Alarmă în Ștefan cel Mare! „Mi-e frică pentru Dinamo. Bate matineul la ușă”

Alarmă în Ștefan cel Mare! „Mi-e frică pentru Dinamo. Bate matineul la ușă”

Cornel Dinu se teme pentru viitorul echipei Dinamo, din cauza perspectivelor de retrogradare pe care le au „câinii”

Cornel Dinu, legendă a echipei de fotbal Dinamo, a ironizat prestația pe care au avut-o „roș-albii” la Voluntari, aclo unde au pierdut cu 1-2, în etapa a 24-a a Ligii I. „Procurorul” nu exclude posibilitatea ca formația din Ștefan cel Mare să aibă mari emoții în privința retrogradării, după ce a ratat calificarea în play-off pentru al treilea sezon consecutiv.

„Mai grav e că lumea nu și-a dat seama că Dinamo a avut tot timpul un om în plus cu Voluntari. Pentru că simpaticul butoiaș ce se rostogolea pe gazon, Eric, era scăpat din bucătărie. Cu un generos surplus de kilograme, brazilianul nu s-a remarcat decât prin faze fixe.

Doamne, cum nu a înțeles nimeni că Mihai Popescu gafează! Și n-a fost prima oară în acest sezon. Cred era a cincea, a șasea oară când a fost tăvălit de adversari. Sincer, mi-e frică pentru Dinamo, fiindcă poporul ăsta are niște proverbe minunat de adevărate, gen «Ce semeni aia culegi» și «Cum îți așterni, așa dormi».

Ne puteți urmări și pe Google News

În mod normal, la ce fotbaliști au cei de la FCSB de la mijloc în sus, Dinamo trebuie să facă minuni să nu ia gol duminică. Pericolul iminent al clubului e că bate matineul în geam. Există varianta, neagră, ca Dinamo să intre în play-out doar la câteva puncte de contracandidatele la evitarea retrogradării.

Cred că Voluntariul nu se mai poate salva, astfel că pentru două locuri, dintre care unul de baraj, se luptă Dinamo cu Chindia, Clinceniul, Iașiul și Hermannstadt”, a declarat Dinu pentru gsp.ro.