da, cu cea mai mare plăcere... Da’ n-am talent! Nu m-a chemat nimeni. S-a simțit, din comportarea mea, că n-am datele necesare”. Apropo, el cu cine votează? Iar face un calambur: „Am votat și cu dreapta și cu stânga, da’ mai mult în sens giratoriu!”.

Drumul dintre scenă și Biserică

Pe un site de cumpărături, okazii.ro, un disc de vinil imprimat cu niște cuplete în care partener îi era Nicu Constantin se vinde cu doi lei. Cât o brichetă ieftină. Altul, în care este el singur, are prețul de 21 de lei. E mult, e puțin? Se întristează: „Ăla de doi lei e foarte valoros, că era și Nicu… Da’ să-i mai crească prețul!”.

„Un actor de «revistă» trebuie să fi e complet! Să cânte, să danseze și să fi e și actor de dramă, nu numai de comedie.” ALEXANDRU LULESCU, comic vestit

Acum venerabilul Alexandru Lulescu își împarte timpul între scenă și biserică. Merge regulat la duhovnicul său, preotul Emil Nedelea Cărămizaru, părintele paroh al Bisericii Sf. Gheorghe Nou, de la Kilometrul Zero al României: „Părintele duhovnic Emil Cărămizaru are o inimă sfântă și un suflet ceresc!”. Actorul din el nu-i dă pace: „Unde mai pui că are o voce splendidă, de tenor!”.