Există o doză de prostie în orice om, dar dacă a apucat să pună mâna pe tine, cu greu te mai scapă din gheare.

Gelu voia să-și cumpere mașină nouă - albă, metalizată, cu două uși, patru roți, volan sport și mulți cai putere. Muncise mult pentru ea, renunțase la micile plăceri, la marile plăceri, iar, în final, cam la tot ce se putea renunța. Mânca pufuleți și bea apă de la robinet, dar sufletul lui se mărea cu fiecare bănuț pe care îl strângea.

-Scaune din piele cu încălzire sau vacanță la mare?

De banii ăștia putea să își cumpere și jantele de alea sclipitoare pe care le văzuse în showroom. Își rupsese stomacul în fâșii de la atâtea interdicții, dar inima creștea cu fiecare îmbucătură pe care și-o rupea de la gură. Nici cu femei nu mai umbla tot ca să facă economii. Veneau ele după ce-și lua mașină nouă! Câteodată se simțea jalnic de trist și abia se abținea să nu arunce banii adunați pe un weekend la Mamaia.

Cum termina munca venea acasă și nu-l vedeai decât parcat în fața televizorului, butonând fără destinație telecomanda. Era singurul lux pe care și-l mai permitea. Se apropia ziua cea mare și n-avea cu cine să-și împartă bucuria. Trist.

- Nu pot să mă duc singur, trebuie să sărbătoresc și eu cu cineva. Ce-ar fi să o sun pe soră-mea?

 - Bună, Gelu, ne te-am auzit de câteva luni. Ce-i cu tine? Ai pățit ceva? Am văzut că nici pe Facebook nu mai ești activ, nu mi-ai răspuns nici la mesajele pe whatsapp.

-Nu mai am internet,Corina. Sunt bine. Azi îmi cumpăr mașină nouă, vii cu mine?

- Da ce-ți trebuie mașină nouă? Cu aia veche ce-ai făcut?

- Avea 15 ani, curgea rugina după mine. Hai că nu asta e important. Vii?

 - Când?

- Azi, la două.

 - Nu pot la două, după patru dacă vrei. Dar nu stau mult că la șase trebuie să iau copiii. - Bine, Corina, mă duc eu să o ridic la două și la patru vin să te iau. Ce zici?

- Cum vrei. Dar de ce nu ți-ai luat un prieten?

 - Vreau cu tine, bine?

La ora patru, Gelu era în fața biroului Corinei. Abia mai respira de fericire. Atingea totul cu emoția cu care te apropii de prima femeie și vrei să o simți.

 - Asta e?

- Da.

- De ce albă? Parcă e un frigider.

- Hai, măi, Corina, nu strica momentul. Urcă să te plimb puțin. Ieșim din București să văd și eu cum e la drum întins. Unde vrei, la mare sau la munte?

- Du-mă la Sinaia, n-am mai fost demult. O sun pe bonă să ia copiii.

 - Auzi, îmi dai și mie niște bani să fac plinul că sunt lefter?

 - Ce nu fac eu pentru frățiorul meu?

Și au plecat, bucurându-se ca doi copii în fața unei jucării noi. Au povestit, și-au amintit lucruri din copilărie, s-au certat ca frații, s-au împăcat tot ca frații. Mașina era superbă.

 - Fii atent că e un câine pe partea stângă. Parcă ar vrea să traverseze.

- Nu e câine. Uite ce coadă are.

- E o vulpe! Ai grijă.

O bestie blănoasă cu ochi fosforecenți avea să-i ruineze bucuria. Evident că s-a aruncat în fața mașinii ca prada ce se lovește de țeava puștii și parcă cere gloanțe.

- O s-o lovești, a strigat Corina.

- Cred că am trecut peste ea, s-a speriat Gelu și a tras pe dreapta.

Au coborât amândoi cu inima strânsă la gândul stricăciunilor pe care blestemata aia roșcată le-ar fi putut produce. Lui Gelu îi venea să plângă.

-E vie, vino repede. S-a lipit de mașină.

Minunăția, minunățiilor! Vulpea rămăsese înfiptă în bara din față a mașinii, cu capul prins în grilajul de aerisire. Și scotea niște sunete de îți dădea fiori.

 - Cum, naiba, a intrat acolo? Mi-a îndoit bara. Ajută-mă să tragem de ea.

- Cum să pui mâna pe o vulpe? Dacă are rabie și te mușcă?

- Și ce vrei să fac? O rog frumos să scoată capul?

- Să mai așteptăm puțin, poate moare.

 - Spui tâmpenii.

- Dă cu spatele, poate se desprinde.

Gelu a pornind mașina, ascultând indicațiile Corinei. A accelerat în marșarier, sperând că va scăpa de lighioana aia afurisită.

- Oprește, că n-are cum să cadă. Vulpea era bine mersi, dar devenise foarte agitată. Gelu a deschis capota mașinii, sperând că îi va putea împinge capul afară.

- Arată ca un diavol, uite cum mârâie. Mi-e frică s-o ating.

A încercat să o apuce de coadă, dar fără succes. Animalul se încorda și răcnea. Corina ar fi râs dacă nu și-ar fi văzut fratele atât de nervos. Mașina lui cea nouă avea înfiptă în ea o coadă de vulpe turbată. Două ore au trecut fără niciun rezultat. Câțiva curioși opriseră, făcuseră fotografii, dăduseră câteva sfaturi și cam atât. Vulpea rezista. Când își pierduseră orice speranță, a oprit o mașină și din ea a coborât un individ cu înfățișare înspăimântătoare, dar cu vorbă blândă:

- Ce-ați pățit? Vă pot ajuta cu ceva?

- Avem o vulpe în grilajul ăsta și nu putem să o scoatem.

