Virusul este o zoonoză virală (transmis oamenilor de la animale). Simptomele infecției cu virusul Monkeypox sunt similare celor observate în trecut la pacienții cu variolă, deși clinic este mai puțîn severă. Odată cu eradicarea variolei în 1980 și încetarea ulterioară a vaccinării împotriva variolei, acest virus a apărut că fiind cel mai important ortopoxvirus. Infecția cu virusul Monkeypox apare în Africa Centrală și de Vest, adesea în apropierea pădurilor tropicale.

Acesta a fost identificat pentru prima dată la oameni în 1970, în Republica Democrată Congo (astăzi Zair). Era vorba de un băiat de 9 ani dintr-o regiune în care variolă fusese eliminată. De atunci, cele mai multe cazuri au fost raportate la regiuni rurale, de pădure tropicală din bazinul Congo, în special în Republica Democrată Congo, unde este considerată endemică.

Din 1970, au fost semnalate cazuri umane de monkeypox în 11 țări africane. În urmă cu doi ani, Nigeria a înregistrat cel mai mare focar documentat, la 40 de ani de la ultimul caz confirmat.

Oamenii de știință se tem că virusul ar putea evolua, combinându-se cu alte virusuri umane și chiar cu ADN uman. În felul acesta ar putea fi extrem de contagios. De exemplu, în 1996-1997, în Republica Democratică Congo a fost suspectat un focar major, cu o rată de atac mai mare decât de obicei. Unele probe de pacient s-au dovedit pozitive pentru virusul varicelei. Altele conțineau atât virusuri de varicelă cât și monkeypox.

Virusul a fost exportat de câteva ori din Africa. În primăvară anului 2003, au fost confirmate cazuri de monkeypox în SUA. Anul trecut au fost raportate cazuri în Israel și Marea Britanie. În acest an au fost confirmate cazuri noi în Singapore și Marea Brianie – cel mai recent la începutul aceste luni, scrie bzi.ro.

Te-ar putea interesa și: