Alertă pe mare. Intervenție în dreptul plajei din Constanța

Alertă pe mare. Intervenție în dreptul plajei din Constanța

Pompierii ISU Dobrogea, medicii Serviciului de Ambulanță Județean și polițiștii au fost alertați să intervină pe plaja Modern, din Constanța, de un localnic care a sesizat că în apa mării plutește o persoană, posibil decedată.

Cadavrul din apele Mării Negre a fost observat de o persoană care se afla pe digul de lângă plaja Modern din Constanța. Imediat după alertă, la fața locului au ajuns echipele de salvare. Mai mulți scafandri  și marinari  ai Poliției de Frontieră, Agenției de Salvare Vieți Omenești pe Mare au mers în larg cu o ambarcațiune. Trupul care plutea în apă și care, la prima vedere, părea al unui bărbat decedat de mai multă vreme, a fost recuperat și transportat în portul Tomis.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, ambarcațiunea a fost așteptată de o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, conform procedurii. Nu a mai fost insă nevoie de intervenția medicală bărbatul recuperat din apă fiind decedat. "Persoana a fost  identificată în baza actelor găsite în buzunar. Bărbatul care a fost scos din mare, zona plajei Modern, avea 69 de ani, din municipiul Constanța. Nu prezenta urme de violență", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Cristina Vasile.