Alain Delon, ultimul act. Regretul pe care l-a luat în mormânt

Alain Delon, ultimul act. Regretul pe care l-a luat în mormânt Alain Delon Sursa foto: X

Pe 18 august, o știre a făcut înconjurul lumii: A murit marele actor Alain Delon. Avea 88 de ani, iar ultimii ani din viață au fost marcați de boală, disputele familiale și litigiile judiciare între copiii săi. Alain Delon va fi înmormântat la proprietatea sa din Douchy, Loiret, în prezența celor trei copii ai săi, în cea mai strictă intimitate. El ia în mormânt un mare regret: n-a reușit să stingă disputele dintre copiii săi.

Alain Delon, o viață ca un film

Unul dintre cele peste o sută interpretate de "frumosul și teribilul" prin excelență al cinematografiei: Alain Delon. Succesul, cariera incredibilă, poveștile de dragoste celebre, dar și singurătatea, depresia și disputele de familie l-au copleșit, catapultându-l în furtuna mediatică provocată de certurile dintre cei trei copii ai săi. "Vreau să mor, viața s-a terminat", au fost cuvintele șocante ale lui Alain Delon, care a murit la vârsta de 88 de ani, dezvăluite de ziarul "Le Parisien" în ianuarie, pe care actorul francez le-ar fi pronunțat pe 20 iulie 2023, în timpul vizitei unui medic în casa sa de la țară din Douchy, în Valea Loarei.

Anul în care Alain Delon a început să-și dorească să moară

Vizita medicului a avut loc în cadrul anchetei judiciare asupra lui Hiromi Rollin, dama sa de companie denunțată de cei trei copii ai actorului, Anouchka, Alain-Fabien și Anthony Delon. Din 2019, anul în care a suferit un accident vascular cerebral grav, Alain Delon era foarte slăbit din punct de vedere fizic. Iar în vara anului 2023, conform raportului obținut de "Le Parisien", actorul îi făcuse câteva dezvăluiri îngrijorătoare doctorului ajuns la Douchy: emblema cinematografiei franceze exprima dorința de a muri, declarând chiar că "nu mai aștepta nimic", pentru că "viața lui s-a terminat". Într-un raport trimis ulterior anchetatorilor, medicul a mai declarat că interpretul capodoperelor lui Luchino Visconti, "Rocco și frații săi" și "Ghepardul", se afla "într-o stare de epuizare fizică și psihică și prezenta un risc ridicat de sinucidere".

Alain Delon

Sursa foto: Facebook

Hiromi Rollin, femeia care i-a denunțat pe copiii săi

Raportul medical mai menționa că "vorbirea era afectată" și că actorul "nu putea să se ridice de pe scaun de unul singur". În cele din urmă, anchetatorii au concluzionat că "Alain Delon se afla într-o stare de slăbiciune cunoscută tuturor încă din ianuarie 2022". Moartea lui Alain Delon a fost anunțată de cei trei copii ai săi: Anthony, Anouchka și Alain-Fabien. Cei trei s-au născut din două uniuni diferite și, de-a lungul anilor, au avut relații complicate cu tatăl lor și între ei.

Ultimii ani ai vieții actorului francez, pe lângă problemele grave de sănătate, au fost, de fapt, afectați și de evenimentele juridice declanșate de moștenitorii săi legitimi, care și-au implicat tatăl împotriva voinței lor, în speranța de a-l salva din "ghearele" lui Hiromi Rollin. În iulie 2023, de exemplu, pe lângă consultația cu medicul, actorul a fost chestionat de jandarmii din Orléans în legătură cu plângerea depusă de cei trei copii ai săi împotriva lui Rollin. În ianuarie 2024, ziarul parizian "Le Figaro" a dezvăluit că Hiromi Rollin, care figura ca îngrijitoare, doamnă de serviciu sau chiar însoțitoare a actorului, i-a denunțat pe cei trei copii ai lui Delon pentru tentativă de omor împotriva tatălui lor.

Plasat sub protecție judiciară

Rollin trimisese o scrisoare la Procuratura din Montargis, care investiga starea de sănătate a vedetei, în care cere "să efectueze investigații urgente" asupra unor fapte care par să semene cu o "tentativă de omor premeditat" a copiilor actorului asupra tatălui. În aprilie, Delon a fost plasat sub protecție judiciară de către justiție cu o măsură provizorie: mai putea efectua o serie de acte, cu excepția celor mai importante, care erau încredințate unor terți, precum vânzarea unui imobil.

