Tot ce nu se știe despre misterioasa familie a lui Vladimir Putin. Detalii despre cele două fete și un zvon neconfirmat

Tot ce nu se știe despre misterioasa familie a lui Vladimir Putin. Detalii despre cele două fete și un zvon neconfirmat

Vladimir Putin a încercat din răsputeri să-și țină departe familia de atenția public. Liderul de la Kremlin are două fete, iar despre un posibil al treilea copil există doar un zvon.

În anul 1996, atunci când s-a mutat la Moscova, Vladimir Putin și-a trimis cele două fete, Maria și Katerina, la o școală cu predare în limba germană, din capitala Rusiei. Însă, atunci când a devenit președinte, liderul de la Kremlin le-a retras pe cele două tinere, care au fost educate la domiciliu. Și asta pentru că nu a vrut să le expună.

Foarte puține detalii despre Vladimir Putin și familia sa

Întotdeauna, președintele Vladimir Putin a făcut eforturi pentru a-și ține familia departe de atenția publică. Întreaga administrație pe care a condus-o a avut ca obiectiv să împiedice presa să afle și cel mai nesemnificativ amănunt despre partenerele sau copiii președintelui. A apărut în câteva poze care îl înfățisează în ipostază macho, călărind sau trăgând de fiare. De asemenea, se mai știe despre Vladimir Putin că este pasionat de hochei și practică acest sport de câte ori are ocazia.

S-au ridicat multe întrebări legate de copiii liderului de la Kremlin. S-a spus că ar avea două fete cu fosta soție și o altă fiică din relația cu actuala iubită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Maria și Katerina, fetele pe care liderul de la Kremlin le are cu Lyudmila

Recent, la începutul lunii iunie, una dintre fetele lui Putin, Katerina Tikhonova, în vârstă de 34 de ani, a participat la un forum economic internațional ce a fost găzduit de orașul Sankt Petersburg. Nici ea, nici sora ei, Maria nu au fost recunoscute public de tatăl lor.

Cele două s-au născut în timpul relației pe care președintele Vladimir Putin a avut-o cu Lyudmila Putin, prima sa soție. Niciodată, politicianul nu i-a recunoscut public pe cei doi copii și nu a vorbit despre ei. Vladimir Putin a afirmat, la un moment dat, că se gândește la securitatea copiilor săi. Și ăsta este motivul pentru care nu vrea să ofere nicio informație. Lyudmila era stewardesă și s-a despărțit de omul politic în 2013.

Maria s-a născut la Leningrad în 1985, iar Katerina s-a născut în Germania în 1986 atunci când familia a locuit acolo atunci când Putin lucra pentru KGB. Ambele fete poartă numele bunicilor lor. Porecla Mariei este Masha, iar porecla Katerinei este Katya.

To

I-a răsfățat pe cei doi copii

„Nu toți tații sunt la fel de iubitori cu copiii așa cum e el. Întotdeauna le-a răsfățat, în timp ce eu m-am ocupat cu disciplina lor”, spunea Lyudmila.

Ambele fete au terminat universitățile sub o identitate falsă. Maria a absolvit Medicina, sora ei a făcut studii economice. Maria este cercetător la Moscova și locuiește alături de soțul ei, olandezul Jorrit Faassen. Cei doi au un copil. Așadar, Vladimir Putin este un bunic. „Nu mă joc cu nepotul meu atât de mult pe cât aș vrea”, îi spunea liderul de la Kremlin regizorului Oliver Stone în cadrul unui interviu.

Katerina practică dansul acrobatic și deține o funcție de conducere la Universitatea de Stat din Moscova. S-a căsătorit cu miliardarul rus Kirill Shamalov în 2013, iar cei doi au divorțat în 2018 și și-au împărțit o avere de 2 miliarde de dolari.

De asemenea, există zvonuri care spun că Putin are o fată cu Alina Kabaeva, fost practicantă de gimnastică ritmică. Însă, nici relația, nici copilul nu au fost confirmați.