Afacerile cu gunoi sunt unele dintre cele mai rentabile învârteli care se pot face în România. Sunt oameni care au transformat munţii de gunoaie, în munţi de bani. Amărâţii aceia în costume care de care mai fosforescente pe care îi vedem seara, de multe ori prin frig cumplit şi zboată, măturând frunzele şi golind coşurile de gunoi de pe stâlpi, produc o groază de bani. Fireşte, nu pentru ei, ei rămân tot nişte amărâţi, ci pentru stăpânii lor.

Afacerea cu gunoi are două mari avantaje: primul, întotdeauna sumele aferente prestaţiilor sunt plătite din banii publici. Mai exact, din bugetele primăriilor. Adică, sunt bani siguri, care vin lună de lună. Nu rişti, ca la un contract cu un particular, acesta să dea faliment sau să-ţi dea ţeapă şi să rămâi cu buza umflată. De 30 de ani şi până acum, nici un patron de firmă de salubritate nu a rămas cu buza umflată. Buza i-a rămas la fel. Dar burta s-a mai umflat.

Singura abilitate pe care trebuie să o aibă patronul unei astfel de firme este ca prin primar şi consiliul local, să ajungă la aceşti bani publici. Al doilea mare avantaj al afacerii este că, practic, nimeni nu poate măsura exact cam câtă muncă s-a depus de banii plătiţi. Cine poate spune exact câte hârtii erau pe jos sau prin coşurile de gunoi de pe un bulevard, sau dacă a fost nevoie ca foliile lor să fie schimbate sau nu, dacă maşina care curăţă mizeria de la bordură a trecut de una sau mai multe ori pe stradă, economisind, la fiecare drum nefăcut, cantităţi însemnate de combustibil.

Aşa cum nu poate nimeni măsura iarna cât de jos lasă lama maşina pentru curăţat zăpada. Păstrarea lamei mai sus, înseamnă frecare mai puţină, zăpadă mai puţină împinsă, adică iarăşi economii de carburanţi. Iar dacă în urmă rămâne zăpadă, asta e. A nins iar după ce a trecut maşina. Cu natura nu te pui. Dacă la toate acestea mai adăugăm faptul că peste 90 la sută dintre lucrătorii de la astfel de firme, sunt oameni simpli, fără pretenţii, mulţumiţi că au un loc de muncă, cu toate că este plătit mizer, avem întregul tablou al profitului. Adică, se câştigă de peste tot, nu se pierde pe nicăieri.

În Sectorul 5 al Capitalei, sau „mama împunge şi eu cos”

Noii primari instalaţi după ultimile alegeri locale, au descoperit prin primării, la capitolul gunoi, situaţii care, dacă nu ar fi pe banii noştri, ar putea fi chiar hilare.

La Sectorul 5, putem spune că vechea vorbă despre hărnicie de pe vremea lui Ceauşescu: „Noi ne facem că lucrăm, ei se fac că ne plătesc!”, a fost puţin adaptată. „Noi ne facem că muncim, iar ei chiar ne plătesc din bugetul primăriei.” Cristian Popescu Piedone, nou ales în fruntea sectorului, descrie o situaţie uşor hazlie, desprinsă parcă din filmele cu proşti: „Ce am văzut spre exemplu într-un parc. Unul ţinea sacul, unul mătura, unul ținea făraşul, altul ducea sacul la maşină. Ei bine, fiecare lucrător era de la altă societate. Pe lângă ele, mai era şi o firmă a primăriei, care presta acelaşi lucru. Şi am întrebat: banii pentru parcul ăsta, cine-i încasează? N-au ştiut să spună. Au bălmăjit ceva despre o firmă turcească, care subcontractase.”

Aşadar, frunzele dintr-un singur parc din Sectorul 5, pot fi aducătoare de profit pentru cinci firme, plus una turcească pe care nu a văzut-o nimeni. Primarul deja a cerut declanșarea unei anchete care să verifice toate contractele.

Metoda actelor adiţionale secrete

În Sectorul 2, practic nici nu se mai  ştie cine strânge gunoiul, deşi banii se dau. Atât este de vechi contractul.  Din 1999. Desigur, de atunci preţurile au tot crescut. Dar nu au fost trecute în contracte noi, rezultate în urma unor licitaţii, ci s-au tot făcut acte adiţionale la acelaşi contract. Metodă de furt veche. Mai ales că detaliile actelor adiţionale erau mereu secrete, netrecute prin consiliul local, aşa cum este legal.

Probabil că, pentru a afla secretele manipulării materialului strategic „gunoi”, membrii Consiliului Local al Sectorului 2 aveau nevoie de certificat ORNIS. Şi cum nu le aveau, mărirea preţurilor strânsului gunoaielor din actele adiţionale le-au rămas necunoscute până în zilele noastre. Primarii însă, cei care încheiau actele adiţionale, păreau mulţumiţi de prestaţie, cu toate că Sectorul 2 este cel mai murdar sector al Capitalei. Noul primar abia acum vrea să organizeze o licitaţie publică, astfel încât să existe un prestator autorizat.

În Sectorul 4, primarul nou ales Daniel Băluță, care e și fostul, are ca obiectiv desfiinţarea taxei de salubrizare. Așa cum, de ani de zile se practica și în Sectorul 1. Deci, se poate. Sau Sectorul 4 se va îngropa în gunoaie aşa cum au păţit anul trecut Napoli sau Roma. Ceea ce este puţin probabil.