Alexandru Bourceanu deschide porțile celui mai modern centru de recuperare din țară

Alexandru Bourceanu deschide porțile celui mai modern centru de recuperare din țară

4 iunie 2014, Geneva. Antrenată de Victor Pițurcă, naționala României se află pe teren împotriva Algeriei, în al doilea amical dintr-un stagiu de pregătire organizat în Elveția.

În timpul partidei, mijlocașul Alexandru Bourceanu se accidentează la genunchiul piciorului drept, dar suportă cu stoicism durerea, fiind obișnuit să joace în astfel de condiții. O lună mai târziu, are loc o nouă recidivă a accidentării, ce îl va purta pe jucător prin diferite clinici de specialitate din țară și din străinătate. De-a lungul acestei experiențe, Bourceanu realizează că în România este nevoie de o clinică medicală, dotată după ultimele standarde ale medicinii de recuperare sportivă și nu numai, care să pună la dispoziția pacienților un staff profesionist, bine instruit. Astfel s-a născut clinica Physio Medical Center, situată pe strada Polonă nr 95-99 din București, și a cărei deschidere oficială va avea loc miercuri, 6 aprilie. La evenimentul organizat de soția fotbalistului, Adina Bourceanu, vor fi prezenți colegii de echipă ai lui Alexandru și staff-ul echipei de fotbal FCSB, echipele de handbal și baschet ale clubului Steaua, dar și nume mari din sportul românesc și medicină. Printre partenerii evenimentului se află Nike, Cacharel, agenția de publicitate Clara Ilie PR Agency, platforma online Beauty Free, Leonidas, clubul oamenilor de afaceri Avandgard Business Club, cel mai luxos proiect rezidențial al momentului Seasons Primaverii 47-49, GWS Organic Beauty Centre, centrul cultural Top Kids. "Sănătatea este cel mai de preț lucru", este motto-ul după care mijlocașul echipei FC Steaua București și al naționalei de fotbal a României, Alexandru Bourceanu, s-a ghidat atunci când a decis să construiască centrul medical de recuperare Physio Medical Center.

 

Ne puteți urmări și pe Google News