ALERTĂ: Malarie la Vaslui! Strania boală a unui tânăr de 24 de ani
- Mihnea-Petru Parvu
- 7 august 2019, 14:12
Primul caz de malarie cu care s-au confruntat medicii vasluieni a fost confirmat la sfârșitul săptămânii trecute
Pacientul, în vârstă de 24 de ani, prezenta simptome de natură infecțioasă și a fost internat la secția de infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Tânărul tocmai se întorsese din Africa, acolo unde a muncit trei luni, informează colegii de la ziarul vasluian Vremea nouă.
„Este vorba despre un pacient în vârstă de 24 de ani, din mediul rural, care a lucrat în Africa timp de trei luni. A fost internat sâmbătă pe secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vaslui unde a stat 48 de ore, iar în urma investigațiilor medicale s-a confirmat diagnosticul de malarie. A fost transferat la Iași la Spitalul de Boli Infecțioase. Este primul caz de malarie care a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a declarat managerul unității medicale.
Țânțarii Anofel
Malaria este o boală gravă și de multe ori fatală, de aceea înainte de a merge în vacanță trebuie să verificați dacă în țara în care doriți să călătoriți există riscul de infectare și ce măsuri preventive trebuie luate.
Cele patru tipuri de malarie care există sunt transmise prin înțepăturile de țânțarii Anofel. Organizația Mondială a Sănătății a prezentat 109 de țări în care există riscul de infectare cu această boală în Asia de Sud-Est, Africa, America Centrală și de Sud, în zona tropicală.
Simptomele se manifestă prin febră mare, dureri de cap, dureri musculare și articulare, erupții cutanate și vărsături. Din păcate, până în prezent nu a fost descoperit niciun vaccin și nu există nici medicamente care să prevină boala.
Singura măsură de precauție constă în protecția față de înțepăturile de țânțari. La noi în țară malaria a fost eradicată în prima jumătate a secolului trecut.