Judecătorul de tutelă desemnase un mandatar, care să efectueze anumite acte în numele său. "Trebuie să fim foarte mulțumiți de această decizie", a afirmat avocatul fiicei actorului, Anouchka Delon. Şi avocatul lui Hiromi Rollin a numit-o o "decizie excelentă: aceasta va permite unei terțe persoane să-l asiste pe domnul Alain Delon în îngrijirea medicală. Judecătorul a considerat că este necesar să îi îndepărteze pe copiii lui Delon de gestionarea îngrijirii medicale a tatălui lor".

O furtună mediatică

Fiul său, Anthony Delon, a comentat de asemenea decizia: "Dacă acest lucru poate clarifica situația și poate împiedica avocații să vorbească despre boala tatălui meu fără să consulte măcar documentele, este un lucru bun. Această controversă medicală se va încheia odată pentru totdeauna".

Anthony Delon

Anthony Delon. Sursa foto: Facebook

În ultimii trei ani, Delon a fost implicat și în furtuna mediatică cu privire la disputele dintre cei trei copii ai săi, născuți din relația cu două soții diferite: pe de o parte Anouchka, a doua fiică, pe de altă parte fiul cel mai mare, Anthony, și cel mai mic, Alain-Fabien, scrie lemonde.fr.

Disputa dintre copii

Fiica voia să-și mute tatăl în Elveția, unde acesta și-a stabilit reședința, iar cei doi fii și-au dorit să rămână în vila pe care o construise în zona Montargis. Potrivit lui Anthony, sora lui vitregă intenționa să plătească mai puțin impozit pe viitoarea ei moștenire din cauza diferenței fiscale dintre Franța și Elveția. Anouchka, la rândul ei, i-a criticat pe frați că au pus în pericol viața actorului, afirmând că voia să-și ducă tatăl în Elveția pentru ca acesta să poată continua să primească tratament acolo.

Fiica vedetei, născută în 1990 din relația cu fotomodelul olandez Rosalie van Breemen, a ajuns până la a-și da în judecată fratele: "Să-ți denunți fratele este oribil, dar, din păcate, sunt nevoită să o fac, pentru a mă proteja pe mine și pe familia mea", a explicat ea într-un interviu de televiziune. Anouchka a mers atât de departe, încât și-a dat în judecată cei doi frați, Alain-Fabien și Anthony, pentru încălcarea vieții private, după ce cei doi au lansat pe rețelele de socializare o înregistrare a unei conversații dintre ea și tatăl ei.

”Te iau de idiot”

În înregistrarea audio se aude vocea unei femei, adresându-se unui bărbat pe care îl numește "tată". "Te iau de idiot... și pe mine mă iau drept idioată, care-și manipulează tatăl", se aude. Procesul va avea loc în aprilie 2025. Copiii actorului au susținut mereu în public că nu ar exista divergențe între ei în ceea ce privește moștenirea, după ce Alain Delon își făcuse testament în urmă cu câțiva ani, deși cu o repartizare inegală, jumătate fiicei și restul în cote egale pentru cei doi fii. Din păcate, și în acest caz, un interviu în urmă cu ceva timp, acordat de Anthony pentru "Paris Match", în care explica că tatăl său a decis să-și favorizeze fiica la moștenire, a reaprins bătălia în familie. "Eu și fratele meu Alain-Fabien suntem așa-numita cotă de rezervă, așa că avem dreptul la 25%", a declarat el.

Fiul nerecunoscut al lui Alain Delon

În orice caz, Anouchka este singura fiică invitată de legendarul actor să participe la ceremonia de decernare a Palme d'Or de la Cannes, în 2019. Ea este cea care i-a oferit tatălui ei prestigiosul premiu, înainte de a fi numită executor testamentar de către Delon. În afara disputelor dintre moștenitorii lui Delon, există și un fiu nerecunoscut vreodată: Christian Aaron Boulogne, născut în 1962, în timp ce actorul era într-o relație cu prima sa mare dragoste, actrița Romy Schneider.

Alain Delon și Romy Schneider

Alain Delon și Romy Schneider. Sursa foto: Wikipedia

În timpul căsniciei, Delon ar fi avut o relație cu cântăreața Nico, în urma căreia s-a născut Christian Aaron. Copilul nu a fost niciodată recunoscut, dar după ce a petrecut primii ani cu mama sa, a fost crescut de bunica paternă, Edith Boulogne, care i-a dat și numele de familie. Christian Aaron Boulogne a încercat de mai multe ori să obțină recunoașterea, dar nu a reușit niciodată. În 2021, cererea a fost respinsă de Tribunalul din Orléans. (Traducerea -Rador)