Ajutor pentru încălzirea locuinței în 2021! Nu toți cei care au venituri mici pot beneficia de acești bani

Ajutor pentru încălzirea locuinței în 2021! Nu toți cei care au venituri mici pot beneficia de acești bani

Autoritățile au decis să vină în ajutorul românilor pe perioada iernii, așa că se oferă bani pentru încălzirea locuinței. Pare o veste bună, însă foarte puține persoane vor beneficia de acest ajutor. Condițiile pentru obținerea lui sunt extrem de dure, iar dacă ai ceva pe numele tău sau bani în bancă, poți uita de sprijinul statului.

Românii care au venituri lunare mici pot beneficia de un ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței. Potrivit legii consumatorului vulnerabil, de acest sprijin pot beneficia persoanele care îndeplinesc anumite condiții. Veniturile nu sunt singurele care sunt luate în calcul. Condițiile sunt extrem de stricte, însă sunt totuși șanse să beneficiezi de ajutorul pentru încălzirea locuinței 2021. Persoanele care au mașină, terenuri sau bani la bancă nu pot beneficia de acest sprijin oferit de către stat.

Autoritățile oferă ajutor în sezonul rece persoanelor care au un venit net lunar de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Aceasta nu este singura condiție pentru a putea beneficia de sprijin. Persoanele care dețin spații locative în afara locuinței de domiciliu, clădiri, terenuri sau o mașină mai nouă de 10 ani, nu pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței.

Printre românii care nu pot obține sprijinul de la stat se numără și cei care dețin mai multe autoturisme sau motociclete cu o vechime mai mare de 10 ani. Legat de vehicule, mai sunt bifate alte câteva restricții. Nici cei care dețin autoutilitare, camioane, autobuze, microbuze, rulote sau remorci nu se pot înscrie pentru ajutorul pentru încălzirea locuinței în 2021.

Fermierii sunt și ei scoși din schemă în ceea ce privește ajutorul din partea statului pentru sezonul rece. Dacă deții terenuri, animale sau păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru o persoană singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie, nu poți beneficia de sprijinul pentru încălzirea locuinței.

Nici persoanele care au în conturi mai mult de 3.000 de lei nu fac parte din categoria românilor care se încadrează la ajutorul oferit de stat pentru sezonul rece.

Până când și unde trebuie depusă cererea pentru ajutor de încălzire a locuinței 2021

Am prezentat toate criteriile cerute de lege, iar acum ne rămâne să ne întrebăm câți dintre români se mai încadrează la obținerea ajutorului pentru încălzirea locuinței. Dacă faci parte din categoria acestora, trebuie să depui o cerere la primăria de care aparții până cel târziu pe 15 octombrie. Această cerere este însoțită de o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat.

“Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure”, stabilește Legea consumatorului vulnerabil.

Dacă te gândești la o metodă de a fenta statul și a obține totuși acest ajutor, trebuie să ai mare grijă. Pentru a stabili dacă ai sau nu acest drept, Primăria va cere acte doveditoare care să ateste toate proprietățile deținute și veniturile tale sau cele ale membrilor familiei. Conform estimărilor efectuate de autorități, aproximativ 500.000 de familii se încadrează la ajutorul pentru încălzirea locuinței 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News