La 23 de ani de la explozia reactorului, România n-a făcut niciun raport al efectelor accidentului nuclear.

Pe 26 aprilie 1986, Cernobâlul a împărţit viaţa în două: „înainte” şi „după”. Al patrulea reactor al centralei nucleare de aici a explodat, transformându-se într-un monstru care a curmat suflete şi a făcut din viaţa unor oameni un adevărat coşmar.

• În România, abia după patru zile de la accident, Ceauşescu a convocat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist. La întâlnire au fost chemaţi, pe lângă liderii comunişti, şi generalul Mihai Chiţac, şeful Trupelor Chimice ale Armatei Române, cercetătorul Ioan Ursu şi generalul Ioan Geoană, şeful Apărării Civile.

Chiar în deschidere, Ceauşescu spunea că, din cauza accidentului nuclear, „s-a creat o situaţie proastă pentru ţara noastră”. Radioactivitate mare la Suceava şi Tulcea

În noaptea spre 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii. Cel mai ridicat grad de poluare era în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.

„Făceam măsurători în permanenţă şi trimiteam toate datele la centru. Era normal ca toată lumea să se afle într-o stare de stres pentru că situaţia se putea schimba dintr-un moment în altul”, spune dr. Dan Galeriu, cercetător în cadrul Institutului de Fizică Nucleară, unul dintre specialiştii care au participat la măsurători.

Armata e cu noi

Ceauşescu a cerut şi implicarea Armatei. Toate garnizoanele erau grupate în comandamente, iar două avioane „cu tot ce este necesar” urmau să fie puse la dispoziţie pentru specialiştii din Iaşi şi Suceava. Ministerul Sănătăţii avea 20 de staţii de supraveghere care au intrat în funcţiune, iar în caz de necesitate alte 40 din cadrul Armatei puteau fi folosite.

În acelaşi timp, Ceauşescu a cerut să nu se dea prea multe date către populaţie. Singurele informaţii erau că a crescut gradul radioactivităţii, s-a format un comandament special şi „un grup, format din tovarăşi din conducerea partidului, urmăreşte toate aceste probleme”. Informaţiile despre accidentul de la Cernobâl au ajuns la populaţie abia pe 2 mai.

Poluarea cu stres

„În Moldova nu a fost niciun caz de cancer tiroidian având cauză iradierea”, susţine acum dr. Eusebie Zbranca, şeful Clinicii de Endocrinologie Iaşi. Cancerul de tiroidă, leucemia, malformaţiile şi alte boli pe care românii le-au pus pe seama accidentului nuclear de la Cernobâl sunt, după părerea unor specialişti, pure speculaţii. După 23 de ani de la catastrofă, con cluzia este că românii au suferit doar de stres şi panică. Sarea iodată şi tabletele cu iodură de potasiu distribuite la o săptămână după accident i-au făcut imuni la orice efect al radiaţiilor, dacă acesta ar fi existat.

Cu toate acestea, aceiaşi specialişti spun că, de fapt, nu s-a făcut niciun fel de studiu aprofundat care să infirme faptul că unii oameni s-a îmbolnăvit din cauza radiaţiilor. „Studii genetice apro fundate, la scară largă, nu s-au făcut, era şi foarte greu, aproape imposibil”, mai susţine dr. Zbranca.

Niciun studiu pentru Cernobâl

Istoria perioadei care a urmat acelei catastrofe nucleare scoate la iveală faptul că specialiştii erau neinstruiţi. Mulţi dintre ei abia învăţau cum să folosească aparatele de măsurat şi au făcut calcule eronate. „Pe lângă specialiştii de la Institutul de Fizică Nucleară mai erau şi alţii care făceau măsurători şi trebuia să le arătăm noi cum se folosesc corect aparatele”, spune cercetătorul Dan Galeriu. Într-un raport întocmit în anul 2000, de Reţeaua Naţională de Supra veghere a Radioactivităţii Mediului, se arată că cele mai mari depuneri radioa c tive au fost în zonele montane din lanţul carpatic. Pentru că în România nu s-au făcut studii, efectele catastrofei de la Cernobâl rămân în continuare la stadiul de presupuneri.

Un studiu realizat de Institutul de Sănătate Publică între 1986-1994, în care au fost analizate efectele accidentului, a arătat că apar mai des afecţiuni precum reumatism, artită, artroză, osteoporoză şi carii dentare.

REUNIRE. Basarabenii care au participat la lichidarea accidentului nuclear au întemeiat o asociaţie Foto: arhivă personală

LICHIDARE

Omul cu doza de radiaţie

La comanda Uniunii Sovietice, aproape 3.000 de basarabeni, soldaţi şi tineri care tocmai trecuseră în rezervă au fost trimişi să lichideze efectele catastrofei nucleare. În 1986, Nicolai Iurchevici avea 22 de ani şi tocmai terminase armata.

„Am stat acolo două luni. Era o atmosferă care te apăsa psihic şi la care făceai faţă cu greu oricât de puternic ai fi fost. Făceam gropi mari, unde erau băgate deşeurile, apoi le betonam şi le acopeream cu pământ. După ce oamenii împlineau o doză de radiaţii, îi trimiteau acasă şi veneau alţii în locul lor”, povesteşte Nicolai Iurchevici. Celor care lucrau acolo nu li se spunea nimic despre efecte, ca să nu intre în panică. Din cauza radiaţiilor, Iurchevici s-a pensionat la 30 de ani. „Asta e, pe dinafară eşti sănătos, dar pe dinăuntru nici medicii nu ştiu de ce suferi. Odată ce radiaţia a intrat în oase, te apasă şi nu te mai lasă până te curmă de tot.”

CITIŢI ŞI:

2,3 milioane de copii expuşi cancerului