Adina Anghelescu a povestit în emisiunea „Dosare de presă”, la EvZ TV, că cea mai mare satisfacție a meseriei sale de jurnalist este munca pe teren.

Adina Anghelescu a văzut luminița de la capătul tunelului: „Devii din nou om”.

A debutat la Baricada în toamna anului 1990 și a lucrat câteva luni bune fără să fie plătită. Adina Anghelescu a mărturisit în emisiunea „Dosare de presă”, la EvZ TV, că era prima în redacție și pleca ultima, dar a iubit această meserie și nu i s-a părut nimic greu.

Singura dilemă pe care o are azi, după 30 de ani de presă, este unde anume au dispărut jurnaliștii de teren și cum rezistă presa, real, fără aceștia.

„Acolo a fost prima școală de presă pe care n-am s-o uit niciodată. Era nea Ștefan Stoian atunci, Dumnezeu să-l odihnească, un rafinat, un scriitor. Cu el am mers pentru prima oară la Uniunea Scriitorilor. Nea Fane mi-a deschis ușa, cum s-ar spune. Eu eram prima în redacție, pentru că făceam naveta.

Mi-a fost foarte greu, plecam cu trenul de 11 noaptea, la Giurgiu, și mă întorceam la 6 dimineața. Îmi făcea o reală plăcere, pentru că lustruiam toate birourile, făceam curățenie și pe urmă mă apucam să scriu.

Nea Fane Stoian a fost primul om care mi-a spus „Știi ceva? Presa adevărată, să ții minte de la mine, se face în teren”. Eu și acum mai fac teren... Culmea, după 31 de ani aproape de presă. Și n-am să înțeleg niciodată cum de s-a transformat presa în foarte mulți agregatori de informație și prea puțini jurnaliști de teren”, a declarat jurnalista.

Informație moca și rapidă

Mirel Curea, realizatorul emisiunii „Dosare de presă”, consideră că apariția Internetului și dorința publicului de a avea informația instant și gratis ar putea explica dispariția presei scrise.

„Informație moca și rapidă. Pretențiile au scăzut din ce în ce mai mult. Publicul n-a mai vrut decât actrița cutare s-a așezat în fotoliu și i s-a văzut Polul Nord. Oamenii s-au dus către asta. Nu-i judec, nu spun că e rău, dar sunt dezamăgit și dezgustat. Pentru că nu este normal ca tu să muncești, știu cum ești tu. Ești de o minuție psihotică... Știu cum te documentezi, știu cum muncești tu.

Și nu este normal ca munculița ta, care este de un real folos social celui care o citește să treacă cvasi-neobservată, pentru că publicul se îndreaptă către asta cu Gigel a înșelat-o pe Vulpița cu miliția”, a punctat și Mirel Curea.

Reportaj despre „oamenii negri”

Adina Anghelescu a dezvăluit faptul că Ștefan Stoian a fost mentorul său, omul care a scos-o efectiv din birou și a trimis-o pe teren, să scrie despre lucruri reale.

„M-a scos din casă și m-a trimis în subteran, adică în Valea Jiului. Mi-a zis „Ia du-te, fă și tu un interviu în Valea Jiului. Dar nu numai interviu. Fă și un reporta. Unde? În subteran. Ca să înțelegi de ce, și prin ceea ce scrii tu să înțeleagă lumea, de ce oamenii aceia...”. Oamenii negri li se spunea atunci...

Adică, domnule, s-a împânzit Piața Universității, în 1990, de oamenii negri, cu fețe negre, care au bătut, au făcut, au dres... Noi știm că un sfert din ei erau, de fapt, securiști care îi duceau la locul stabilit, unde trebuiau să bată... Și eu am pățit-o, cu o rangă în picior... În fine...”, a declarat Adina Anghelescu.

Luminița de la capătul tunelului: „Devii din nou om”

Adina Anghelescu a intrat pe propria semnătură în subteran. A asistat la tot ceea ce se cheamă munca în steril, a stat la dinamitare, a intrat în apă până la brâu, printre șobolani, în căldură și întuneric.

Momentul în care a văzut luminița de la capătul tunelului a rămas gravat pentru totdeauna în memoria sa, ca un moment al renașterii și al speranței.

„M-am dus și am făcut reportaje. M-am dus și am stat în mina Dârja. Am intrat în subteran, unde se ieșea spre Aninoasa. Un subteran foarte urât. Am stat în abataj să văd, am mers prin anumite galerii cu apa până la brâu, unde mergeau șobolanii... Mureai de cald de înnebuneai. După care se uscau hainele pe tine. Este îngrozitor.

I-am înțeles. Am înțeles de ce oamenii aceia... Eu am ieșit după cinci ore. Și eu nu beau, adică beau foarte rar un pahar de vin, un pahar de bere... Dar atunci am simțit pentru prima dată nevoia să beau ceva tare. Și n-am să uit niciodată senzația aceea cu luminița de la capătul tunelului. Când am văzut luminița de la capătul tunelului, abia atunci am simțit că mi se prăbușește interiorul de oboseală. Și parcă nu mai ajungeam... Ți se pare că devii din nou om. A fost o experiență extraordinară”, a mai spus jurnalista.