Alertă. O variantă indiană a SARS-CoV-2, depistată în România. Focar în Colonia Bod, din județul Brașov

Alertă. O variantă indiană a SARS-CoV-2, depistată în România. Focar în Colonia Bod, din județul Brașov

Ministerul Sănătății a anunțat existenţa unui focar de SARS-CoV-2 în rândul unor muncitori indieni care lucrează în construcții, în județul Brașov.

Ministerul Sănătății a fost informat astăzi, 29 aprilie 2021, de către Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP - CNSCBT) că, împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMM „Cantacuzino”), investighează un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcții din Colonia Bod, jud. Brașov.

Opt persoane sosite din India

Este vorba despre opt persoane sosite din India. Cinci persoane au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, iar alte trei persoane sunt testate negativ.

INSP a fost informat în această dimineață asupra faptului că un laborator de analize din orașul Sf. Gheorghe a identificat o variantă „indiană”, B.1.617.2, la o persoană de 26 de ani, care a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună. La data recoltării, 26.04.2021, cazul era simptomatic (tuse), cu formă clinică ușoară. Persoana s-a prezentat la laborator pentru recoltare la cerere.

Conform INSP, varianta menționată diferă de cea identificată inițial de PHE England care ar fi generat situația epidemiologică actuală din India.

DSP Brașov a demarat de urgență o anchetă epidemiologică, aceasta fiind încă în curs, și a dispus izolarea cazurilor identificate în Colonia Bod (fiind vorba despre forme clinice ușoare).

Tulpina indiana, una foarte periculoasă

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare ,a vorbit, zilele trecute, despre tulpina indiană a SARS-CoV-2, una care a suferit două mutații. Medicul spune că aceste modificări cresc contagiozitatea, agresivitatea și pot face ca virusul să fie mai rezistent la acțiunea vaccinurilor.

Tulpina B.1.617.1 a fost izolată şi provine din Maharashtra, statul indian în care varianta a fost pentru prima dată cunoscută sub acest nume.

Deși nu există probe probe că ar fi mai contagioasă sau că ar diminua eficiența vaccinurilor, varianta indiană a coronavirusului provoacă îngrijorări în rândul cercetătorilor, mai ales în contextul degradării rapide a situaţiei sanitare în India. Această tulpină prezintă două mutații la nivelul proteinei S.

Ne puteți urmări și pe Google News