Adriana Bahmuțeanu, pusă la zid de Prigoană. Nu-și mai poate vedea copiii. Cu ce s-a confruntat unul dintre băieți

Adriana Bahmuțeanu, pusă la zid de Prigoană. Nu-și mai poate vedea copiii. Cu ce s-a confruntat unul dintre băiețiAdriana Bahmuțeanu / Sursa foto Arhiva EVZ

Probleme în familia Adrianei Bahmuțeanu. Fiul cel mai mare a fost victimă a bullyingului. Vedeta nu-și poate vedea copiii.

Bullying și în familiile vedetelor din România. Adriana Bahmuțeanu a relatat, în cadrul unei emisiuni Antena Stars, că băiatul său cel mai mare s-a confruntat cu bullying-ul la o școală de stat la care studia.

Vedeta nu a trecut cu vederea gestul, iar în urma neintervenției autorităților școlare în acest sens, directoarea unității de învățământ a ajuns să-și petreacă zilele după gratii, conform declarațiilor Adrianei Bahmuțeanu.

Femeia se mai confruntă, însă, și cu o altă problemă - nu își poate vedea copiii. Adriana Bahmuțeanu susține că Silviu Prigoană i-a interzis accesul în școală.

Nicio autoritate nu a intervenit

Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit, într-o intervenție la TV, că băiatul său cel mare a fost victimă a bullying-ului. Vedeta a alertat atât conducerea unității școlare la care băiatul învăța, dar și Protecția Copilului. Nicio autoritate nu a intervenit, relatează Bahmuțeanu. Ulterior, copilul a fost transferat la o școală privată.

“Însă, ce să vezi, copiii mei fiind la o școală particulară, din cauza problemelor de bullying de la cea de stat, și băiatul meu a fost victima bullying-ului în acea școală. Directoarea acelei școli de stat e la pușcărie acum și i-am făcut dosar penal”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

Silviu Prigoană a dat ordine ca Bahmuțeanu să nu-și poată vedea copiii

Ambii copii ai Adrianei Bahmuțeanu învață, în prezent, la o școală privată. Vedeta a spus, însă, că nu-și poate vizita copiii. Fostul soț, Silviu Prigoană, ar fi dat ordine ca femeia să nu aibă acces în unitatea de învățământ.

“Nu i-am văzut deloc. Fostul meu soț care a rămas blocat într-o anumită etapă și nu acceptă. Eu nu am acces la acea școală. Le-am făcut notificări. Eu am preferat să închid scandalul ca să nu le fac rău copiilor, pentru că sunt plictisiți de judecător. Nu îmi pot vedea copiii pentru că fostul soț încă îmi face șicane: zice că sunt la școală și că nu poate să mi-i dea, la școala privată nu mă primesc pentru că nu vrea el. Eu stau la poarta școlii și nu mă primește nimeni. Am primit un raport. I-am amenințat cu datul în judecată, dar autoritățile dorm. Protecția copilului nu mă ajută cu nimic”, s-a exprimat Adriana Bahmuțeanu.