Afaceri în spatele ușilor închise de la Primăria Capitalei. Acuzații de abuz în serviciu și fals intelectual

Afaceri în spatele ușilor închise de la Primăria Capitalei. Acuzații de abuz în serviciu și fals intelectualPMB. Sursa foto: Arhiva EVZ

Victor Picu, membru al Partidului Național Liberal și fostul șef al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din Primăria Capitalei, a fost trimis în judecată alături de alte cinci persoane, printre care se numără și primarul Matei Gheorghiță de la Pro România, conform deciziei procurorilor DNA.

Potrivit procurorilor, toți cei implicați sunt acuzați de implicare în detășări ilegale. Cei șase indivizi au manipulat situația astfel încât Valentina Țoancă, soția liberalului Stelian Dorel Țoancă, să fie angajată la Primăria Capitalei, sub conducerea directorului Victor Picu. Asta chiar dacă nu avea calificările necesare în domeniu.

Detașări ilegale la Primăria Capitalei, fără știrea edilului

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au deschis dosare penale în legătură cu angajările ilegale de la Primăria Capitalei.

Cel mai recent dosar trimis în judecată de către DNA îl implică pe Victor Emanuel Picu, membru al Partidului Național Liberal și fostul director general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei.

Acesta este acuzat de abuz în serviciu și două infracțiuni de fals intelectual.

În martie 2021, Stelian Dorel Țoancă, membru al Partidului Național Liberal, a solicitat primarului comunei Șelaru, Gheorghiță Matei, și secretarului general al primăriei, Emilian Petre Dragne, să o angajeze pe soția sa, Valentina Țoancă.

Imediat după, aceasta a fost numită în funcția de consilier personal al primarului Gheorghiță Matei, membru al partidului Pro România, partid condus de Victor Ponta.

Primăria Capitalei

Sursa foto: PNL București/ Facebook

Ulterior a fost detașată la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public

La doar 6 zile de la angajare, perioadă în care inculpata Ț.V. nu s-ar fi prezentat nicio zi la locul de muncă, respectiv la data de 15 martie 2021, inculpații Matei Gheorghiță și Dragne Emilian Petre ar fi aprobat detașarea acesteia la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București”, se menționează în comunicatul de presă al DNA după perchezițiile de la Primăria Capitalei.

Decizia de detașare a fost aprobată de către directorul general Victor Picu, care la rândul său a beneficiat de sprijinul subalternelor sale de la resurse umane, Mariana Radu și Cristina Luminița Cristea.

Cele două femei sunt acuzate că ar fi fabricat „aparențele unui cadru legal” pentru numirea Valentinei Țoancă în funcția de șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică. Toate cele șase persoane implicate în acest caz au fost deferite justiției.

Victor Picu a susținut că detașarea Valentinei Țoancă la Primăria Capitalei s-a realizat în conformitate cu prevederile legale. În încercarea de a-și justifica acțiunile, el a argumentat că astfel de detașări sunt obișnuite în toate instituțiile publice din țară.

Primăria Capitalei

DNA. Sursa foto: Facebook

Sunt 100.000 de detașări de genul acesta, toată țara detașează așa, nu e nimic ilegal. Lăsăm justiția să se pronunțe. E o poveste care o să se rezolve în instanță așa cum va decide justiția.

Ce poate să fie altceva? O detașare, o cerere conform Codului Muncii, de pe persoană contractuală pe persoană contractuală. Adică nu e nici o poveste. Nici nu știu de ce mai e interes”, a spus el pentru defapt.ro.

Cum s-au efectuat detașările de la Primăria Capitalei

De asemenea, Victor Picu a afirmat că până în 2020 era permisă detașarea de personal din sectorul privat la sectorul public. Cu toate acestea, Guvernul Orban a interzis aceste detașări, însă politicienii au găsit modalități noi de a ocoli legea.

Primarii au angajat consilieri personali, pe care ulterior i-au transferat în funcții publice prin detașare.

Toate primăriile au făcut detașări de pe cabinet de când s-a interzis detașarea de la privat la stat. Înainte, toți directorii erau detașați de la privat la stat. Mai grav, cum ar veni. Te angajți la o societate comercială și a doua zi te transferam.

Asta a fost în toată țara până când a interzis Guvernul Orban detașările de la privat la stat. Când s-a detașat de la stat la stat, toți primarii, și toți care aveau angajați pe cabinet au detașat”, a mai adăugat Victor Picu despre angajările de la Primăria Capitalei.

Victor Picu, membru al PNL, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Titu Maiorescu, după care și-a desfășurat activitatea ca avocat. A colaborat cu firma de avocatură „Boștină și Asociații” înainte de a-și deschide propriul său cabinet.

Între anii 2011 și 2012, a deținut funcția de expert juridic în cadrul Parlamentului României. Ulterior a ocupat poziția de consilier personal al primarului interimar al Capitalei, Răzvan Sava.