Adrian Năstase, "hărţuit" de Traian Băsescu

Adrian Năstase, "hărţuit" de Traian Băsescu

Fostul premier Adrian Năstase a anunţat, azi, în plenul Camerei, că a primit, în calitate de fost preşedinte al PSD, o nouă citaţie să se prezinte la DNA, în 26 iunie, în legătură cu finanţarea campaniei electorale din 2004. Deputatul social-democrat a declarat că dosarul Zambaccian are ca scop "hărţuirea politică" a unui adversar politic "incomod" pentru preşedintele Traian Băsescu. "S-a trecut la etapa în care sunt acuzat în calitate de fost preşedinte al partidului, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de avizul dumneavoastră care aţi putea să votaţi aiurea" a spus Năstase.

Acesta crede că este hărţuit politic, iar în spatele dosarului său este Traian Băsescu.

"De 4 ani, am fost mereu precum un boxer care încasează în mod constant pumni", le-a spus Năstase deputaţilor, arătându-le că România are nevoie de un semnal clar împotriva abuzurilor.

Dosarul Zambaccian, intrument de hărţuire Deputatul social-democrat a declarat că a devenit, în preajma Prezidenţialelor, un adversar incomod pentru preşedinte.

"Aşa s-a ajuns la dosarul Zambaccian. De fapt, vreo nouă dosare Zambaccian, conexate, disjunse, reconexate, redisjunse până când şi procurorii au început să le încurce. Scopul era clar: hărţuirea politică a unui adversar incomod. Este vorba de patru ani de zile, de o hărţuire politică permanentă şi nişte instrumente politice care au ieşit de sub controlul civil şi care funcţionează practic sub o comandă politică evidentă", a susţinut Năstase.

Potrivit acestuia, faptul că deputaţii trebuie să voteze pentru începerea sau neînceperea urmării penale în cazul său reprezintă "consecinţa unei situaţii politice triste şi grave".

"Actualul preşedinte al ţării a încercat să mă transforme într-un simbol a tot ce s-a construit în urmă cu patru ani în campania electorală. Eu eram cel care gestiona, cu ghilimelele de rigoare, sistemul ticăloşit. Am fost acuzat de o corupţie aproape necuantificabilă. Eram corupt din cap până în picioare, din debara şi până în birou. (...) Acesta era discursul politic, cel care l-a folosit a ajuns la putere. Şi trebuia să ajungă şi la un adevăr cât de cât juridic. Nu se putea ca Năstase cel corupt să scape nepedepsit", a afirmat Adrian Năstase.

Adjuncţii lui Traian Băsescu "fabrică" dosare Potrivit fostului premier, Traian Băsescu nu este interesat de lupta împotriva corupţiei.

"El a avut o singură idee tot mandatul său de până acum. Nu aceea de a-i face pe români să trăiască bine, ci aceea de a lovi sistematic în toţi adversarii politici cu ajutorul procurorilor, pe care el i-a numit şi care pun pe hârtie tot ce li se spune", a adăugat Năstase. În opinia sa, şeful statului are oamenii săi - doi adjuncţi prezidenţiali care fabrică dosare şi construiesc o anumită acţiune în Parlament şi la televizor pentru discreditarea adversarilor politici".

De altfel, Năstase a calificat probele din dosarul Zambaccian drept nule şi produse ilegal. "Aceste probe au fost obţinute fără respectarea condiţiilor legale. Înregistrările ambientale făcute de DNA în biroul meu de la Camera Deputaţilor au fost realizate în martie 2006, cu şase luni înainte ca asemenea proceduri să fi devenit mijloace legale de probă", a exemplificat deputatul PSD.

În acelaşi timp, Năstase consideră că, fie ele şi nule, probele de la dosar nu susţin acuzaţiile care i se aduc.

"Cum se poate ca asemenea aberaţii politice să ajungă pe masa Parlamentului, să inducă opiniei publice impresia că DNA lucrează şi că eu şi familia mea suntem nişte infractori? În acest dosar nu s-a ţinut cont nici de proceduri, nici de nimic", a comentat Adrian Năstase.

Dosarul Zambaccian este "băşcălie" În plus, el l-a atacat pe şeful statului acuzându-l că "are o problemă gravă de caracter, de moralitate, de responsabilitate".

Pentru a demonstra "băşcălia" care "a însoţit în permanenţă ceea ce a fost de fapt hărţuirea politică", Năstase a dat numele celor despre care a spus că sunt cei mai importanţi martori împotriva sa. "Pe primul îl cheamă Ceauşescu Nicolae, e domiciliat în Călăraşi, cred că e şofer, iar pe al doilea îl cheamă Năstase Adrian, domiciliat în Piatra Neamţ", a spus fostul premier.

Procurorii anticorupţie anchetează modul în care Adrian Năstase, în calitate de preşedinte PSD în 2004, ar fi obţinut anumite sume în campania electorală din acel an.

(20:00)

Ne puteți urmări și pe Google News