- Stai, frate, că te rezolv eu.

Plin de încredere, și-a scos din portbagaj o sabie întoarsă ca un iatagan și a apucat vulpea de coadă.

- Să n-o omorâți, striga Corina.

- N-o omor, doar o sperii.

 Cu toată forța, omul a smuls capul vulpii și a aruncat-o în șanț. Gelu și Corina erau uluiți. Cât curaj! I-au mulțumit salvatorului cu iatagan și fiecare și-a văzut de drumul lui. Văzând această scenă, cu o mașină plină de sânge, un individ înarmat și doi tineri albi de frică, ai fi putut crede orice. Dar cine mai stă să analizeze aparențele? După nici zece minute de mers, o sirenă de poliție l-a obligat pe Gelu să oprească.

 - Agent principal Cimpoi Gheorghe. Vă rog să coborâți din mașină.

- Ce-am făcut?

 - S-a primit un apel la 112 că ați avut un accident cu victime. Ați fost amenințat în trafic de un șofer înarmat cu sabie ninja?

- De fapt, era un iatagan. Am lovit o vulpe care rămas prinsă în grilajul din față, iar domnul cu sabia m-a ajutat să o scot.

- Aveți sânge proaspăt pe mașină. De unde este?

- V-am spus – de la vulpe.

 - Puteți spune orice, eu sunt obligat să investighez.

- Să investigați moartea unei vulpi? E absurd.

- Da ce, animalele nu au și ele viață? Ce noroc ai că nu ai lovit vreo căprioară, că uite așa te băgam la braconaj. Ai scăpat cu vulpea că poate fi vânată tot anul.

 - A fost un accident. Ce braconaj? Doar n-am împușcat-o.

 - De ce nu e niciun fir de păr lângă sângele ăsta? L-a întrebat polițistul. La constatare a mai venit un agent. Acesta din urmă părea foarte bănuitor, aplecându-se să miroase urmele de sânge.

 - E prea roșu ca să fie de la vulpe. Zi repede pe cine ai lovit?

- Dumnezeule, am lovit o vulpe. Ne putem întoarce să v-o arăt. Când au ajuns la locul faptei, vulpea ia-o de unde nu-i. Scăpase din ghearele morții doar ca să-i facă zile fripte lui Gelu.

- Era aici. Domnul acela a aruncat-o în șanț. Poate a fugit pe câmp.

 - Parcă ziceai că era moartă. Prima minciună.

- Am presupus că era moartă. Nu mișca.

- Dumneata râzi de noi. Crezi că suntem în povestea cu ursul păcălit de vulpe? S-a prefăcut moartă ca să râdă de tine?

Cei doi polițiști au început să cerceteze perimetrul cu pași măsurați. Nici urmă de cumătra vulpe, nicio dâră de sânge. Clar, fapta stătea în picioare, cerând măsuri urgente.

- Mergem la secție. Trebuie să vă luăm declarații. Aveți pete de sânge pe toată mașina, sunteți contradictoriu în afirmații, treaba asta trebuie lămurită.

- Stați puțin, domnilor, nu mă puteți duce la secție pentru o prostie ca asta.

 - Adică ne faci și proști? Dacă te împotrivești, avem și cătușe. Tu alegi dacă dormi la noi la noapte.

 - Dumnezeule, nu pot să cred ce mi se întâmplă. Vă rog din suflet, lăsați-mă cinci minute să caut și eu vulpea.

 - Pe câmp poate să fie orice vulpe, de unde știm noi că e aia pe care o căutăm? Cei doi frați au consimțit să meargă la poliție pentru declarații. Mașina de poliție îi escorta. După câțiva kilometri, Gelu a zărit o vulpe pe marginea drumului. Șchiopăta cu picioarele din spate.

- Uite, asta e. Au coborât cu toții, speriind bietul animal, care a luat-o la fugă cu ultimele puteri. Zăpăcită de durere și de frică, a sărit în fața primei mașini care a orbit-o cu farurile. De data asta se făcuse afiș pe asfalt.

- Ia, poftim, azi au ieșit din casă criminalii de vulpi! Șoferul vinovat a fost tras pe dreapta și luat la întrebări. Bietul om nu înțelegea de unde atâta interes pentru o vulpe.

- Era vulpea mea, striga Gelu.

 - Asta spui tu. Îți convine acum să dai vina pe mort că nu mai poate zice nimic.

- Adică dumneavoastră asta așteptați- să vorbească vulpea? Să recunoască?

- Faci pe deșteptul cu noi și asta nu-mi place. Sună-l pe șefu.

 - Vulpea nu o luâm cu noi?

 - Las-o aici, că n-o fură nimeni.

 - Nu vă trebuie pentru testele de sânge?

- Ce teste de sânge?

- Păi cum stabiliți ale cui sunt petele de pe mașină?

 - Prin metode specifice, nu e treaba ta.

 În 20 de minte au ajuns la secția de poliție. Șeful de post ajunsese și el, dar era îmbrăcat în hainele civile, doar ce ajunsese acasă. A zărit în curtea secției mașina lui Gelu și a intrat râzând :

- Tu ești ăla cu vulpea înfiptă în bara din față?

 - Șefu, îl cunoașteți pe domnul?

- Mă duceam spre casă și l-am văzut cum dădea cu spatele ca să scape de vulpea aia. M-am distrat pe cinste. Îmi pare rău că n-am apucat să fotografiez.

 - Vedeți, cineva m-a văzut. Vă mulțumesc, domnule. Acum pot pleca?

 - Voi pentru asta m-ați chemat până la secție? Da nu înțeleg de ce l-ați adus pe omul ăsta aici?

- Cum șefu’, am fost păcăliți de vulpe.