Potrivit avocatului, Florentin Neagoe este cel care a sunat-o pe Alexandra de pe telefonul personal imediat după ce fata a apelat la 112 pentru a treia oară. Acesta a primit mai multe indicii însă nu a știut cum să conducă discuția și unde să caute.

De asemenea, el face referire şi la discuţia cu Constantin Pistol, șeful Biroului de Investigații Criminale, comisarul Constantin Pistol.

Deși Alexandra a spus că este posibil să fi fost dusă în Bold – culmea, acolo unde au părinții lui Pistol casa – polițistul a făcut demersuri în altă direcție.

În acest timp, cel care ar fi trebuit să conducă operațiunea de căutare, Nicolae Alexe, chefuia la bilanțul poliției locale, a scris presa locală.

El este cel care le-a dat interlopilor numărul de telefon de pe care sunase Alexandra, pentru a-l localiza posesorul cartelei.

Iar noaptea, după multe ore de bâjbâieli, când s-a ajuns în fața casei lui Gheorghe Dincă iar Pistol ar fi vrut să intre în curte, Nicolae Alexe l-ar fi oprit, ca să aibă timp interlopii din clanul lui Oacă să-și scoată fetele din casa lui Dincă, după cum a declarat un martor, potrivit romaniatv.net

Te-ar putea interesa și: