Alex Velea și-a uitat bunica, cea care l-a crescut. „Păi ce, a mai dat un telefon?”
- Sabina Popescu
- 28 iulie 2021, 23:31
Bunica lui Alex Velea, cu ochii în lacrimi. Cea care l-a crescut pe artist e părăsită de familie. Copiii ajunși astăzi mari artiști au dat-o uitării pe cea care s-a sacrificat pentru a le asigura un trai decent.
Bunica lui Alex Velea a dezvăluit, cu ochii în lacrimi, că e părăsită de cei dragi. Fiul său, tatăl lui Velea, nu o poate vizita din cauza problemelor de sănătate. Acesta suferă de probleme cardiace - are o carotidă înfundată și un stent la inimă. Alex Velea, deși a fost crescut de vârstnică, a dat-o uitării și nu a mai vizitat-o de foarte mult timp.
Mai mult decât atât, bunica lui Alex Velea a acuzat că tânărul ajuns astăzi mare artist nu se mai interesează nici de situația sa financiară, subliniind că în ajutorul ei sar vecinii.
Bunica lui Alex Velea, părăsită de familie
Doamne Verginica, cea care l-a crescut pe Alex Velea, trăiește singură într-un apartament din Craiova. Nu mai are parte nici de suportul fiului său, dar nici al artistului Velea și nici al Antoniei, partenera cântărețului.
Bunica lui Velea a dezvăluit că aceștia sunt indiferenți față de problemele sale. Deși avea datorii financiare, nimeni din familie nu a ajutat-o să și le plătească. Mai mult decât atât, vedetele nu s-au interesat nici măcar de problemele de sănătate ale femeii, potrivit relatărilor sale.
”Nici nu mă întreabă dacă am bani sau dacă nu am. Eram datoare și la întreținere, pai ce, a mai dat un telefon? Sunt doi ani… și câte am făcut pentru el. De vreo 3 ani nu mai vine nimeni la mine (n.r. nicio rudă), nu întreabă cum mă simt, dacă am bani de medicamente. M-au ajutat vecinii. Dacă m-ar ține picioarele, m-aș duce eu în piață. (…)
Fiul meu ce așteaptă.. să ia apartamentul… eu acum... De ce să pățesc așa? Doamne, din câte c******i l-am scos”, a declarat doamna Verginica într-o emisiune TV.
Alex Velea a uitat-o pe cea care l-a crescut. „Am făcut sacrificii pentru ei”
Bunica artistului Alex Velea spune că a făcut multe sacrificii, de-a lungul timpului, pentru Alex Velea, însă, în prezent, acesta nu-și mai face timp pentru ea.
”Nu a mai venit, nu a întrebat dacă am nevoie de ceva. Nu. Și nici Alex, care e crescut de mine, nu m-a mai întrebat nimeni nimic. Mă ajută vecinii, dar ei habar n-au. Nu știu ce au în capul lor. Eu stau și mă uit și îmi iese sufletul și nu am o lumânare cine să îmi pună. Am făcut sacrificii pentru ei și uite… M-am îmbolnăvit, ducându-mă până la ei… Stau de câțiva ani și mă ajută vecinii. Sunt bolnavă. (…) Câte am făcut și pentru noră… și sunt singură. Dacă îmi iese sufletul, îmi iese”, a mai spus doamna Verginica.