Ajutor de 200 de euro de la stat. Cine poate beneficia și ce condiții trebuie îndeplinite

Ajutor de 200 de euro de la stat. Cine poate beneficia și ce condiții trebuie îndepliniteSursa foto: Pixabay

Ministerul Educației a anunțat că programul Euro 200 va continua și în 2025, oferind un sprijin financiar de 200 de euro (echivalent în lei) pentru achiziționarea unui calculator. Acest program se adresează elevilor și studenților din învățământul de stat sau particular acreditat, cu vârste de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 de lei pe membru de familie.

Programul Euro 200 va continua și în 2025

Plafonul de venit a fost crescut de la 250 de lei în acest an, ca urmare a creșterii prețurilor de consum, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Cei care doresc să beneficieze de acest sprijin trebuie să depună cererile și documentele necesare până la 16 mai 2025. Etapele următoare includ publicarea listei beneficiarilor în unitățile de învățământ pe 27 iunie, urmată de o perioadă de contestații, iar lista finală va fi disponibilă până la 25 iulie 2025.

Dosarul de solicitare trebuie să conțină o cerere tip, copii ale actelor de identitate sau certificatelor de naștere ale solicitantului și membrilor familiei, documente care să ateste veniturile lunare, adeverințe de elev sau student, o declarație pe propria răspundere privind încadrarea în plafonul de venit și confirmarea disponibilității sumei necesare pentru achiziționarea calculatorului.

De asemenea, sunt necesare adeverințe privind media generală și absențele nemotivate din anul anterior, cu excepția elevilor din clasa I. Studenții, cu excepția celor din anul I, trebuie să demonstreze promovarea a cel puțin 45 de credite în anul universitar anterior. Toate documentele trebuie depuse în copie, dar originalele vor fi verificate la momentul depunerii.

Calculatoarele trebuie să respecte o configurație recomandată

Pentru a fi eligibile, calculatoarele trebuie să respecte o configurație minimă recomandată de Ministerul Educației.

Pentru desktop-uri, cerințele includ un procesor de cel puțin 3.0 GHz, un hard disk de minimum 500 GB sau un SSD de 240 GB, memorie RAM DDR3/DDR4 de cel puțin 8 GB și un monitor LCD sau LED de minimum 18.5 inch cu rezoluție Full HD.

elevi

elevi / sursa foto: dreamstime.com

În cazul laptopurilor, acestea trebuie să aibă un procesor cu minimum 2 nuclee, 8 GB RAM, un hard disk sau SSD cu aceeași capacitate minimă și un ecran de minimum 14 inch cu rezoluție de cel puțin 1366×768, precum și cameră web inclusă.

Bon valoric, primit în cadrul programului Euro 200

Beneficiarii vor primi un bon valoric pe care îl pot folosi la comercianții autorizați în program. Dacă valoarea calculatorului depășește suma acoperită de stat, diferența va fi suportată de beneficiar.

Comercianții sunt obligați să emită o factură sau o chitanță fiscală care să menționeze că suma de 200 de euro va fi decontată de inspectoratul școlar sau instituția de învățământ superior, precum și un certificat de garanție valabil 24 de luni de la data vânzării.