Sport
Adevărul istoric despre absența lui Dobrin la Guadalajara 1970. Răzvan Ioan Boanchiș demontează miturile apărute după moartea lui Mircea Lucescu
Nicolae Dobrin si Gheorghe Hagi, doi mari fotbalisti. sursa: Agerpres
Din cuprinsul articolului
Trecerea recentă în neființă a legendarului Mircea Lucescu a stârnit o undă de tristețe profundă în lumea fotbalului, însă, inevitabil, a readus în spațiul public și una dintre cele mai longevive controverse din istoria sportului românesc: nefolosirea lui Nicolae Dobrin la Campionatul Mondial din Mexic 1970.
Într-o luare de poziție categorică, jurnalistul Răzvan Boanchiș face apel la istorie pentru a pune capăt speculațiilor care îi vizau pe Mircea Lucescu și Cornel Dinu.
Dobrin la Guadalajara 1970 și o falsă conspirație
În zilele ce au urmat decesului lui „Il Luce”, anumite voci din spațiul virtual au reiterat un mit urban conform căruia Lucescu, la acea vreme un tânăr căpitan de echipă, împreună cu bunul său prieten Cornel Dinu, l-ar fi influențat pe selecționerul Angelo Niculescu să îl țină pe banca de rezerve pe „Prințul din Trivale”.
Jurnalistul Răzvan Ioan Boanchiș critică dur această dezinformare cronică, subliniind absurditatea ipotezei din perspectiva influenței reale a celor doi jucători. La momentul turneului final din Mexic: Mircea Lucescu nu avea încă 25 de ani împliniți, iar Cornel Dinu nu împlinise 22 de ani.
Este nerealist din punct de vedere istoric de crezut că doi jucători atât de tineri ar fi putut avea autoritatea de a dicta deciziile unui tehnician extrem de riguros și autoritar, cum era Angelo Niculescu.
Nicolae Dobrin si Gheorghe Hagi, doi mari fotbalisti. sursa: Agerpres
Cartea care atestă adevărul: „Corabia cu 11 pasageri”
Pentru a demonta teoria conspirației, Boanchiș indică o sursă primară incontestabilă, accesibilă publicului de decenii: „Corabia cu 11 pasageri”, cartea publicată în anul 1974 chiar de antrenorul echipei naționale, Angelo Niculescu.
Cartea nu este un volum de opinii, ci un jurnal tehnic riguros, ținut la nivel de zile și ore, axat pe fapte și decizii tactice. Astefl, raționamentul tactic al lui Angelo Niculescu a fost explicat clar în paginile cărții că zonele de pe teren în care ar fi putut acționa Nicolae Dobrin au fost acoperite conștient, din rațiuni de strategie, de Radu Nunweiller și Sandu Neagu.
Această decizie a dat roade în meciul contra Cehoslovaciei, singura victorie a României de la acel turneu, unde absolut toate fazele importante și golurile i-au avut la origine sau la finalizare exact pe Nunweiller și Neagu. În plus, performanțele individuale ale așa-zișilor „complotiști” le-au validat statutul de titulari de drept: Lucescu a făcut un meci excepțional contra Braziliei, la finalul căruia a făcut faimosul schimb de tricouri cu Pelé, iar Cornel Dinu a fost nominalizat la Balonul de Aur în același an (1970).
Singura eroare asumată a lui Angelo Niculescu
Din dorința de a prezenta un tablou obiectiv, Răzvan Ioan Boanchiș admite, totuși, o greșeală morală a selecționerului. Indiferent de rigorile tactice sau de dispoziția de joc a lui Dobrin, antrenorul care a dus România în elita mondială (1970) și în primele opt echipe ale Europei (1972) ar fi trebuit să îl trimită pe teren pe marele fotbalist piteștean.
„Trebuia să-l bage pe Dobrin, indiferent de dispoziția lui, măcar un sfert de oră în meciul cu Brazilia.” Cu toate acestea, decizia de a nu-l introduce a aparținut exclusiv băncii tehnice, nefiind o manevră de culise orchestrată de jucători.
Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari jucători români. sursa: Wikipedia
Senzaționalism vs. adevăr istoric
Postarea publicată de jurnalist atrage atenția asupra unei probleme acute de educație și consum media. Deși răspunsurile se află în anticariate încă din 1974, publicul continuă să propage „din auzite” o controversă artificială. O mare parte din vină este atribuită presei sportive și editurilor care au neglijat datoria de a informa corect.
„Cartea ar fi trebuit retipărită după 1990. Furajăm de 56 de ani o dilemă legată de un aspect lămurit încă din 1974. În curând vom afla că în 1969 a avut loc aselenizarea. Să citim mai mult și să vorbim mai puțin”, concluzionează Răzvan Ioan Boanchiș.
Într-un moment atât de dureros, în care ne despărțim de un titan precum Mircea Lucescu, respectarea memoriei sale și a istoriei fotbalului românesc trebuie să se bazeze pe fapte, nu pe legende urbane. Adevărul de la Guadalajara nu se ascunde în mituri și „șprițuri”, ci în documentele și analizele tactice rămase în urmă, care atestă valoarea unei generații de excepție.
