Alegerea noului președinte al României. Cine poate solicita urna mobilă

Alegerea noului președinte al României. Cine poate solicita urna mobilăAlegeri. Sursa Foto: AEP

Urna mobilă poate fi folosită la alegerile prezidenţiale din 18 mai în cazul alegătorilor din ţară care, din motive de boală, invaliditate sau pentru că se află internaţi ori execută o pedeapsă privativă de libertate, nu pot să îşi exercite dreptul constituţional la o secţie de votare.

Alegeri prezidențiale. Se poate vota la urna specială

Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizate în ţară, la alegerile prezidenţiale din 18 mai, poate vota prin intermediul urnei speciale.

Alegeri

Alegeri. Sursa foto: Facebook

Cererea pentru a vota prin intermediul urnei speciale, însoţită de documentele necesare, s-a putut depune fizic la secţia de votare la care este arondată adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei formate din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei, în preziua votării.

În cazul în care alegătorul care solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau se constată că documentele depuse de către acesta sau în numele acestuia sunt incomplete, el este înştiinţat, de îndată, prin grija preşedintelui biroului electoral judeţean, al sectorului municipiului Bucureşti sau al biroului electoral al secţiei de votare la care a fost depusă cererea, după caz.

Cei spitalizați au putut cere urnă specială

Şi alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în ţară şi care, din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară, nu se pot prezenta la secţia de votare, îşi pot exercita dreptul constituţional prin intermediul urnei speciale. În acest scop, era necesară o adeverinţă emisă de angajator din care să rezulte că, în ziua alegerilor, alegătorul nu poate părăsi locul de muncă în intervalul orar 7:00 - 21:00.

Alegeri

Alegeri. Sursa foto: EVZ

Totodată, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale şi alegătorii internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, precum şi aparţinătorii acestora sau aparţinătorii persoanelor fără drept de vot internate într-o asemenea unitate.

Cererile în acest caz au putut fi depuse cel mai târziu în preziua votării, până la ora 12:00, la biroul electoral judeţean sau al sectorului municipiului Bucureşti, prin intermediul oricărei persoane, fizic sau prin mijloace electronice.

Și deținuții pot vota prin intermediul urnei speciale

Și persoanele deţinute în baza unui mandat de reţinere sau arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale votează prin intermediul urnei speciale.

Cererile se puteau depune la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere ori la o persoană desemnată în acest sens, cel mai târziu în preziua votării. Şi persoanele aflate în arest la domiciliu îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au depus o cerere în acest sens.

În conformitate cu dispoziţiile Biroului Electoral Central, ora de începere a procesului de votare este 7:00, iar cea de finalizare 21:00. La nivelul unităţilor penitenciare nu a fost stabilită o oră de începere a votării, ci se va derula în intervalul orar stabilit de BEC, astfel încât activităţile curente şi respectarea drepturilor deţinuţilor să nu fie afectate (program zilnic de plimbare, acordarea vizitelor, etc).

Ne puteți urmări și pe Google News