Alertă la Spitalul ”Sf Ioan”. Zeci de cadre medicale, în izolare
- Feri Predescu
- 1 aprilie 2020, 11:39
Peste 80 de cadre medicale de la Spitalul de Urgență Sf Ioan din Capitală au intrat în izolare sau au fost sfătuite să rămână acasă după ce o persoană de 62 de ani care făcea dializă a fost confirmată pozitiv la testul COVID.
În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare.
Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul "Carol Davila", conform procedurilor. În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.
În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă.
Grupul de Comunicare Strategică menționează că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate,