Subiectul încălzirii globale este unul cunoscut deja de toată lumea. Ni se vorbește de schimbările climatice de mai bine de un secol, iar oamenii și-au creat diverse opinii în legătură cu această nebuloasă.

În cartea „Nu există criză climatică”, autorul David Craig demontează tot felul de teorii și mituri ale cercetătorilor sau ziariști. Unul dintre cele mai interesante subiecte abordate are legătură cu topirea ghețarilor. Deși, experții credeau că vom rămâne fără ghețari cu mai bine de un deceniu în urmă, iată că aceștia încă există. Cu toate că, premonițiile privind dispariția lor nu au încetat nici până acum.

Gheața arctică rezistă

În anul 2007, faimoasa publicație National Geographic avea o viziune sumbră: „Gheața arctică va dispărea în cinci ani?”. Ei bine, aceeași publicație, un an mai târziu, a scris: „Polul Nord ar putea fi fără gheață pentru prima dată în această vară”. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat. Astfel, oamenii de știință au revenit cu o nouă abordare, întrebându-se: „Toată gheața arctică ar putea dispărea până în 2012?”

În 2009, Al Gore venea cu o nouă veste șocantă: „Calota polară de gheață ar putea dispărea până în vara anului 2014”, deoarece „noile modele computerizate sugerează că Oceanul Arctic ar putea fi aproape fără gheață în vara anului 2014”(Conferința ONU, privind clima, de la Copenhaga).” Însă, gheața arctică a rămas intactă.

The Guardian nu se dă bătut așa ușor

Deja ne îndreptăm spre anul 2013, când ziarul britanic The Guardian avea și el un scenariu dur. Acesta a prezis o „catastrofă a metanului” din cauza unei Arctici fără gheață până în 2015. Dar, ulterior, s-au gândit să mai amâne această catastrofă pentru anul 2016. Și, surprinzător, în anul 2016 încă mai exista gheața de vară în Arctica... Dar ziarul britanic nu avea de gând să se dea bătut. În vara lui 2016 a venit cu o nouă premoniție. Acesta sugera că Arctica va rămâne fără gheață în anul 2017 sau 2018. Evident, scenariile acestea nu s-au întâmplat, iar The Guardian s-a gândit să renunțe la a mai face premoniții nerealiste.

Autorul precizează în carte faptul că: „Între timp, jurnaliştii de la The Guardian s-au săturat puţin de gheaţa arctică încăpăţânată, care în mod frustrant nu se topea. Așa că s-au mutat în Groenlanda. Ne-au avertizat că stratul de gheață de aici avea să se confrunte cu un „punct de cotitură” până în 2020. The Guardian a prezis: „Întreaga masă de gheață a Groenlandei va dispărea de pe harta lumii dacă temperaturile vor crește cu până la 2 °C, cu consecințe grave pentru restul lumii... Căderea ar fi resimțită la mii de mile distanță de Arctic.”

Venind rapid din spate, National Geographic a ieșit în față cu o nouă dată pentru această calamitate. „Gheața arctică de vară ar putea dispărea încă din 2035.”

Se topește până la urmă gheața arctică?

Autorul menționează în carte faptul că: „Cantitatea de gheață de mare din Arctica a variat considerabil de când au început măsurătorile în 1925. După cum era de așteptat, în anii de încălzire care au început în 1880 și s-au încheiat în 1940, a existat o scădere a cantității de gheață de mare de la peste 7 milioane de kilometri pătrați (km2) la puțin peste 6 milioane de km2.

Apoi, în „Mica răcire”, care a urmat anilor 1950, cantitatea de gheață de mare a început să se stabilizeze și apoi să crească. A ajuns pentru scurt timp la peste 7 milioane km2, înainte de a scădea la 6 milioane km2.”

Arctica era mult mai caldă în trecut comparativ cu temperaturile de astăzi

Așa cum sugerează David Craig în „Nu există criză climatică”, există dovezi pentru faptul că a existat o perioadă de topire a gheții începând cu 1880 până în 1940. În 1922, există un articol dintr-un ziar care cita dintr-un raport: „Oceanul Arctic se încălzește, aisbergurile sunt rare și în unele locuri focile găsesc ape prea fierbinți”. Articolul din ziar a continuat susținând: „Rapoartele pescarilor, vânătorilor de foci și exploratorilor, toate indică o schimbare radicală a condițiilor climatice și temperaturi nemaiauzite până acum în zona arctică”.

Raportul preciza faptul că: „Înainte, apele din jurul Spitzbergenului aveau o temperatură uniformă de vară de aproximativ 3°C. Anul acesta s-au înregistrat temperaturi de până la 15°C. Iarna trecută oceanul nu a înghețat nici măcar pe coasta de nord a Spitzbergenului”. David Craig adaugă: „Atât de gravă era situația, încât până în 1934 oamenii de știință speculau că topirea gheții ar putea provoca o inundație globală, care ar putea ridica nivelul apei cu până la 150 de picioare (46 de metri). ”

Aceste temperaturi ridicate au continuat până în 1940.

Gheața din Antarctica se îngroașă constant în fiecare an

În decembrie 2013-ianuarie 2014, a avut loc o expediție in Antarctica. David Craig menționează faptul că 52 de persoane au pornit în această expediție. Scopul a fost acela de a studia topirea gheții marine de acolo. În carte, autorul povestește: „Până în 2016, Antarctica câștigase atât de multă zăpadă și gheață, încât chiar și NASA care, în mod obișnuit adoptă teoriile catastrofice, a trebuit să admită realitatea și să contrazică raportul IPCC din 2013. Cel din urmă susținea că Antarctica pierde gheața în general.

Potrivit analizelor NASA ale datelor din satelit „calota de gheață din Antarctica a arătat un câștig net de 112 miliarde de tone de gheață/an între 1992 și 2001. Acest câștig net a încetinit la 82 de miliarde de tone de gheață/an între 2003 și 2008”.

Despre autor

David Craig este un autor britanic. El a fost și consultant în management.  În cartea sa din 2005, „Jecmănirea: Povestea scandaloasă din spatele mașinii de consultanță a managementului financiar” a criticat lăcomia și practicile dubioase ale consultanților.

A adoptat un pseudonim și a creat editura "The Original Book Company" pentru a publica "Jecmănirea” după ce a fost respinsă de editorii convenționali "de teama, spune el, că ar putea supăra persoanele nepotrivite". După ce a vândut 10.000 de exemplare, următoarele două cărți au fost publicate de editura comercială Constable. Însă, el a păstrat pseudonimul pentru a beneficia de succesul primei cărți.

Dacă sunteți curioși, puteți comanda cartea lui David Craig de la „Editura de carte”.